TRAGEDIE în Alba: O vârstnică de 81 de ani, găsită DECEDATĂ în albia unui râu, la Sebeșel. Femeia plecase de acasă cu o zi înainte și nu a mai revenit
TRAGEDIE în Alba: O vârstnică de 81 de ani, găsită DECEDATĂ în albia unui râu, la Sebeșel. Femeia plecase de acasă cu o zi înainte și nu a mai revenit
O vârstnică de 81 de ani a fost găsită DECEDATĂ sâmbătă dimineața, în albia unui râu, la Sebeșel. Femeia plecase de acasă cu o zi înainte și nu a mai revenit.
Potrivit IPJ Alba, la data de 18 octombrie 2025, polițiștii din municipiul Sebeș au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un bărbat, din localitatea Săsciori, cu privire la faptul că mama sa, în vârstă de 81 de ani, din aceeași localitate, ar fi plecat de la domiciliul său, în după-amiaza zilei de 17 octombrie 2025, și nu a mai revenit.

Imediat după sesizare, polițiștii Postului de Poliție Săsciori au demarat activități de căutare, la care au participat și membrii familiei, însă, din nefericire, femeia a fost găsită decedată în albia râului, pe raza localității Sebeșel.
La examinarea sumară a trupului, nu au fost constatate urme vizibile de violență.
Trupul femeii va fi transportat la Serviciul de Medicină Legală Alba, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a petrecut acest eveniment.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
S-a îmbătat și și-a bătut propria mamă și pe surorile acesteia: Bărbat din Sântimbru, reținut de polițiștii din Alba
S-a îmbătat și și-a bătut propria mamă și surorile: Bărbat din Sântimbru, reținut de polițiștii din Alba Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Sântimbru, a fost reținut de polițiștii din Alba, după ce și-ar fi agresat fizic mama și cele două surori ale acesteia, pe fondul consumului de băuturi alcoolice. Conform IP […]
Comuna Ciugud urma să plătească anual mai mult decât dublu decât în prezent pentru noul sistem de transport public, realizat în parteneriat cu municipiul Alba Iulia: Documentații revizuite „pe genunchi” după o sesizare ziarulunirea.ro
Comuna Ciugud urma să plătească anual mai mult decât dublu decât în prezent pentru noul sistem de transport public, realizat în parteneriat cu municipiul Alba Iulia: Documentații revizuite „pe genunchi” după o sesizare ziarulunirea.ro Comuna Ciugud urma să acopere, în noul sistem de transport public din Zona Urbană Funcțională Alba Iulia–Ciugud, o compensație anuală de […]
VIDEO | 1 Decembrie 2026 la Alba Iulia: Gabriel Pleșa anunță că nu va mai autoriza mitinguri politice de Ziua Națională. „Nu vom mai fi de acord să se întâmple ceea ce s-a întâmplat”
1 Decembrie 2026 la Alba Iulia: Gabriel Pleșa anunță că nu va mai autoriza mitinguri politice de Ziua Națională. „Nu vom mai fi de acord să se întâmple ceea ce s-a întâmplat” Primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a vorbit despre evenimentele și manifestațiile care vor avea loc sau nu în oraș de 1 Decembrie, […]
