Ştirea zilei

Tichetele de masă trebuie acordate în continuare angajaţilor din Sănătate, indiferent de hotărârea Guvernului

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Conform informaţiilor celor de la Mediafax care au reuşit să intre în posesia Strategiei fiscal-bugetare a Guvernului pentru perioada 2012 – 2014, până în anul 2014 va fi sistată acordarea tichetelor de masă, cadou şi de vacanţă pentru angajaţii din instituţiile publice. De asemenea Guvernul va bloca şi anul viitor acordarea de premii pentru bugetari şi va continua sistemul de compensare doar cu ore libere a muncii prestate în afara timpului normal de lucru. Printre cei care, conform legii, beneficiază de tichete de masă sunt şi cei care îşi desfăşoară activitatea în spitale. „Angajaţii din Sănătate au dreptul să primească tichete de masă. Suntem prestatori de servicii, fiind în relaţie contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate, practic avem buget propriu, iar măsura guvernanţilor nu ar trebui să ne afecteze”, ne-a declarat liderul Sanitas Alba, Marius Sepi. În judeţul nostru există unele probleme în ceea ce priveşte primirea de tichete de masă de către angajaţii din sistemul sanitar şi asta pentru că managerii unor unităţi spitaliceşti – Aiud, Câmpeni, Cugir, Abrud au hotărât, argumentând cu lipsa bugetului, sistarea acordării acestor bonuri valorice. „Vom acţiona în judecată conducerile acestor spitale în vederea recuperării drepturilor neacordate începând cu luna ianuarie a acestui an pentru membrii de sindicat. Hotărârea vizează companiile de stat unde salariile sunt mari, iar tăierea de tichete nu se simte. În schimb, dacă la un salariu de 6 milioane tai tichetele, cu siguranţă omul respectiv va fi afectat. Se va ajunge în situaţia în care mulţi vor decide să plece din sistem, vor fi depopulate spitalele ceea ce va duce la lipsa de servicii medicale, la bolnavi nemulţumiţi şi aşa mai departe. Guvernanţii ar trebui să găsească soluţii pentru creşterea veniturilor nu pentru tăierea acestora, în curând nu vor mai avea ce să taie”, a menţionat Marius Sepi.  Economiile estimate din sistarea tichetelor de masă, cadou şi de vacanţă sunt de 9,1 miliarde lei în 2012 şi 9,6 miliarde lei în 2013. (L.I.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Retragere cu torțe spectaculoasă la Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Retragere cu torțe spectaculoasăla Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026 Alba Iulia a găzduit, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026, un moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene

Ioana Oprean

Publicat

în

Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene Tribunalul Alba a admis, recent, o cerere a Parohiei Ortodoxe Ampoița și a dispus suspendarea executării unei note de neconformitate prin care Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru aplicase o corecție financiară de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Tânărul de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă prins băut și fără permis la volan, reținut de oamenii legii

Ioana Oprean

Publicat

în

Tânărul de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă prins băut și fără permis la volan, reținut de oamenii legii Duminică, 13 septembrie 2026, polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 22 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă, cercetat pentru săvârșirea […]

Citește mai mult