Actualitate

Titluri de stat TEZAUR 2026: Cum pot investi persoanele fizice de la 1 leu, cu dobânzi de până la 7,4%

Ioana Oprean

Publicat

în

Titluri de stat TEZAUR 2026: Cum pot investi persoanele fizice de la 1 leu, cu dobânzi de până la 7,4%

Ministerul Finanțelor a anunțat luni, 12 ianaurie 2026, lansarea primei ediții din acest an a programului de titluri de stat TEZAUR, destinat persoanelor fizice.

Petrecerea Divorțaților

Astfel, în perioada 12 ianuarie – 6 februarie 2026, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 6,40%, 7%, respectiv, 7,40%.

Veniturile obţinute sunt neimpozabile. Titlurile de stat au valoare nominală de un leu şi sunt emise în formă dematerializată.

Titlurile de stat pot fi cumpărate astfel: între 12 ianuarie – 4 februarie, prin platforma Ghişeul.ro; între 12 ianuarie – 5 februarie online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităţilor Trezoreriei Statului.

Operaţiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar.

De asemenea, titlurile de stat mai pot fi cumpărate: între 12 ianuarie – 6 februarie de la sediul unităţilor Trezoreriei Statului; între 12 ianuarie – 5 februarie în mediul urban şi 12 ianuarie – 4 februarie în mediul rural, prin subunităţile poştale ale Poştei Române.

Veniturile obţinute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile. Dobânda este anuală şi se plăteşte la datele de plată prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului TEZAUR sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. În plus, un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.

Prospectul de emisiune şi orice eventuale modificări ale acestuia sunt publicate la secţiunea Titluri de stat şi pe website-ul Poştei Române.

Începând cu luna martie 2025, Ministerul Finanţelor a lansat prima ediţie în care cetăţenii români care au cont pe platforma Ghişeul.ro şi deţin un card de debit au avut posibilitatea de a achiziţiona online titluri de stat, la doar un click distanţă.

Pentru a veni în sprijinul investitorilor cu o experienţă complet digitalizată şi eficientă, Ministerul Finanţelor a pregătit un ghid pentru transferul sumelor din contul de subscriere TEZAUR înapoi în contul bancar personal.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Când intră pensiile pe card în noiembrie 2026: Când aduc poștașii banii

Ioana Oprean

Publicat

în

Când intră pensiile pe card în noiembrie 2026: Când aduc poștașii banii În noiembrie 2026, pensionarii din România vor primi pensiile după un calendar adaptat zilelor lucrătoare, potrivit unui anunț al autorităților. Distribuirea prin intermediul Poștei Române va începe luni, 2 noiembrie, cu o zi mai târziu decât data obișnuită de început a lunii, deoarece […]

Citește mai mult

Actualitate

Circulație rutieră închisă pe DN 7C – Transfăgărășan din cauza ninsorilor și a ceții: Redeschiderea drumului depinde de evoluția vremii

Ioana Oprean

Publicat

în

Circulație rutieră închisă pe DN 7C – Transfăgărășan din cauza ninsorilor și a ceții: Redeschiderea drumului depinde de evoluția vremii Circulația rutieră pe Transfăgărășan a fost închisă temporar de marți, 27 octombrie 2026, din cauza ninsorilor, a ceții și a temperaturilor scăzute. Măsura vizează sectorul cuprins între Piscul Negru și Bâlea Cascadă. Potrivit Companiei Naționale […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Accident în Dej, provocat de un șofer de 35 de ani, din Alba: Bărbatul a intrat pe contrasens și s-a izbit de o mașină care circula regulamentar 

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident în Dej, provocat de un șofer de 35 de ani, din Alba: Bărbatul a intrat pe contrasens și s-a izbit de o mașină care circula regulamentar Un accident rutier s-a produs marți seara, în jurul orei 20.20, pe strada Vâlcele din municipiul Dej. În evenimentul rutier a fost implicat și un șofer din Alba. […]

Citește mai mult