UPDATE FOTO. ACCIDENT rutier cu trei autoturisme implicate și patru victime, la Cîmpeni. Au intervenit pompierii cu o autospecială și o ambulanță SMURD
Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme a avut loc joi, în jurul orei 20.00, în orașul Cîmpeni. Au intervenit pompierii cu o autospecială și o ambulanță SMURD.
„Statia de pompieri Cîmpeni intervine cu o autospecială și o ambulanță SMURD la un accident rutier din orașul Cîmpeni cu trei autoturisme implicate, sunt patru victime, neîncarcerate, conștiente”, a transmis ISU Alba.
Update: În accident au fost implicate trei autovehicule: o autoutilitară Dacia și o camionetă, ambele cu numere de Alba, și un autoturism cu numere de CJ. Din discuțiile purtate la fața locului, reiese faptul că accidentul s-a produs din cauza unei posibile defecțiuni tehnice, pe care ar fi avut-o una dintre mașinile implicate în accident. Toate persoanele din autovehiculele implicate în accident au fost transportate la Spitalul Orășenesc Câmpeni pentru investigații.
Ulterior, agent principal șef Nicolae Petricele din cadrul Poliției orașului Câmpeni a declarat la Spitalul Orășenesc Câmpeni că în acest accident de circulație produs pe DN 75 au fost implicate 3 autovehicule, din care au reieșit victime și pagube materiale. Toți cei 3 conducători auto au fost testați cu aparatul alcool test, rezultatul a fost zero, s-au prelevat mostre de sânge, iar Poliția Câmpeni efectuează cercetări pentru a stabili exact cauza și modul cum s-a produs accidentul.
UPDATE IPJ: La data de 13 iunie 2019, în jurul orei 20.30, polițiștii din Câmpeni au intervenit pentru soluționarea unui accident rutier produs pe DN 75, pe raza orașului Câmpeni.
Un tânăr de 19 ani, din comuna Sohodol, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra acestuia, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune laterală cu o autoutilitară condusă de un tânăr de 24 de ani, din comuna Vadu Moților.
În urma impactului, autoutilitara a fost proiectată într-o autoutilitară condusă de un tânăr de 25 de ani, din comuna Bistra.
În urma accidentului, doi dintre conducătorii auto și un pasager din ultima autoutilitară, au suferit leziuni corporale ușoare, fără a fi transportați la spital.
Cercetările sunt continuate.
[nggallery id=7250]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Se toarnă primul strat de asfalt pe Drumul Mănăstirilor și al Sihaștrilor – DJ 750 C. Investiție de 30 de milioane de euro pentru unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din Alba
Se toarnă primul strat de asfalt pe Drumul Mănăstirilor și al Sihaștrilor – DJ 750 C. Investiție de 30 de milioane de euro pentru unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din Alba Lucrările pe DJ 750 C, cunoscut drept Drumul Mănăstirilor și Sihaștrilor, continuă în ritm alert, iar miercuri, 11 noiembrie 2026, […]
VIDEO | Bărbat de 40 de ani, din Lopadea Nouă, reținut de polițiști și dus în Penitenciarul Aiud. Va sta peste 5 luni după gratii după ce a încălcat ordinul de protecție
Bărbat de 40 de ani, din Lopadea Nouă, reținut de polițiști și dus în Penitenciarul Aiud. Va sta peste 5 luni după gratii după ce a încălcat ordinul de protecție Un bărbat de 40 de ani, din Lopadea Nouă, a fost reținut de polițiști și dus în Penitenciarul Aiud. Va sta peste 5 luni după […]
Video | Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, marcată la Alba Iulia: Omagiu adus militarilor români care și-au servit țara în misiuni internaționale
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, marcată la Alba Iulia: Omagiu adus militarilor români care și-au servit țara în misiuni internaționale Alba Iulia a marcat miercuri, 11 noiembrie 2026, Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, printr-o ceremonie militară și religioasă desfășurată la Troița Veteranilor din Teatrele de Operații, amplasată în Cimitirul Eroilor din municipiu. Manifestarea […]
