Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

Transport electric la Blaj, regenerarea lacului Chereteu și amenajarea falezei râului Târnava Mare: Proiecte depuse pentru finanțare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Într-o postare pe pagina sa de Facebook primarul Blajului, Gheorghe Valentin Rotar anunță că a depus, în această săptămână, la ADR Centru, fișele de proiect pentru pregătirea documentațiilor tehnico-economice pentru trei proiecte în domeniile de investiții mobilitate urbană, regenerare, securitatea spațiilor publice și investiții în infrastructura culturală .

„Municipiul Blaj a depus, în această săptămână, la ADR Centru, fișele de proiect pentru pregătirea documentațiilor tehnico-economice, conform ghidului POAT 2014-2020, pentru trei proiecte în domeniile de investiții mobilitate urbană, regenerare, securitatea spațiilor publice și investiții în infrastructura culturală.

În domeniul mobilității urbane s-a depus fișa proiectului „Reducerea emisiilor de carbon în municipiul Blaj și satele aparținătoare”, proiect care are ca obiective principale înființarea serviciului public de transport în comun, gestionat prin concesionare, achiziționarea de autobuze electrice, construirea unui depou/autogară pentru autobuzele electrice, stații de încărcare electrică, construirea sau modernizarea stațiilor de călători, crearea sistemului de ticketing și management de flotă, construirea unei rețele de piste de biciclete, înființarea sistemului bike sharing, stații pentru depozitarea bicicletelor, construirea/modernizarea și extinderea de zone și trasee pietonale sau semipietonale.

Pentru domeniului regenerării urbane, municipalitatea a avut în vedere „Reconversia funcțională a zonei lacului Chereteu”. Obiectivele principale vizate de acest proiect sunt amenajarea zonei malurilor lacului Chereteu și dotarea acestora cu mobilier urban tip smart, accesibilizarea malurilor lacului Chereteu prin realizarea unui inel concentric în jurul lacului și construirea unei punți pietonale de sticlă, realizarea iluminatului ornamental al malurilor lacului, amenajarea unui complex multifuncțional cu cinematograf de vară, spații de alimentație publică și pavilion subacvatic cu rol educativ, formativ și cultural, curățarea și/sau dragarea lacului Chereteu, amenajarea unui ansamblu de fântâni arteziene la nivelul luciului de apă, amenajarea unui debarcader, a unei zone de promenadă, stații de bike sharing, crearea și dotarea unui serviciu de agrement, utilizând hidrobiciclete/bărci.

În cadrul domeniului „regenerare fizică, securitate publică și investiții în infrastructura culturală la nivelul municipiului Blaj” s-a depus un proiect care are în vederea amenajarea zonei de faleză a râului Târnava Mare și crearea unor piste de biciclete și alei pietonale care să asigure accesul facil la promovarea patrimoniului cultural și turistic al Blajului – Câmpia Libertății, Catedrala „Sfânta Treime”, Palatul Cultural, Castelul Mitropolitan, viitoarea Bibliotecă municipală din Parcul „Avram Iancu”.

În cadrul acestui proiect, o suprafață de 13 ha de teren va fi obiectul unei investiții de regenerare urbană, ce va avea în vedere amenajarea malurilor râului Târnava Mare în zona stadionului Veza, inclusiv construirea unei punți pietonale și a unui pod peste râul Târnava Mare care să faciliteze accesul spre zona centrală a municipiului Blaj, realizarea unor piste de bicicletă, realizarea unui sistem de iluminat public prietenos cu mediul, acces gratuit la internet pe întreg traseul propus, realizarea unui sistem de proiecții tematice pe diferitele clădiri monument istoric.

Depunerea acestor proiecte arată că Blajul își pregătește atent pașii pentru accesarea fondurilor europene în exercițiul financiar 2021-2027, iar finalizarea în acest an a documentelor strategice de dezvoltare durabilă creează cadrul pentru nouă fază a dezvoltării comunității noastre, în care regenerarea urbană, protecția mediului și soluțiile inteligente de mobilitate sunt principalele direcții de urmat pentru a ajunge la orașul modern, european, pe care ni-l dorim cu toții!”, a declarat Gheorghe Valentin Rotar.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO Elevii militari, alături de veteranii celui de-al Doilea Război Mondial, din județul Alba: Distincții și pachete cadou, oferite de Ziua Veteranilor de Război

Ziarul Unirea

Publicat

în

Elevii militari, alături de veteranii celui de-al Doilea Război Mondial, din județul Alba: Distincții și pachete cadou, oferite de Ziua Veteranilor de Război Elevi și reprezentanți ai Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” și ai Centrului Militar Județean Alba i-au vizitat astăzi pe veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial din județul Alba. Vizitele s-au înscris […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea