Rămâi conectat

Ştirea zilei

„Topul firmelor 2009” din judeţul Alba

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

La Restaurantul „Astoria” din municipiul Alba Iulia a avut loc ieri „Topul firmelor 2009”, un eveniment organizat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Alba, fiind evidenţiate firmele care au avut o evoluţie pozitivă în ultimii 5 ani. La manifestare au participat Mircea Hava – primarul municipiului Alba Iulia, prefectul judeţului Alba Ştefan Bardan, subprefectul Raul Tudoraşcu, Horaţiu Josan – primarul municipiului Aiud, numeroşi oameni de afaceri, şefi ai instituţiilor deconcentrate şi angajaţi ai CCIA Alba. Dintre parlamentarii judeţului au fost prezenţi Teodor Atanasiu şi Călin Potor. Pentru început, Ilarie Oargă a prezentat un scurt istoric al camerelor de comerţ şi al CCIA Alba, iar apoi Corneliu Orzea a decernat diplome de excelenţă şi distincţii celor care au făcut parte din primul colegiu de conducere al CCIA Alba. Dintre aceştia îi amintim pe Ilarie Oargă, Vasile Drăghici, Mircea Hava şi Ştefan Bardan. „Cred în Camera de Comerţ, sunt bucuros să vă văd aici, ştiu că aveţi probleme, dar mă bucur că nu vă plângeţi aşa cum o fac bugetarii. Sunt bucuros că sunt oameni în Alba Iulia care în această perioadă de criză investesc zeci de milioane de euro. Vă doresc mult succes şi rămân acelaşi Mircea Hava pentru toţi, indiferent de poveştile pe care unii le spun”, a afirmat în cuvântul de deschidere Mircea Hava, edilul municipiului Alba Iulia. Prefectul Ştefan Bardan a mulţumit celor ce muncesc la CCIA Alba, manifestându-şi speranţa că, peste mulţi ani se vor revedea în aceeaşi formaţie. Ioan Arghiuş, şeful Departamentului relaţii promoţionale din cadrul CCIA Alba, a prezentat metodologia folosită pentru stabilirea topului firmelor pe anul trecut.
Aşa cum ne-a declarat Corneliu Orzea, preşedintele CCIA Alba, acordarea unor astfel de premii atrage atenţia asupra celor care excelează în domeniul economic şi conduce la creşterea competiţiei pentru câştigarea Titlului de excelenţă în afaceri. În realizarea Topului firmelor din judeţ au fost utilizate: informaţii din situaţiile financiare ale societăţilor comerciale pentru anul 2009; informaţii despre firmele legal înregistrate în România, puse la dispoziţie de Oficiul Registrului Comerţului. De asemenea, au fost admişi să participe la Topul firmelor comercianţi care îndeplinesc simultan o serie de condiţii bazate pe datele de bilanţ depuse în anul 2009: au avut profit pozitiv; au avut cel puţin un angajat; au avut cifra de afaceri de minimum 100.000 de lei pentru microîntreprinderi şi minimum 250.000 de lei pentru celelalte firme; valorile indicatorilor calculaţi sunt pozitive. Firmele au fost clasificate pe 6 domenii de activitate: cercetare-dezvoltare şi high tech; industrie; agricultură, pescuit, piscicultură; construcţii; servicii; comerţ, turism. Pe clase de mărime, întreprinderile au fost încadrate în 5 categorii: microîntreprinderi; întreprinderi mici; întreprinderi mijlocii; întreprinderi mari; întreprinderi foarte mari. Clasamentul cuprinde primele 10 firme pentru fiecare domeniu, grupă de activitate şi clasă de mărime a întreprinderilor. Trofeele de excelenţă au fost acordate firmelor care s-au clasat pe primul loc în top, la ediţiile din anii 2005, 2006, 2007, 2008 şi 2009, iar Distincţia de Excelenţă a revenit firmelor care au ocupat primul loc în Topul firmelor în anii 2007, 2008 şi 2009. De asemenea, s-a acordat Trofeul Creativităţii, care a revenit firmelor ce au avut înregistrate la OSIM cele mai multe mărci, invenţii, desene şi modele. Distincţiile au fost înmânate de Corneliu Orzea, preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Alba, care i-a felicitat pe premianţi şi le-a dorit să aibă parte de cât mai multe afaceri prospere. În Topul firmelor pe anul 2009, Compania „Unirea Pres SRL”, care editează ziarul „Unirea”, cotidianul cu cel mai mare tiraj din Transilvania a ocupat primul loc la categoria întreprinderi mici – activităţi cinematografice, de radio şi tv şi ale agenţiilor de presă, primind Distincţie de excelenţă şi Trofeul de excelenţă.
l Topul societăţilor comerciale după cifra de afaceri:
1. Holzindustrie Schweighofer SRL Sebeş – tăierea şi rindeluirea lemnului; 2. Kronospan Sebeş SA – fabricarea de produse stratificate din lemn; 3. Elit SRL Cugir – producţia, prelucrarea şi conservarea cărnii; 4. Transavia SA Oiejdea – creşterea păsărilor; 5. Albalact SA Oiejdea – fabricarea produselor lactate; 6. Mercado SRL Oarda – producţia, prelucrarea şi conservarea cărnii; 7. Pehart Tec SA Petreşti – fabricarea hârtiei şi cartonului; 8. Jidvei SRL Filiala Alba – cultivarea strugurilor; 9. Rekord SRL Alba Iulia – fabricarea încălţămintei; 10. Bosch Rexroth SRL Blaj – fabricarea lagărelor, angrenajelor, cutiilor de viteză şi a elementelor mecanice de transmisie.
l Topul societăţilor comerciale după profitul brut:
1. Holzindustrie Schweighofer SRL Sebeş – tăierea şi rindeluirea lemnului; 2. Elit SRL Cugir – producţia, prelucrarea şi conservarea cărnii; 3. Kronospan Sepal SA Sebeş – activităţi de închiriere şi leasing cu alte maşini, echipamente şi bunuri tangibile; 4. Transavia SA Oiejdea – creşterea păsărilor; 5. Elis Pavaje SRL – fabricarea produselor din beton pentru construcţii; 6. Bosch Rexroth SRL Blaj – fabricarea lagărelor, angrenajelor, cutiilor de viteză şi a elementelor mecanice de transmisii; 7. Rekord SRL Alba Iulia – fabricarea încălţămintei; 8. Albalact SA Oiejdea – fabricarea produselor lactate şi a brânzeturilor; 9. Supremia Grup SRL Sântimbru – fabricarea condimentelor şi a ingredientelor; 10. Savini Due SRL Sebeş – fabricarea de mobilă.
Tuturor felicitări şi să sperăm că toate firmele din Alba vor reuşi să răzbată prin  greutăţile vremurilor pe care le trăim cu toţii!
Adriana DURIGĂ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

LIVE VIDEO Retro Parada Primăverii 2024, în Cetatea Alba Carolina: Un Citroen fabricat în 1923, printre cele peste 80 de bijuterii de epocă

Ziarul Unirea

Publicat

în

Retro Parada Primăverii 2024, în Cetatea Alba Carolina: Un Citroen fabricat în 1923, printre cele peste 80 de bijuterii de epocă Sâmbătă, 20 aprilie 2024 , între orele 10-14, Cetatea Alba Carolina a găzduit Retro Parada Primaverii 2024 cu participarea estimativă a 85 de vehicule de epocă. Bijuteriile pe patru roți au fost expuse în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea