Politică Administrație

Tribunalul Alba: O primărie din Alba obţine peste 300.000 de lei penalităţi de întârziere de la operatorul de salubritate din municipiu

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Primăria municipiului Blaj a câștigat prima etapă a procesului deschis împotriva firmei Financiar Urban SRL Pitești pentru recuperarea unor daune financiare aferente perioadei în care între cele două entități a existat un contract privind colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor.

Petrecerea Divorțaților

Administrația locală a obținut la Tribunalul Alba circa 300.000 de lei, bani care ar urma să fie plătiți de către firma privată.

”Admite acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Blaj, prin primarul Rotar Valentin Gheorghe, în contradictoriu cu pârâta Financiar Urban SRL, şi, în consecinţă: obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 301.864,77 lei, cu titlu de daune interese constând în penalităţi de întârziere în plata redevenţei în perioada aprilie 2014 – decembrie 2017, conform contractului-cadru de delegare a gestiunii prin concesiune a serviciului public de salubrizare a municipiului Blaj nr. 5998/22.04.2014. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 4.420 lei, cheltuieli de judecată”, se precizează în minuta deciziei de la Tribunalul Alba, din 18 decembrie 2018.

Firma privată are posibilitatea să formuleze recurs, care va fi în competența de judecată a Curții de Apel Alba Iulia. Pentru a susține cauza administrației locale în proces a fost angajat un avocat. Societatea derulează și în prezent activitatea de colectare a deșeurilor de pe raza municipiului Blaj, colaborarea urmând să se încheie la momentul la care va intra în vigoare noul contract privind salubrizarea în zona 4 a județului Alba, încheiat între Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Salubris Alba” și Asocierea SC Greendays SRL Baia Mare / Greendays 2-Solucoes Ambientas SA din Portugalia.

Zona 4 are o populaţie de circa 45.000 de locuitori şi este formată din municipiul Blaj şi comunele Cergău, Cenade, Valea Lungă, Cetatea de Baltă, Jidvei, Şona, Sîncel, Bucerdea Grânoasă, Crăciunelul de Jos şi Roşia de Secaş.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane

Ioana Oprean

Publicat

în

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]

Citește mai mult