„Vă aştept în Cetatea Alba Carolina în fiecare zi”
Cetatea Alba Carolina devine tot mai populară pe măsură ce vestea legată de frumuseţea ei ajunge tot mai departe, graţie turiştilor şi vizitatorilor care vin în Alba Iulia. Unul din elementele cele mai atractive ale fortificaţiei bastionare este, aşa cum am mai spus, Garda Cetăţii care aduce viaţă şi culoare. Alături însă de frumuseţea locului şi a farmecului prezent aici, înalţii oaspeţi pe care i-a avut oraşul nostru au apreciat în mod deosebit ospitalitatea cu care au fost primiţi. În acest sens „ofensiva” este condusă de un maestru de ceremonii care, având în spate o experienţă scenică îndelungată, ştie de fiecare dată să găsească acel ceva care îi bine-dispune şi îi încântă pe cei care ne vizitează. Vali Şerban, căci despre el este vorba, şi-a răpit din timpul său pentru a ne spune câteva cuvinte despre această a doua scenă a sa.
„De la început, din 2006, am îndrăgit ceea ce fac aici. M-am acomodat relativ repede cu noua mea poziţie în cadrul acestui spectacol turistic, pentru că în structura mea interioară există şi rezonanţe legate de ideea de spectacol disciplinat aşa cum este ceremonialul realizat de soldaţii Gărzii Cetăţii. De-a lungul anilor am efectuat servicii pentru o mulţime de personalităţi, care ne-au vizitat, de la ambasadori, preşedinţi, oameni de cultură, diplomaţi, oameni politici, până la delegaţii din ţară sau din străinătate. Ca maestru de ceremonii sunt extrem de mulţumit şi onorat de a vorbi unor oaspeţi de seamă despre istoria bogată a acestor locuri, o istorie de care fiecare român ar trebui să fie mândru”.
Referitor la schimbările prin care trece Cetatea Alba Carolina şi la opoziţia unora faţă de lucrările de reabilitare, Vali Şerban ne-a răspuns în felul său, destins şi totodată cu o notă de umor: „Austriecii nu au construit copaci. Austriecii au construit nişte clădiri pe care, sunt convins că mulţi dintre dumneavoastră, le descoperiţi cu uimire, acum la faţadă. Dacă vorbim despre catedrala Sfântul Mihail, ea nu a mai fost văzută în toată splendoarea şi în toată forţa sa arhitecturală de vreo 150 de ani. Cei care au construit-o nu au construit-o doar pentru interiorul său sacru, ci au ridicat-o şi pentru monumentalitate şi pentru a bucura privirile acelora care treceau prin Cetate. La fel se întâmplă şi cu clădirile ridicate de medievali sau de austrieci, ca să nu mai vorbim de ansamblul arhitectural ortodox.”
„Vă aştept în Cetatea Alba Carolina în fiecare zi. Garda Cetăţii este aici pentu toţi cei care doresc să ne vadă zi de zi, într-un ceremonial plin de viaţă şi culoare.”
A consemnat
Emanuel DRĂGUŞIN
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Retragere cu torțe spectaculoasă la Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026
Retragere cu torțe spectaculoasăla Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026 Alba Iulia a găzduit, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026, un moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]
Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene
Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene Tribunalul Alba a admis, recent, o cerere a Parohiei Ortodoxe Ampoița și a dispus suspendarea executării unei note de neconformitate prin care Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru aplicase o corecție financiară de […]
Video | Tânărul de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă prins băut și fără permis la volan, reținut de oamenii legii
Tânărul de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă prins băut și fără permis la volan, reținut de oamenii legii Duminică, 13 septembrie 2026, polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 22 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă, cercetat pentru săvârșirea […]