Un cadou mult așteptat de Paști pentru locuitorii unui cătun din județul Alba
Pentru locuitorii din Frăsinei, sărbătorile pascale vor fi luminate la propriu. În cele 15 gospodării se poate în sfârșit aprinde becul, lampa devenind istorie și pentru oamenii acestei localități din munții Cugirului.
Rețeaua electrică de distribuție este cu siguranță cel mai important și mai așteptat cadou de iepuraș pe care administrația locală din Cugir îl putea face locuitorilor din Frăsinei.
Potrivit primarului, Adrian Teban, electrificarea localității a fost un obiectiv propus în urmă cu mult timp, primele acțiuni fiind făcute încă din 2007.
Citește și: cele mai frumoase mesaje de Paste fericit
Din păcate, au existat mai multe aspecte care au întârziat investiția, una dintre cele mai importante fiind obținerea avizelor necesare pentru traversarea rețelei electrice peste fondul forestier aparținător Romsilva .
Investiția a presupus lucrări de extindere a rețelei electrice de distribuție, realizarea unui post de transformare, amplasarea a 55 de stâlpi de beton pe care au fost întinși 3,3 km de cablu electric. Valoarea totală a lucrărilor, inclusiv a studiului de fezabilitate realizat în acest sens, a fost de aproape 570.000 lei, suma provenită din bugetul local al orașului Cugir.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Un gest de suflet făcut de comunitatea din Ghirbom pentru o familie greu încercată: O mamă singură cu 5 copii a primit electrocasnice, îmbrăcăminte și bani de rechizite
Un gest de suflet făcut de comunitatea din Ghirbom pentru o familie greu încercată: O mamă singură cu 5 copii a primit electrocasnice, îmbrăcăminte și bani de rechizite Nicolaie Perța, împreună cu familia sa și oameni inimoși din comunitatea Ghirbom, s-au deplasat la începutul lunii septembrie în comuna Videle pentru a veni în sprijinul unei […]
VIDEO | Portul popular de pe Valea Vințului, o poveste cusută în alb și negru. Haine de peste un secol, păstrate din generație în generație: ,,Fiecare cămașă, pieptar, cătrință sau straiță poartă cu ea amintirea unei femei care a cusut, a țesut și a muncit pentru familia ei”
Portul popular de pe Valea Vințului, o poveste cusută în alb și negru. Haine de peste un secol, păstrate din generație în generație: ,,Fiecare cămașă, pieptar, cătrință sau straiță poartă cu ea amintirea unei femei care a cusut, a țesut și a muncit pentru familia ei” Pe Valea Vințului, în județul Alba, portul popular nu […]
UPDATE FOTO, VIDEO | Accident GRAV în Alba Iulia: Un pieton este prins sub un camion, pe șoseaua de centură
Accident GRAV în Alba Iulia: Un pieton este prins sub un camion, pe șoseaua de centură Un accident rutier grav a avut loc luni după-masa, pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia. Un pieton inconștient este prins sub un camion. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical […]