Un preot a lăsat mortul lângă groapă pentru că rudele nu au avut 1.100 de lei, tariful lui de înmormântare
Un preot a lăsat mortul lângă groapă pentru că rudele nu au avut 1.100 de lei, tariful lui de înmormântare
Preotul satului a refuzat complet să înmormânteze un bărbat pentru că familia nu a avut banii necesari pentru a-i achita acestuia tariful cerut. 1.100 de lei era suma pentru care popa A. Crețu, din comuna vasluiană Laza, s-ar fi deplasat pentru a face cele creștinește pentru omul mort care trebuia dus la groapă.În plus, i-ar fi obligat pe oameni să cumpere aproape două cutii cu lumânări. Aşa susţin rudele defunctului.
Am mers să discutăm cu preotul şi să stabilim ce este de făcut creştineşte pentru înmormântare. Aşa am
aflat că trebuie să plătim 1.100 de lei. I-am spus că noi nu avem de unde să scoatem atâţia bani, că avem şi alte cheltuieli”, susţine Gheorghe Spiridon, fiul bărbatului decedat, pentru publicația locală bzi.ro.
„Părintele nu a acceptat nicicum. Am vrut să vedem cine-i acest preot neîndurător şi cu inima de piatră. Poate explica preotul cum e posibil să ceri bani, şi nu puţini, pentru înmormântare, ştiind că iei de la gură unor oameni necăjiţi”, a spus o altă rudă.
Revoltaţi, membrii familiei au reclamat situaţia la Protopopia Vaslui, iar cazul a ajuns în atenţia Episcopiei Huşilor, mai scrie sursa citată.
“Este regretabil ce s-a întâmplat. Reclamaţia a fost înregistrată la Protoierie şi noi am cercetat acele nemulţumiri. Părintele a fost sancţionat şi i s-a pus în vedere să nu mai repede situaţia” au spus reprezentanţii Protopopiei Vaslui.
sursa: bzi.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Premiul Nobel pentru Pace: Navanethem „Navi” Pillay, câștigătoarea din 2026 Comitetul Nobel norvegian a anunțat vineri că jurista și judecătoarea sud-africană Navanethem „Navi” Pillay este laureata Premiului Nobel pentru Pace în 2026, pentru contribuția sa la promovarea păcii și a dreptului internațional. „Angajamentul lui Navi Pillay față de principiile juridice universale și busola sa morală […]
Cinci firme care recrutau muncitori din Asia au păcălit statul cu peste 6,2 milioane de lei: Cum au reușit. Descoperirea făcută de ANAF
Cinci firme care recrutau muncitori din Asia au păcălit statul cu peste 6,2 milioane de lei: Cum au reușit. Descoperirea făcută de ANAF Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul ANAF au identificat, în urma unor verificări derulate pe baza analizei de risc, un mecanism prin care cinci societăți din domeniul recrutării și plasării […]
Călin Georgescu, din nou la DIICOT: A patra zi de percheziții informatice în dosarul de înșelăciune cu un prejudiciu de peste 1,1 milioane de euro
Călin Georgescu, din nou la DIICOT: A patra zi de percheziții informatice în dosarul de înșelăciune cu un prejudiciu de peste 1,1 milioane de euro Călin Georgescu a ajuns din nou vineri, 9 octombrie 2026,la sediul DIICOT, în a patra zi de percheziții informatice. Fostul candidat la alegerile prezidențiale este cercetat pentru o înșelăciune cu […]
