Teodor Atanasiu: Epidemia corupţiei din interiorul PDL a devenit pandemică
De parcă nu ar mai exista, pe piaţa politică portocalie, niciun remediu de intervenţie rapidă sau vreun vaccin de prevenţie, împotriva epidemiei de corupţie, cu un grad de extindere nemaiîntâlnit, care a cuprins întreg PDL-ul, aproape în fiecare zi, mass-media mai dezvăluie câte un caz uluitor, demn de mafia siciliană a anilor ei de glorie sau DNA mai trimite nişte invitaţii la audieri, mai mult sau mai puţin de „curtoazie”, celor mai importanţi membri ai principalului partid aflat la guvernare…

Primarii şi preşedinţii de consilii judeţene pd-işti sunt, care mai de care, arestaţi, cercetaţi sau implicaţi în tot felul de scandaluri grave de corupţie: de la Apostu de la Cluj, un adevărat întreprinzător de şpăgi şi investitor direct în propriile privilegii, garantat 100% de incoruptibilul fost premier şi preşedinte al PDL, domnul Boc, până la primarul Aradului, domnul Gheorghe Falcă, ale cărui dosare la DNA trenează din 2007 sau primarul municipiului Alba Iulia, domnul Mircea Hava, vicepreşedinte al PDL, care a fost şi el recent audiat, la sediul DNA, într-un dosar de corupţie în care este învinuit de modul în care s-a atribuit contractul pentru Serviciul de transport public al municipiului Alba. Şi exemplele pot continua neîntrerupt în acest sens!
Dar nu numai administraţia locală pd-istă a fost cuprinsă de flagelul corupţiei, ci şi zona portocalie parlamentară sau cea guvernamentală. Să vorbim despre domnul Boldea, un deputat girat de liderul grupului parlamentar al PDL din Camera Deputaţilor, domnul Mircea Toader! Adică, cel mai recent caz de corupţie desprins din rândurile parlamentarilor PDL, acel domn Boldea, ale cărui fapte incriminate în dosare sunt de domeniul lumii interlope şi care a avut, totuşi, la liber bilet de călătorie via Africa, lăsat de DNA, aşa ca pentru un safari expres, cât o ultimă dorinţă, chiar înainte de arestare!
Sau să ne amintim şi despre doamna fost ministru Ridzi, care a strâns sârguincios ban pe ban, inventând scene din scânduri de doi lei, la preţ de zeci de ori mai mare, pentru a fi de folos în campania alegerilor europarlamentare din 2009, contribuind astfel, în mod substanţial, la succesurile mezinei prezidenţiale? Sau să vorbim despre celebra doamnă Anastase, încă preşedinte al Camerei Deputaţilor, deşi a fost văzută, în direct, de o ţară întreagă, cum a măsluit votul la Legea pensiilor, numărând din doi în doi?
Şi ce să mai spunem despre colegul dumneaei de prezidiu, domnul Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor şi secretar general al PDL, deci om de vază, care pare să fie protectorul tuturor răutăţilor unor oficiali din Bistriţa sau cel puţin aşa îl creionează DNA deocamdată…
Dar despre imbatabilii domni Duţă şi Blejnar, adevărate statui de fier, preşedinţi de neclintit ai unor autorităţi bănoase, CNAS şi ANAF, de unde banii curg râuri spre fluvii, către puşculiţa privată a PDL şi a clientelei sale de la Curtea de partid, ce mai este de zis oare???
Cu o asemenea curăţenie nesfârşită, care nu mai pare doar de primăvară, ci una de zi cu zi, DNA şi mass-media autohtonă au lăsat PDL fără membri nepătaţi, acesta rămânând aproape gol, numai cu rătăcitul domn Boc, cel imaculat prin el…
Mă întreb, domnule preşedinte Băsescu, despre care ţepe le vorbeaţi românilor, în anul 2004? Cumva despre acele ţepe pe care le tot dă PDL-ul dumneavoastră de buzunar, fără oprire, acestei ţări şi, implicit, cetăţenilor săi???
Deputat PNL Alba, Teodor Atanasiu
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice
Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]
Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”! După ce s-au victimizat că vor la guvernare și au promis că va curge lapte și miere, socialiștii își arată adevărata față. Prima lor „măsură” luată în favoarea românilor a fost aceea de a arunca vina pe „greaua moștenire” lăsată de Bolojan. Asta, […]
Foto | La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete
La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete Orașul Cugir își propune să valorifice potențialul unor terenuri degradate sau insuficient utilizate printr-un proiect de regenerare urbană care vizează dezvoltarea unor spații publice moderne, accesibile și prietenoase cu mediul. În acest scop, autoritățile publice locale din Cugir […]
