Ştirea zilei

Un tânăr de 18 ani, din Alba Iulia, judecat pentru că a tâlhărit în stradă, o femeie în vârstă de 83 de ani. Ce pedeapsă a primit

Ioana Oprean

Publicat

în

Printr-o decizie din 28 martie 2019, Judecătoria Alba Iulia a stabilit  pedeapsa pentru un tânăr din Alba Iulia judecat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. Acesta va fi internat într-un centru educativ pe o perioadă de 2 ani.

L. Darius este judecat după ce a tâlhărit o femeie în vârstă de 83 de ani în 8 iunie 2018. La data respectivă, Poliţia Municipiul Alba Iulia a fost sesizată cu privire la faptul că unei femei din Alba Iulia i-a fost sustrasă, prin violenţa, poşeta, în timp ce se afla în parcarea unui bloc de pe strada Vasile Alecsandri. Imediat, în zonă, s-au deplasat poliţişti de investigaţii criminale şi de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia, iar în urma cercetărilor efectuate, aceştia au reuşit să identifice persoana bănuită de comiterea tâlhăriei, un tânăr de 18 ani, din Alba Iulia.

Acesta a urmărit-o pe vârstnică până când a ajuns într-o zonă izolată şi a deposedat-o, prin violenţă, de poşeta în care avea acte şi o sumă de bani. Întregul prejudiciu a fost recuperat şi restituit păgubitei. Poliţiştii l-au reţinut pe tânăr, pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie, l-au prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Procurorii l-au prezentat instanţei de judecată, care a dispus cercetarea sa în stare de arest preventiv, emiţând, pe numele lui un mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile. Ulterior, a fost plasat în arest la domiciliu. ”Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 124 alin. 3 C.pen. cu privire la prelungirea duratei măsurii educative a internării într-un centru educativ sau înlocuirea cu măsura internării într-un centru de detenţie, dacă în perioada internării săvârşeşte o nouă infracţiune sau este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior”, se precizează în hotărârea ce poate fi contestată la Curtea de Apel.

Sursa: adevarul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Un gest de suflet făcut de comunitatea din Ghirbom pentru o familie greu încercată: O mamă singură cu 5 copii a primit electrocasnice, îmbrăcăminte și bani de rechizite 

Ioana Oprean

Publicat

în

Un gest de suflet făcut de comunitatea din Ghirbom pentru o familie greu încercată: O mamă singură cu 5 copii a primit electrocasnice, îmbrăcăminte și bani de rechizite Nicolaie Perța, împreună cu familia sa și oameni inimoși din comunitatea Ghirbom, s-au deplasat la începutul lunii septembrie în comuna Videle pentru a veni în sprijinul unei […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Portul popular de pe Valea Vințului, o poveste cusută în alb și negru. Haine de peste un secol, păstrate din generație în generație: ,,Fiecare cămașă, pieptar, cătrință sau straiță poartă cu ea amintirea unei femei care a cusut, a țesut și a muncit pentru familia ei”

Ioana Oprean

Publicat

în

Portul popular de pe Valea Vințului, o poveste cusută în alb și negru. Haine de peste un secol, păstrate din generație în generație: ,,Fiecare cămașă, pieptar, cătrință sau straiță poartă cu ea amintirea unei femei care a cusut, a țesut și a muncit pentru familia ei” Pe Valea Vințului, în județul Alba, portul popular nu […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

UPDATE FOTO, VIDEO | Accident GRAV în Alba Iulia: Un pieton este prins sub un camion, pe șoseaua de centură

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident GRAV în Alba Iulia: Un pieton este prins sub un camion, pe șoseaua de centură Un accident rutier grav a avut loc luni după-masa, pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia. Un pieton inconștient este prins sub un camion. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical […]

Citește mai mult