Turiştii sunt atraşi de „Comoara lui Avram Iancu” din Blaj
De curând, Blajul adăposteşte o adevărată comoară: Parcul Avram Iancu, recent renovat şi modernizat prin implicarea municipalităţii, parc de care blăjenii, îndeosebi cei care ştiu cum arăta urbea lor în trecut, sunt tare mândri, ca de altfel şi de celelalte lucruri bune care s-au întâmplat de câţiva ani încoace în „Mica Romă”. Ceea ce este însă mai important este că şi turiştii sunt atraşi de frumuseţea acestui parc.
Intrarea în parc este marcată de o poartă rustică, iar pe culoarul de acces, al cărui pereţi sunt tapetaţi cu lambriuri din lemn, se află mobilier urban modern: bănci şi coşuri de gunoi. Blăjenii şi-au făcut deja o obişnuinţă să-şi petreacă timpul liber plimbându-se pe aleile pavate sau să stea de poveşti pe băncile confortabile.
Ceea ce „sare în ochi” este fântâna arteziană din faţa „Stejarului lui Avram Iancu”, fântână care împrăştie stropi răcoritori de apă în zilele însorite dar şi lacul cu apă limpede, format din două părţi asimetrice, apărut pe amplasamentul vechiului bazin, care a fost reamanejat. De pe podul semicircular similar cu cel al grădinilor japoneze se pot zări în lac specii de peşti şi broaşte ţestoase, despărţite dar şi nuferi sau alte plante acvatice, observându-se ţâşnind din depărtare din apa lacului o altă fântână arteziană care sporeşte farmecul zonei. În apropiere se află o tribună acoperită, de unde vizitatorii parcului pot urmări spectacole artistice care vor fi susţinute în filigoria din faţă sau de unde părinţii îşi pot supraveghea copiii aflaţi la modulele de joacă viu colorate sau la aparatele de fitness. Sub tribună sunt amenajate grupuri sociale şi spaţii de depozitare, iar în apropierea acesteia este o terasă. Aleile sunt pline de bănci din lemn de diferite forme şi dimensiuni, străjuite de coşuri de gunoi, astfel că blăjenii pot menţine permanent curăţenia… chiar şi noaptea, pentru că există sistem de iluminat public. Frumos, foarte frumos! Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Retragere cu torțe spectaculoasă la Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026
Retragere cu torțe spectaculoasăla Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026 Alba Iulia a găzduit, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026, un moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]
Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene
Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene Tribunalul Alba a admis, recent, o cerere a Parohiei Ortodoxe Ampoița și a dispus suspendarea executării unei note de neconformitate prin care Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru aplicase o corecție financiară de […]
Video | Tânărul de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă prins băut și fără permis la volan, reținut de oamenii legii
Tânărul de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă prins băut și fără permis la volan, reținut de oamenii legii Duminică, 13 septembrie 2026, polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 22 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă, cercetat pentru săvârșirea […]