Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

Una din cele mai puternice firme de construcţii din lume: compania italiană Impregilo Group contribuie la realizarea autostrăzii Orăştie – Sibiu

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Lotul 3 din autostrada Orăştie – Sibiu reprezintă un tronson de 22 de kilometri între localităţile Cunţa din judeţul Alba şi Sălişte din Sibiu. La Cunţa va fi implementat un nod rutier al autostrăzii, unde, de pe şoseaua naţională se va face accesul pe autostradă. Lucrările de infrastructură vor cuprinde 47 de podeţe şi 7 poduri – peste văi şi cursuri de apă şi 7 pasaje peste şosea şi cale ferată. Unul din aceste poduri va fi unul record pentru România – cel mai mare viaduct din ţară, şi va avea o lungime de 1014 metri şi o înălţime de până la 77 de metri. Va fi realizat lîngă localitatea Aciliu, între Apoldu de Sus şi Sălişte. Construirea tronsonului a avut o valoare estimată de 762.202.841 de lei, şi a fost adjudecată de Grupul italian Impregilo SpA, cu oferta câştigătoare de 604.791.600 lei, realizându-se la prima strigare o economie de 157.411.211 de lei. Firma care va construi cel mai mare pod din lume va face un tronson din autostrada Sibiu-Orăştie şi cel mai mare pod din România.

Grupul Impregilo, începând din anul 1906, a realizat importante lucrări de infrastructură care au contribuit la dezvoltarea economică şi socială a mai multor ţări din întrega lume, putând aminti Italia, Anglia, Germania, Suedia, SUA, China, Arabia Saudită, Turcia, Libia, Algeria sau Brazilia. Astăzi, activităţile sale principale în acest domeniu sunt canalizate pe lucrările la căi ferate, baraje şi centrale hidroelectrice, şosele, autostrăzi, linii de metrou dar şi în lucrări în zona marină sau structuri speciale pentru subsol.

Cu un personal format din aproximativ 20.000 de oameni, Grupul Impregilo îşi desfăşoară activitatea pe cinci continente şi derulează lucrări de infrastructură în mai multe sectoare, inclusiv transporturi, construind peste 2.000 de kilometri de infrastructură rutieră doar în America de Sud, generatoare de energie din surse regenerabile, reţele de tratare şi distribuţie a apei, spitale, sisteme de detenţie sau aeroporturi.

Impregilo lucrează în prezent la două din cele mai complexe proiecte din lume: extinderea Canalului Panama, care a reprezentat unul dintre cele mai mari proiecte de inginerie întreprinse vreodată şi podul de peste Strâmtoarea Messina din Italia, o capodoperă inginerească de peste 3.300 de metri, cel mai mare pod din lume. Aceste două proiecte vor reprezenta repere pentru ingineria civilă în secolul XXI, iar implicarea Grupului Impregilo confirmă poziţia sa de lider recunoscut în întreaga lume.

Termenul de execuţie la care s-a angajat Impregilo SpA este aprilie 2013.

În acest moment lucrează în jur de 120 de persoane iar în perioada următoare numărul lor va ajunge la aproape 500.

După cum i s-a promis ministrului Transporturilor, Anca Boagiu, angajaţii companiei au lucrat fără întrerupere, pe toată perioada sărbătorilor de iarnă.

Inginerul Francesco Pietro Miglio, directorul operaţiunilor Impregilo în toată lumea, a venit vineri, 6 ianuarie, la Sibiu şi a luat la picior şantierul autostrăzii, hotărât ca această primă lucrare la noi în ţară să reprezinte în viitor adevărata carte de vizită pentru România. El are o experienţă neîntreruptă de 30 de ani în construcţiile civile şi industriale de mare anvergură, coordonând activitatea grupului pe şantiere de pe tot mapamondul. A făcut un tur de forţă, mergând aproape la pas pe traseul celor 22 de km, inspectând baza firmei din Sibiu şi birourile din Gârbova. Impregilo are doi principali subantreprenori în România, Pomponio S.A. şi S.C.T. S.A. Bucureşti.

În exclusivitate pentru ziarul Unirea, domnul Francesco Pietro Miglio ne-a oferit câteva lămuriri

    – Domnule inginer Miglio, ce simbolizează prezenţa dumneavoastră, a directorului de operatiuni externe a Impregilo, pe şantierul tronsonului de autostradă Sibiu-Orăştie?

    – Azi mă aflu pe şantierul tronsonului de autostradă Sibiu-Orăştie pentru a confirma şi sublinia angajamentul deosebit de serios al Impregilo în relaţia cu statul român, cu poporul român şi cu toţi beneficiarii şi utilizatorii viitoarei autostrăzi şi, de asemenea, pentru a fi alături de echipa mea, pentru continuarea în cele mai bune condiţii a lucrărilor de construcţie a tronsonului 3 al autostrăzii Orăştie – Sibiu. Am dorit să verific personal, la faţa locului, cum se desfăşoară lucrările, chiar dacă este o zi de sărbătoare, şi în Italia, pentru că am luat în serios calendarul şi termenele de execuţie foarte strânse ale acestui proiect la care ne-am angajat. În plus, am profitat de această vreme de iarnă generoasă pentru ca să văd direct pe teren cum avansează lucrările. Am început de curând activitatea în România şi încercăm în continuare să participăm la cât mai multe astfel de proiecte în România. Intenţionăm să câştigăm şi alte proiecte şi să consolidăm poziţia companiei Impregilo şi aici.
    

  – Reprezintă România o oportunitate pentru companiile străine specializate în construirea infrastructurii mari?
    –  Nu am nicio îndoială. Mai mult, şi prezenţa noastră şi a altor mari constructori de autostrăzi din lume în România confirmă acest lucru. În plus, ca să mă refer concret la lucrările care ne-au fost încredinţate, mesajul nostru către autorităţile române a fost următorul: compania Impregilo doreşte să aibă oportunitatea de a-şi demonstra capacitatea şi competenţa de a transforma în realitate orice proiect, la cea mai bună calitate, la cel mai bun preţ pentru România şi cu respect faţă de termene. Credem cu convingere că pentru a executa o adevărată operă de artă contemporană, cum este cel mai mare viaduct din România, pe care îl vom construi pe acest tronson de autostradă, Sibiu-Orăştie, este nevoie de o deplină încredere între cei trei mari actori: clientul – statul român prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, compania Consitrans care supervizează lucrările de construcţie a autostrăzii şi contractorul – executantul lucrărilor – Compania Impregilo. Pentru a reuşi acest lucru, atât de important, vom depune toate eforturile şi sunt încrezător că împreună cu partenerii noştri o vom face. Considerăm România o ţară cu foarte multe resurse şi care are mari perspective de dezvoltare în viitorul apropiat. La acest progres intenţionăm să ne aducem şi noi contribuţia. Consider că apropierea culturală şi atitudinală dintre românii şi italienii implicaţi în acest proiect pot creea cea mai bună atmosferă pentru productivitate. Tiparul cultural apropiat ne oferă oportunitatea unei colaborări strînse şi sănătoase.

Bogdan PRESECAN

 

 

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

25 aprilie: Ziua Justiţiei Militare în România

Ziarul Unirea

Publicat

în

25 aprilie: Ziua Justiţiei Militare în România Anual la data de 25 aprilie este sărbătorită Ziua Justiţiei Militare, marcând, astfel, data la care, în anul 1919, a luat fiinţă Serviciul Contencios al Ministerului de Război, prin Decretul-lege nr. 1625, semnat de regele Ferdinand, act ce a marcat înfiinţarea unei structuri specializate în asigurarea asistenţei juridice […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea