Bărbat din Alba la a 4 condamnare penală la vârsta de 27 de ani: Ce pedeapsă a primit pentru fraudă cu fonduri APIA
Bărbat din Alba la a 4 condamnare penală la vârsta de 27 de ani: Ce pedeapsă a primit pentru fraudă cu fonduri APIA
După ce a obţinut ilegal fonduri de 8.734 de lei de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA), un bărbat în vârstă de 27 de ani din oraşul Teiuş are şanse mari să execute o pedepasă uriaşă cu închisoarea.
Problema acestuia (V. C.) este că are o altă condamanare din 2019 – la 2 ani şi 4 luni de închisoare cu suspendare – şi se afla în termenul de încercare. Astfel, Tribunalul Alba a revocat pedeapsa anterioară şi a adăugat-o la cea din noul dosar. În final, bărbatul ar urma să execute 5 ani şi 4 luni de închisoare în regim de detenţie.
În actul de inculpare s-a reţinut faptul că, în campania 2019, bărbatul a depus la APIA Alba o cerere de plată în care a declarat în mod fals faptul că deţine în exploataţia agricolă 402 ovine şi a solicitat subvenţii. În final, a obţinut pe nedrept fonduri ce au ca sursă de finanţare bugetul de stat în sumă de 8.735,08 lei.
Ulterior, s-a demonstrat că la data depunerii cererii, fermierul nu mai era în proprietatea oilor de aproape doi ani. Acesta a vândut în septembrie 2017 unei alte persoane, la care avea o datorie, un număr de 336 de oi, dar animalele au rămas, în continuare, în grija lui. În aprilie 2018, a intermediat revânzarea oilor către un cetăţean turc.
Situaţia reală nu era cunoscută de către APIA, în condiţiile în care cererea de plată depusă de fermier nu a fost supusă controalelor pe teren, la exploataţia acestuia. Pe parcursul cercetării penale şi apoi în isntanţa de jduecată, bărbatul nu a recunoscut fapta de care a fost acuzat, respectiv „obţinerea ilegală de fonduri”. Acest lucru i-a atras agravarea pedepsei, în condiţiile în care anchetatorii au probat cu documente şi martori infracţiunea săvârşită.
„Ţinând cont de valoarea socială lezată, de rezultatul produs, de motivul săvârşirii faptei, dar şi de istoricul infracţional al inculpatului, de conduita acestuia pe parcursul procesului penal, care a nu a înţeles să recunoască săvârşirea faptei, instanţa apreciază că o pedeapsă cu o durată stabilită peste limita inferioară a intervalului dintre limitele speciale prevăzute de lege corespunde scopului prevăzut”, se precizează în hotărârea Tribunalului Alba, pronunţată vineri, 15 iulie 2022.
Bărbatul a primit 3 ani de închisoare în acest dosar, pedeapsă care a fost adăugată celei din 2019, de la Judecătoria Avrig, judeţul Sibiu. De altfel, acesta este la a patra condamnare penală, celelalte trei anterioare fiind aplicate pentru infracţiuni rutiere, conducere fără permis, conducere a unui autoturism neîmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare. Condamnările anterioare au fost contopite în hotărârea Judecătoriei Avrig. Decizia Tribunalului Alba poate fi contestată la Curtea de Apel Alba Iulia.
Sursa: adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cum a obținut o consilieră locală din Cenade, Luisa Bunescu, definitiv în justiție dreptul de a participa online la ședințele Consiliului Local: „O victorie a principiilor democratice”
Cum a obținut o consilieră locală din Cenade, Luisa Bunescu, definitiv în justiție dreptul de a participa online la ședințele Consiliului Local: „O victorie a principiilor democratice” O consilieră din comuna Cenade a obținut definitiv, în justiție, dreptul de a participa online la ședințele consiliului local. Luisa Maria Bunescu este originară din această comună, dar […]
Video | Garda Apulum sărbătorește 14 ani de activitate la Alba Iulia: Spectacol aniversar special în Cetatea Alba Carolina
Garda Apulum sărbătorește 14 ani de activitate la Alba Iulia: Spectacol aniversar special în Cetatea Alba Carolina Alba Iulia a găzduit sâmbătă, 24 octombrie 2026, un eveniment dedicat istoriei antice și reconstituirii istorice. Garda Apulum marchează 14 ani de activitate printr-un spectacol aniversar organizat în fața Porții a IV-a a Cetății Alba Carolina, începând cu […]
Reguli stricte noi în Consiliul Local Alba Iulia: Ce vor trebui să facă aleșii locali / „Cred că cetățenii au dreptul să știe cine îi reprezintă și cum își face treaba”
Reguli stricte noi în Consiliul Local Alba Iulia: Ce vor trebui să facă aleșii locali / „Cred că cetățenii au dreptul să știe cine îi reprezintă și cum își face treaba” Luni, 26 octombrie 2026 , pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Alba Iulia se va afla și un proiect de […]
