UPDATE/ VIDEO: Comisarul șef al BCCO Alba, Traian Berbeceanu, primit cu aplauze de colegi la prezentarea la Curtea de Apel Alba Iulia
Comisarul șef Traian Berbeceanu a intrat în sala de judecată de la Curtea de Apel Alba Iulia în aplauzele și încurajările colegilor de la BCCO Alba prezenți în număr mare alături de membrii familiei (aproximativ 30 de persoane), în momentul apariției sale la instanță.
Acesta a fost adus la instanță cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, după ce a fost audiat la DIICOT Alba, alături de alți doi învinuiți din Hunedoara, într-un dosar de constituire a unui grup infracțional organizat care făcea operațiuni ilegale cu carburanți.
Pe lista ședinței de judecată, condusă de judecător Dana Ghițoaica se mai află soții Biriescu Titus și Ramona, considerați liderii grupării infracționale care, potrivit procurorilor, sunt cercetați pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, delapidare, folosirea cu rea credinţă a bunurilor sau creditului societăţii în scop contrar intereselor acesteia, în folosul propriu ori pentru a favoriza o altă societate, complicitate la înşelăciune, fals intelectual, uz de fals, refuzul de a pune la dispoziţia administratorului judiciar ori lichidatorului, a evidenţelor, documentele şi bunurilor de patrimoniu.
În acest dosar, asupra comisarului șef Traian Berbeceanu planează suspiciunea de comiterea unor infracțiuni de de sprijinire a unui grup infracţional nestructurat, favorizarea infractorului, omisiunea sesizării organelor judiciare, mărturie mincinoasă şi fals în declaraţii, motiv pentru care procurorii DIICOT au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore și au propus eliberarea unui mandat de arestare pentru 29 de zile.
UPDATE ora 19.00: Ședința de judecată a durat mai bine de 4 ore și jumătate. La ieșirea din sală Traian Berbeceanu a promis că va face declarații după pronunțare iar ceilalți doi inculpați au declarat că sunt nevinovați.
”Ne-am susținut nelegalitatea propunerii de arestare preventivă. Am susținut că există nulitate absolută în propunerea de arestare pentru că nu a fost ascultat cu privire la această propunere înainte de a se înainta în instanță. Și am mai susținut că nu există temei legal invocat în propunerea de arestare. Sub nicio formă nu există! Așteptăm cu speranță să fie respinsă propunerea”, a declarat avocatul lui Berbeceanu, Daniel Tiliciu.
Colegii șefului BCCO Alba au rămas în continuare la Curtea de Apel Alba Iulia pentru a afla decizia magistraților. Aceștia trebuie să se pronunțe dacă admit propunerea procurorilor DIICOT și eliberează pe numele lui Traian Berbeceanu un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Vom reveni în momentul în care va fi pronunțată o soluție în acest dosar.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Pensia anticipată în 2026: Cine poate ieși mai devreme la pensie și cu ce reducere Românii care vor să se pensioneze înainte de împlinirea vârstei standard trebuie să îndeplinească reguli stricte privind stagiul de cotizare. Pensia anticipată vine cu penalizări care pot ajunge la 24% în cazul unei anticipări de cinci ani, în timp ce […]
Surse: Corneliu Mureșan (PSD), în cărți pentru funcția de secretar general al Guvernului Niculescu. Formațiunile politice care ar putea vota noul Executiv / Prefectul de Alba ar urma să rămână în funcție
Surse: Corneliu Mureșan (PSD), în cărți pentru funcția de secretar general al Guvernului Niculescu. Formațiunile politice care ar putea vota noul Executiv / Prefectul de Alba ar urma să rămână în funcție Corneliu Mureșan este luat în calcul pentru funcția de secretar general al Guvernului, în noul Executiv format în aceste zile de premierul desemnat […]
Concursul 2026 pentru directori de școli din Alba: Note cuprinse între… 3 și 9 la proba de evaluare a competențelor!
Concursul 2026 pentru directori de școli din Alba: Note cuprinse între… 3 și 9 la proba de evaluare a competențelor! Proba pentru evaluarea competențelor (capacități și aptitudini personale), parte a concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, s-a desfășurat marți, 13 octombrie 2026. Centrul special […]
