Vasile Crişan: UNPR Alba este alături de cetăţenii fără iahturi
Prim-vicepreşedintele UNPR Alba, Vasile Marius Crişan, a declarat că imediat după Sărbătorile de Paşte, partidul din care face parte va pune în dezbaterea Camerei Deputaţilor şi va supune votului proiectul de lege privitor la taxarea averilor foarte mari.
”UNPR consideră că a venit clipa ca fiecare partid să spună clar, prin intermediul votului, cum se poziţionează faţă de propunerea UNPR de taxare a averilor foarte mari. În momentul votului, românii vor vedea cine va vota pentru adoptarea proiectului şi cine va fi împotrivă”, a declarat Crişan.
În momentul de faţă, această iniţiativă legislativă a UNPR a obţinut toate avizele necesare şi beneficiază de suportul coaliţiei. Iniţiativa a trecut de Senat şi se află în faza finală de avizare la Camera Deputaţilor, care este şi forul decizional.
”Din punctul meu de vedere, într-o perioadă de criză cum este aceasta pe care o traversăm, oamenii care au mai mult, oamenii cu averi foarte mari, trebuie să contribuie mai mult decât românii cu venituri modeste. Legea propusă de UNPR are doar efecte pozitive. În plus de asta, românii înstăriţi trebuie să fie solidari şi să-i ajute pe cei aflaţi în dificultate prin intermediul acestei taxe de 1 la sută pe avere”, susţine prim-vicepreşedintele UNPR Alba, Vasile Marius Crişan.
Crişan a mai precizat că aşteaptă ca toţi parlamentarii, indiferent de culoarea politică, să arate că le pasă de români şi să voteze taxa pe averile foarte mari propusă de UNPR. (A.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE

Știri recente din categoria Politică Administrație
Aprobarea noilor tarife de incinerare a animalelor moarte, la vot în Consiliul Local Alba Iulia: Motivul, creșterea prețurilor la gaz, curent și utilități. Ce cost se va percepe pe kilogramul de cadavru
Aprobarea noilor tarife de incinerare a animalelor moarte, la vot în Consiliul Local Alba Iulia: Motivul, creșterea prețurilor la gaz, curent și utilități. Ce cost se va percepe pe kilogramul de cadavru Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat în ședința ordinară de luni, 29 iunie 2026, actualizarea și modificarea tarifului activității de […]
Comunicat PSD Alba | Apel către președintele CJ Alba, Ion Dumitrel: Salvarea transportului înseamnă prevenirea depopulării comunităților rurale
Apel către președintele CJ Alba, Ion Dumitrel: Salvarea transportului înseamnă prevenirea depopulării comunităților rurale Fără transport public eficient, satele și comunele județului Alba pierd cea mai importantă resursă: oamenii. În ședința ordinară de astăzi a Consiliului Județean Alba, consilierii județeni PSD au transmis un apel către președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, solicitând măsuri urgente […]
Comunicat | Corneliu Mureșan: PSD își asumă guvernarea pentru că România și Alba au nevoie de dezvoltare și investiții
Corneliu Mureșan: PSD își asumă guvernarea pentru că România și Alba au nevoie de dezvoltare și investiții PSD susține învestirea guvernului Veștea și își asumă gestionarea unor domenii cheie pentru redresarea economică și socială a țării. Consiliul Politic Național a decis, în unanimitate, ca Partidul Social Democrat să participe la formarea unei majorități parlamentare care […]








