Urgentarea depunerii proiectelor pe Măsura 1.4.1
Ieri, 17 iunie, directorul Direcţiei Agricole Judeţene, Ioan Stanciu, şi şeful Compartimentului de Dezvoltare Rurală Judeţean al Autorităţii de Management pentru PNDR, Ioan Ursa, au prezentat câteva aspecte legate de aplicarea Măsurii 141 „Sprijinirea fermelor agricole de semisubzistenţă” în judeţul Alba. Ioan Ursa a arătat că raportul de selecţie al proiectelor depuse în sesiunea din toamna anului trecut a fost pe site-ul www.apdrp.ro.
La nivelul judeţului Alba, au fost depuse în total 1.677 de proiecte, din care 1.634 sunt conforme, iar în urma selecţiei 1.550 de proiecte din judeţul Alba au fost declarate eligibile, ceea ce înseamnă că numai 5 la sută dintre acestea nu au fost eligibile, a declarat Ioan Ursa. CDRJ Alba a început de joi, 16 iunie, să trimită notificări în acest sens celor 1.550 de beneficiari ai Măsurii 141. El a precizat că la 1 iunie a demarat o nouă sesiune de depunere de proiecte pe Măsura 141, iar ultima zi de depunere este data de 30 iunie.
„Fac un apel la consultanţi să ne trimită proiectele din timp, pe măsură ce acestea sunt întocmite, astfel încât în ultima săptămână dinaintea termenului limită să le mai rămână de depus cel mult 25 la sută din numărul total de proiecte întocmite, pentru a exista timpul fizic necesar procesării dosarelor”, a accentuat Ioan Ursa.
Prin Măsura 141, fermierii vor primi câte 1.500 de euro pe an timp de 5 ani, interval în care trebuie să sporească numărul unităţilor de dimensiune economică cu 3 UDE şi să crească producţia cu 20 la sută. În caz contrar, plata celor 1.500 de euro va fi sistată după primii 3 ani, fără însă ca femierii să fie obligaţi să dea înapoi banii primiţi. Totodată, în baza ultimelor reglementări, prin Grupul Român de Investiţii şi Consultanţă vor fi elaborate gratuit la nivel naţional 50.000 de proiecte pe Măsura 141, iar în judeţul Alba există 45 de consultanţi care întocmesc GRATUIT proiectele, lista acestora fiind postată pe site-ul www.rgic.ro.
Directorul Ioan Stanciu a declarat că Direcţia Agricolă Judeţeană l-a înştiinţat pe ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, şi pe preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, despre faptul că mai mulţi beneficiari ai Măsurii 141 „Sprijinirea fermelor agricole de semisubzistenţă” au fost anunţaţi că trebuie să achite anumite taxe şi impozite în calitate de PFA. În urma sesizării făcute, preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, a constituit o comisie de lucru judeţeană, fiind cooptaţi reprezentanţi ai DAJ Alba, Direcţiei Finanţelor Publice, Casei Judeţene de Pensii şi Casei de Asigurări de Sănătate Alba, pentru a clarifica această situaţie.
În cadrul întâlnirilor, s-a stabilit că veniturile din subvenţiile primate inclusiv ajutorul de 1.500 de euro, ce reprezintă sprijin nerambursabil pentru fermele de semisubzistenţă sunt neimpozabile, în înţelesul impozitului pe venit şi pentru care NU se datorează contribuţia de 5,5% pentru asigurări de sănătate. De asemenea, PFA şi cele care urmează a se autoriza pentru finanţare prin Măsura 141 care realizează venituri sub 8.088 de lei/an (fără însumarea celor 1.500 de euro încasaţi ca sprijin prin proiect) NU au obligaţia să se asigure în sistemul public de pensii.
„În concluzie, categoria de persoane nominalizate mai sus, în condiţiile descrise mai sus, NU datorează impozit pe profit 16%, CAS 10,5% şi Sănătate 5,5%”, a declarat Ioan Stanciu.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
15 noiembrie 2026 | Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia”
Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia” Compania de teatru Skepsis vă prezintă duminică, 15 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, spectacolul „Farmacia”, creat de Viorel Cioflică pe baza unui text scurt de Eugen Ionescu. Un spectacol special din repertoriul Skepsis, în care […]
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge pe 20 noiembrie la Cluj-Napoca
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge vineri, 20 noiembrie la Cluj-Napoca Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău Arena, pe 30 octombrie 2026, în fața unui public numeros, la un concert cu toate biletele epuizate. Producția „Carla’s Dreams Simfonic”, care a îmbinat muzica trupei cu sonoritățile unei […]
Foto | O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș
O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș Un Strastnic tipărit la Blaj în 1753, alături de un Penticostar manuscris copiat în 1759, readuce în atenția publicului istoria cărților religioase și a vieții spirituale a românilor din Transilvania secolului al XVIII-lea. Volumul păstrează inclusiv […]