Tinerii liberali din Alba invitați la consultarea publică «Constituția Libertății», la Hotel Intercontinental București
În contextul revizuirii Constituției aflate în vigoare în prezent, TNL Romania dorește să profite de această ocazie și să își exprime, pe cale formală, punctul de vedere și ideile referitoare la documentul fundamental al statului român.
Astfel, Tineretul Național Liberal a inițiat o campanie de consultare publică și de informare privind acest subiect, campanie în care au fost implicate organizațiile locale ale TNL, Tineretul Național Liberal, acționând astfel ca un veritabil forum de idei.
Unul dintre cele mai importante evenimente în cadrul acestei campanii va avea loc săptămâna aceasta, iar la acest eveniment, ca urmare a recunoașterii implicării constante și eficiente în activitățile organizației, au fost invitați să participe și tinerii liberali din Alba.
Evenimentul va avea loc joi, 30 aprilie, începand cu orele 18:00, la Hotel Intercontinental București și se va desfășura șub genericul «Constituția Libertății», fiind moderat de cei doi copreședinți ai TNL România, Florin Alexe și Sorin Moldovan.
Dezbaterea publică ce avea avea loc în cadrul întâlnirii se dorește a fi și o modalitate de implicare în problema revizuirii Constituției și de promovare a unui simț civic dezvoltat în rândul întregii populații. Vor fi prezenți la dezbatere membri PNL din comisia de revizuire a Constituției (Cătălin Boboc, Valeria Sechelean), dar și diverși lideri ai Partidului Național Liberal, precum: Alina Gorghiu, Cătălin Predoiu, Ludovic Orban ș.a.
Prof. Adrian SIMION,
Coordonator T Comunică – TNL Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice
Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]
Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”! După ce s-au victimizat că vor la guvernare și au promis că va curge lapte și miere, socialiștii își arată adevărata față. Prima lor „măsură” luată în favoarea românilor a fost aceea de a arunca vina pe „greaua moștenire” lăsată de Bolojan. Asta, […]
Foto | La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete
La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete Orașul Cugir își propune să valorifice potențialul unor terenuri degradate sau insuficient utilizate printr-un proiect de regenerare urbană care vizează dezvoltarea unor spații publice moderne, accesibile și prietenoase cu mediul. În acest scop, autoritățile publice locale din Cugir […]
