Actualitate

Un albaiulian i-a aplicat o corecție corporală tatălui său de 81 de ani. Jandarmii au intervenit

Bogdan Presecan

Publicat

în

duba jandarmiSupărat că tatăl sau îi reproşează consumul repetat de alcool, un bărbat din Alba Iulia şi-a luat părintele la bătaie. Alertaţi de un vecin, jandarmii au intervenit de urgenţă şi au pus capăt conflictului. Agresorul riscă să fie cercetat penal, informează maiorul  Jurcoveţ Cosmin, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Alba.

Petrecerea Divorțaților

“Incidentul a fost semnalat sâmbătă, 28 iunie, la ora 21.00 pe strada Ciocârliei din municipiul Alba Iulia. Întors acasă de la serviciu, A.A. (48 de ani) a fost certat de tatăl său şi ameninţat cu evacuarea din casă în pe motiv că, în mod repetat, consumă alcool şi nu este interesat de treburile gospodăreşti. Se pare că între cei doi ar fi izbucnit un scandal care s-a amplificat în momentul în care tatăl, în vârstă de 81 de ani, îmbrâncit, se pare, de fiu, a căzut şi s-a lovit la cap.

Alertat de ţipete, un vecin a solicitat ajutor la 112, iar în scurt timp la faţa locului a intervenit un echipaj de jandarmerie. Conflictul a fost aplanat şi existând suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârşirea infracţiunii de lovire şi alte violenţe, a fost întocmit un proces verbal despre împrejurările constatate. Actul de sesizare va fi înaintat poliţiei pentru continuarea cercetărilor în cauză, se precizează în comunicatul remis presei de Jandarmeria Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cine este Luca Niculescu, desemnat pentru funcția de premier de Nicușor Dan: Fost jurnalist și fost președinte al Grupului Ambasadorilor Francofoni din Franța

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cine este Luca Niculescu, desemnat pentru funcția de premier de Nicușor Dan: Fost jurnalist și fost președinte al Grupului Ambasadorilor Francofoni din Franța Diplomatul Luca Niculescu a fost desemnat, luni seara, pentru funcția de prim-ministrul, de către Nicușor Dan, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare. Ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în […]

Citește mai mult

Actualitate

Călin Georgescu, scos marți din Arestul Central pentru noi audieri. Și soția sa a ajuns la DIICOT: Susținătorii au întâmpinat-o cu urale și au scandat „Cristela Georgescu este Prima Doamnă”

Ioana Oprean

Publicat

în

Călin Georgescu, scos marți din Arestul Central pentru noi audieri. Și soția sa a ajuns la DIICOT: Susținătorii au întâmpinat-o cu urale și au scandat „Cristela Georgescu este Prima Doamnă” Fostul candidat Călin Georgescu a fost scos marți dimineața din Arestul Central și dus la sediul DIICOT, unde au loc percheziții informatice asupra dispozitivelor electronice […]

Citește mai mult

Actualitate

6 octombrie 2026 | Autostrada A1 Sibiu-Sebeș: Restricții de circulație. În ce zonă se fac lucrări

Ioana Oprean

Publicat

în

Autostrada A1 Sibiu-Sebeș: Restricții de circulație. În ce zonă se fac lucrări Și marți, 6 octombrie 2026, sunt restricții de circulație pe Autostrada A1 Sibiu-Sebeș. Se fac lucrări între kilometrii 275 și 276+400 de metri, între Apoldu de Jos și Săliște (județul Sibiu), până la ora 16.00. Concret, se execută lucrări de reparații carosabil pe […]

Citește mai mult