Actualitate

Vaccinurile, BLOCATE de pandemia de coronavirus. Copii până în vârsta de 6 ani, printre cei mai afectați

Ioana Oprean

Publicat

în

Autoritățile din sănătate atrag atenția că depozitele sunt pline de vaccinuri, iar dacă nu vor fi făcute, ele riscă să expire.

Petrecerea Divorțaților

Criza generată de virus a avut efecte negative și asupra procesului de vaccinare. Foarte puțini au ajuns în ultimele luni în cabinetele medicilor de familie pentru a fi imunizați, fie că vorbim de serurile din lista obligatorie, fie de cele opționale.

În depozitele Direcțiilor de Sănătate Publică sunt toate vaccinurile din schema obligatorie.

Ministrul Sănătății a avut o întâlnire cu reprezentanții medicilor de familie în care s-a vorbit și despre intensificarea imunizării, care în aceste luni nu prea s-a mai făcut, fie că vorbim de vaccinul hexavalent, de ROR sau de cel care trebuie injectat la 6 ani.

Se apropie deja termenul de expirare al vaccinului tetravalent, așa că medicii trebuie să-i cheme la cabinete pe copiii care au împlinit 6 ani.

Autoritățile spun că medicii de familie au datoria să cheme persoanele pentru vaccinare și să asigure condițiile necesare astfel încât să se respecte și măsurile de prevenție împotriva noului coronavirus: să se facă programări și oricine vine să se dezinfecteze pe mâini înainte de a intra sau când iese.

Toate aceste seruri ne pot proteja de boli grave, iar vaccinarea este singura metodă prin care au fost eradicate maladii grave precum difteria, tetanosul ori poliomielita.

Pe de altă parte, Comisia Europeană a anunțat joi că va dona 300 de milioane de euro pentru vaccinuri, în perioada 2021-2025.

55 de țări vor primi peste 3,2 miliarde de doze de vaccin pentru diverse boli, iar asta poate însemna salvarea a până la 8 milioane de vieți.

Sursa: stirileprotv.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

CASS pe pensii în 2026, măsură contestată la Curtea Constituțională: Cât pierd pensionarii

Ioana Oprean

Publicat

în

CASS pe pensii în 2026, măsură contestată la Curtea Constituțională: Cât pierd pensionarii Aproape două milioane de pensionari din România sunt vizați de plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), în cuantum de 10%, pentru partea din pensie care depășește 3.000 de lei lunar. Măsura, introdusă în 2025 în cadrul pachetului de reducere a […]

Citește mai mult

Actualitate

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv: Decizie definitivă la Curtea de Apel București

Ioana Oprean

Publicat

în

Decizie definitivă la Curtea de Apel București: Călin Georgescu rămâne în arest preventiv Călin Georgescu rămâne în arest preventiv, după ce Curtea de Apel București a admis contestația procurorilor DIICOT împotriva deciziei Tribunalului București din 13 octombrie, prin care fusese dispusă înlocuirea măsurii cu arestul la domiciliu. Hotărârea a fost pronunțată vineri, 23 octombrie, și […]

Citește mai mult

Actualitate

Elevii din România intră în vacanța de toamnă: Câte zile libere au și când începe al doilea modul din anul școlar 2026-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

Elevii din România intră în vacanța de toamnă: Câte zile libere au și când începe al doilea modul din anul școlar 2026-2027 Elevii din România intră în vacanța de toamnă 2026 începând de sâmbătă, 24 octombrie, după încheierea primului modul de cursuri din anul școlar 2026–2027. Aceștia se vor întoarce în bănci luni, 2 noiembrie, […]

Citește mai mult