Sport

Tenismena Miriam Bulgaru (CSM Unirea Alba Iulia), astăzi, în calificări la Wimbledon

Dan HENEGAR

Publicat

în

Tenismena Miriam Bulgaru (CSM Unirea Alba Iulia), astăzi, în calificări la Wimbledon

Miriam Bulgaru, tenismena din Cetatea Marii Uniri, va juca astăzi, în jurul orei 17.30, în calificări la Wimbledon, albaiulianca în vârstă de 26 de ani fiind la a doua prezență pe tabloul turneului de Mare Șlem.

Citește și: Miriam Bulgaru (CSM Unirea Alba Iulia), eliminată de la Roland Garros, după eșecul din finala calificărilor | Albaiulianca, cel mai bun rezultat la turneele de Grand Șlem

Petrecerea Divorțaților

Miriam Bulgaru, cel mai bine clasată jucătoare din România aflată pe tabloul calificărilor, pe locul 204 mondial, o va înfrunta în turul inaugural pe sportiva din Franța, Elsa Jacquemot, locul 115 WTA. Bulgaru a evoluat anul trecut în premieră la Wimbledon, însă s-a oprit în turul 1 al calificărilor.

Marți vor avea loc primele dispute pe tabloul feminin, acolo unde România are patru reprezentante, pe Ana Bogdan, Mihaela Buzărnescu, Miriam Bulgaru şi Patricia Maria Ţig.

Ana Bogdan, Mihaela Buzărnescu, Miriam Bulgaru şi Patricia Maria Ţig vor evolua în calificări la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului. Sportivele din România şi-au aflat luni adversarele din primul tur al calificărilor.

România poate avea 9 jucătoare pe tabloul principal de la Wimbledon

Următoarea cel mai bine clasată jucătoare din România care ia startul în calificările de la Wimbledon este Patricia Maria Ţig, locul 215 WTA. Ea va juca în primul tur cu sportiva canadiană Kayla Cross, locul 229 mondial. Țig a bifat două prezențe pe tabloul principal de la Wimbledon, în 2016 și 2021, însă nu a reușit să depășească această fază.

Ana Bogdan, locul 247 mondial, o va întâlni în primul tur pe rusoaica Ekaterina Makarova, locul 220 mondial, în timp ce Mihaela Buzărnescu, care beneficiază de clasament protejat, va evolua cu italianca Lucrezia Stefanini, locul 162 WTA. Bogdan și Buzărnescu sunt jucătoarele care s-au descurcat cel mai bine la Wimbledon dintre sportivele române care joacă în calificări anul acesta. Ambele au atins turul al treilea (în 2023 Bogdan și în 2018 Buzărnescu).

Pe tabloul principal de la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului, le vom avea prezente pe Jaqueline Cristian, Gabriela Ruse, Anca Todoni, Irina Begu și Sorana Cîrstea. Simona Halep este singura jucătoare din România care a reușit să cucerească turneul de la Wimbledon, în 2019, după o finală de poveste cu Serena Williams.

Sursa: Eurosport


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Cornel Dinu își vinde vila din Sinaia, pentru a-și stinge datoria către albaiulianul Cornel Țălnar! „Trebuie să-i plătesc și nu am de unde”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cornel Dinu își vinde vila din Sinaia, pentru a-și stinge datoria către Cornel Țălnar! „Trebuie să-i plătesc și nu am de unde”, spune „Procurorul”, care-l atacă dur pe antrenorul albaiulian: „bestia, canalia”… Conform uni articol publicat de Gazeta Sporturilor, „Procurorul” susține că este nevoit să renunțe la imobil din cauza problemelor financiare provocate de conflictul […]

Citește mai mult

Sport

Teodora Damian, talentata handbalistă din Alba, în lotul României pentru EHF EURO 2026!

Ioana Oprean

Publicat

în

Teodora Damian, talentata handbalistă din Alba, în lotul României pentru EHF EURO 2026! Teodora Damian, talentata handbalistă originară din Războieni-Cetate, face parte din lotul României pentru EHF EURO 2026. Federația Română de Handbal a anunțat lotul de 35 de jucătoare pentru Campionatul European de handbal la feminin, care va debuta pe 3 decembrie 2026. Merituoasă […]

Citește mai mult

Sport

CS Universitar Alba Iulia – CSM Unirea Alba Iulia, derby „de Alba”, vineri, la Micești | CIL Blaj, confruntare dificilă cu CSC Giarmata, Metalurgistul Cugir, descindere la Sântana

Dan HENEGAR

Publicat

în

CS Universitar Alba Iulia – CSM Unirea Alba Iulia, derby „de Alba”, vineri, la Micești, la ora 15.00 | CIL Blaj, confruntare dificilă cu CSC Giarmata, Metalurgistul Cugir, descindere la Sântana Ultima rundă a turului Seriei 7 a Ligii 3 propune un derby „de Alba” la Micești, între CS Universitar Alba Iulia și CSM Unirea […]

Citește mai mult