Un afacerist din Alba Iulia scapă de condamnare penală, dar trebuie să plătească daune mari la AFIR
Un afacerist din Alba Iulia scapă de condamnare penală, dar trebuie să plătească daune mari la AFIR
Curtea de Apel Alba Iulia a pronunțat hotărârea definitivă într-un dosar de fraudă din fonduri europene instrumentat de către Direcția Națională Anticorupție. Un afacerist local a fost judecat după ce a schimbat destinaţia unor fonduri europene primite pentru derularea unei investiții în construcția unei cabane turistice. Instanțele au dispus încetarea procesului penal ca urmare a prescrierii faptei, dar l-a obligat pe inculpat să achite daunele provocate.
Potrivit rechizitoriului, în calitate de unic asociat și administrator în fapt al unei societăți comerciale, inculpatul (F.D.) a prezentat la autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor nerambursabile (Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit prin Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 7 Centru, în prezent Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – AFIR), în perioada noiembrie 2011 – mai 2014, mai multe documente false pe baza cărora a decontat fonduri europene.
Este vorba despre declarații de conformitate a producătorului de masă lemnoasă, declarații de conformitate a obiectelor de mobilier, contracte individuale de muncă, facturi false de achiziții produse și servicii, prin care a făcut dovada lucrărilor de construcție a unei cabane pe teritoriul comunei Ighiu, județul Alba. Procurorii susțin că cea mai mare parte a sumelor de bani plătite unei firme pentru construcția cabanei s-au întors în conturile altor societăți controlate tot de inculpat.
Citește și: Bărbat din Alba la a 4 condamnare penală la vârsta de 27 de ani: Ce pedeapsă a primit pentru fraudă cu fonduri APIA

Prejudiciul total a fost calculat de procurori la valoarea de 854.408 lei, bani pe care afaceristul trebuie să îi restituie la AFIR, sumă la care se adaugă dobânzi şi penalităţi calculate de la data decontării fiecărei tranşe de plată până la data plăţii efective. Instanța de judecată a constatat, în 2 aprilie 2024, că faptele sunt reale și probate, dar nu a mai putut aplica o pedeapsă penală ca urmare a hotărârilor Curții Constituționale privind neconstituționalitatea articolului care permitea procurorilor să întrerupă perioada de prescripție a răspunderii penale.
Citește și: Un bătăuș, fost condamnat PENAL de două ori, candidatul USR PLUS la funcția de primar al unui oraș din județul Alba
„Prezentarea de documente false sau inexacte atrage neeligibilitatea întregului ajutor financiar nerambursabil decontat, întrucât pe parcursul implementării proiectului au fost folosite documente false, inexacte ce au avut ca scop justificarea îndeplinirii condiţiilor de acordare a sprijinului şi decontarea pe nedrept de fonduri europene nerambursabile. Astfel, inculpatul a depus la dosarele cererilor de plată documente nereale şi false prin care s-a creat aparenţa că lucrările de construcţie la pensiunea turistică din comuna Ighiu au fost realizate de (…) SRL, că declaraţiile de conformitate au fost eliberate de (…) SRL, precum şi că au fost create locuri de muncă, fiind angajate 7 persoane.
Prejudiciul constă în suma de bani obținută cu titlu de finanțare nerambursabilă în cuantum de 854.408,92 de lei”, se precizează în hotărârea instanței de judecată.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Consiliul Județean Alba a scos la licitație consolidarea drumului județean DJ 107F: Investiție de aproape 8,9 milioane lei pentru oprirea alunecărilor de teren la Lunca Mureșului
Consiliul Județean Alba a scos la licitație consolidarea drumului județean DJ 107F: Investiție de aproape 8,9 milioane lei pentru oprirea alunecărilor de teren la Lunca Mureșului Consiliul Județean Alba a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de achiziție publică pentru execuția lucrărilor de consolidare a corpului drumului județean DJ 107F, pe sectorul […]
FOTO | Un polițist și un jandarm din Alba, eroi în uniformă: Au intervenit primii și au salvat un vârstnic dintr-un apartament din Cugir, de unde se simțea miros de fum
Un polițist și un jandarm din Alba, eroi în uniformă: Au intervenit primii și au salvat un vârstnic dintr-un apartament din Cugir, de unde se simțea miros de fum Un polițist și un jandarm din Alba au devenit eroi în uniformă după ce au intervenit primii și au salvat un vârstnic dintr-un apartament din Cugir, […]
Video | Elevii din Alba Iulia, cu rezultate deosebite la olimpiadele naționale și internaționale, și profesorii care i-au pregătit, premiați de municipalitate. Lista completă
Elevii din Alba Iulia, cu rezultate deosebite la olimpiadele naționale și internaționale, și profesorii care i-au pregătit, premiați de municipalitate. Lista completă Vineri, 11 septembrie 2026, de la ora 14.00, la Muzeul Principia, a avut loc festivitatea de premiere a elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar din Alba Iulia care au obținut, în anul școlar […]