Un oraș dintr-un județ vecin cu Alba, sufocat de traficul infernal. Studenții, rugați să-și lase mașinile acasă și să folosească mijloacele de transport public
Un oraș dintr-un județ vecin cu Alba, sufocat de traficul infernal. Studenții, rugați să-și lase mașinile acasă și să folosească mijloacele de transport public
Unul dintre cele mai aglomerate oraşe din România, Cluj, este sufocat de traficul infernal şi de ambuteiajele care îi fac pe oameni să piardă ore întregi pe drumuri. Autorităţile au câteva soluţii, dar numai pe termen lung, în timp ce pe termen scurt şi mediu ridică neputincioase din umeri. Asta însă înseamnă că aglomeraţia şi ambuteiajele vor rămâne la ordinea zilei în următorii ani, până când vor fi realizate obiectivele promise.
Primarul Clujului, Emil Boc, a admis că oraşul are nevoie ca de aer de Centura de Sud şi de metrou, în caz contrar problemele de trafic fiind imposibil de rezolvat. Însă toate acestea înseamnă timp. Dacă centura ar
urma să fie rezolvată, în cel mai fericit caz, în 2025 sau 2026, pentru metrou ar fi de aşteptat, din acel moment, încă vreo 10 ani, cel puţin, conform spuselor lui Boc. Până atunci, soluţiile sunt mai degrabă temporare şi prea puţin eficiente.
În disperare de cauză, Boc a făcut apel la studenţi, cerându-le să-şi lase maşinile acasă şi să folosească mijloacele de transport public.
„Înţeleg să vii cu maşina, să îţi aduci lucrurile la cămin sau la garsonieră, este firesc, în toată lumea se întâmplă acest lucru, dar maşina pleacă după aceea acasă. Studentul rămâne, maşina pleacă. În Cluj, studenţii au ca opţiune transportul public gratuit, pe două linii şi bicicleta, ca transport pe care pot să îl aibă, acolo unde pistele de bicicletă permit, pentru a putea circula decent în oraş. Studenţii vor avea de observat că nu se tolerează blocarea arterelor de circulaţie majore cu maşini, cum era Observatorul, plin de maşini”, a spus edilul şef.
La rândul său, viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, a dat de înţeles că autorităţile nu mai au soluţii concrete în lupta cu traficul infernal. Încurajarea folosirii transportului în comun şi extinderea benzilor dedicate acestuia, după ce Clujul a fost primul oraş din România care a implementat acest sistem, sunt doar „pansamente”, aşa cum s-a exprimat Tarcea.
„Prioritizăm transportul în comun. Avem 210.000 maşini în oraş, în câţiva ani vor fi 300.000. Nu putem să dărâmăm clădirile, să facem loc maşinilor, de aceea vom ajunge să intrăm în zona centrală doar cu mijloacele de transport în comun. Să lărgim străzile astăzi, nu putem, să mai facem câteva sensuri unice în Gheorgheni sau Andrei Mureşanu sau să le modificăm, sunt doar pansamente care rezolvă problema pentru 6 luni. Autostrăzi suspendate peste blocuri nu putem face. Probabil că generaţiile viitoare care vor veni vor avea oaltă mentalitate şi nu vor avea într-o familie 2 sau 3 maşini, ci doar una. Pe vremea comuniştilor, când s-au construit blocurile şi s-au făcut cartierele, era prevăzut doar un loc de parcare la 10 apartamente, ori azi avem cel puţin 15 maşini la 10 apartamente. Dacă aşa au fost construite cartierele… Soluţii magice nu sunt”, s-a plâns Tarcea la postul de radio Napoca FM.
Ca soluţii alternative, municipalitatea intenţionează să introducă un tren urban care să facă legătura cu principalele localităţi ale Zonei Metropolitane Cluj, dar şi construirea unor pasaje subterane şi subraterane.
Sursa: adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Biserica Ortodoxă Română avertizează asupra grupărilor care se pretind ortodoxe: Măsuri pastorale pentru protejarea credincioșilor
Biserica Ortodoxă Română avertizează asupra grupărilor care se pretind ortodoxe: Măsuri pastorale pentru protejarea credincioșilor Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis intensificarea informării credincioșilor cu privire la grupările schismatice și eretice care se prezintă drept ortodoxe. Reprezentanții centrelor eparhiale vor atrage atenția asupra riscurilor participării la activitățile acestora și vor sublinia importanța păstrării […]
Cât costă o locuință în România și unde au crescut cel mai mult prețurile în 2026 Prețurile locuințelor din România continuă să crească, iar achiziția unui apartament sau a unei case presupune un buget tot mai mare. Potrivit unei analize realizate de Imobiliare.ro și citate de Agerpres, un apartament costă, în medie, 114.900 de euro, […]
Se schimbă ora ultimei curse zilnice Cluj – Ocna Mureș: Microbuzul va pleca cu patru ore mai devreme
Se schimbă ora ultimei curse zilnice Cluj – Ocna Mureș: Microbuzul va pleca cu patru ore mai devreme Călătorii care folosesc ruta Cluj-Napoca – Ocna Mureș trebuie să țină cont de o modificare importantă a programului de seară. Începând de luni, 2 noiembrie 2026, ultima cursă dinspre Cluj va pleca la ora 16:00, față de […]
