Temutul interlop Ion Clămparu printre autorii unei cărți lansate în Alba: Proiect unic la nivel de sistem penitenciar românesc
Temutul interlop Ion Clămparu printre autorii unei cărți lansate în Alba: Proiect unic la nivel de sistem penitenciar românesc
În cursul zilei de vineri, 13 ianuarie, la Centrul Cultural Sâncrai, în cadrul evenimentelor dedicate Zilei Culturii Naţionale, a fost lansat un volum de poeme, eseuri, grafică şi fotografie semnate atât de oameni de cultură din Aiud şi poliţişti de penitenciar, cât şi de deţinuţi, printre care și Ioan Clămparu.
Volumul cuprinde poeme, eseuri, grafică şi fotografie și a fost lansat în cadrul evenimentelor dedicate Zilei Culturii Naţionale. Alături de celebrul Ion Clămparu, supranumit și Cap de Porc, mai semnează și R.V.G., fost membru al unei grupări care falsifica cărți de identitate și permise de conducere, precum și Ion Dăneasă, condamnat la 27 de ani de închisoare, în 2010, pentru o dublă crimă.
„Evenimentele dedicate Zilei Culturii Naţionale vor fi deschise vineri, 13 ianuarie, de la ora 10.00, la Centrul Cultural Castel Sâncrai, unde va avea loc lansarea cărţii ‘Liter-Art, Penitenciarul Aiud’, ediţia 2022 (Editura Napoca Star, Cluj Napoca, 2022), un proiect al Centrului Multicultural ‘Liviu Rebreanu’ Aiud – Direcţie Municipală de Cultură şi al Penitenciarului Aiud – Serviciul educaţie şi asistenţă psihosocială, în parteneriat cu Asociaţia Pakiv Alba Iulia”, se menţionează în comunicatul transmis de Centrul Multicultural „Liviu Rebreanu” Aiud.
Proiect unic la nivel de sistem penitenciar românesc
În document sunt prezentanți și participanţii la proiect: Andrei Bako, Zoltan Balog, Lucian Gabriel Cocicodar, Ion Clămparu, Ion Dăneasă, Ramona Dărămuş, Cosmin Georgiu, R.V.G., Ioan Hădărig, Casandra Ioan, Vasilică Ionuţ Loghin, Lucian Marcu, Arpad Mathe, Mihuţ Moldovan, Remus Oprea, Sebastian Ciprian Sabău, Marian Tîrchilă, Lucian Florin Ţărean, Marcel Vişa.
Aceștia semnează în volum poeme, eseuri, proză scurtă, lucrări de grafică şi fotografie realizate în Penitenciarul Aiud, în anul 2022. La eveniment, publicul a asistat şi la un recital de muzică, susţinut de Marius Moga pe versuri de Mihai Eminescu şi Lucian Blaga. Ion Clămparu nu a fost adus la manifestarea artistică, el fiind închis în regim de maximă siguranță.
Ion Clămparu, supranumit și Cap de Porc, considerat unul dintre cei mai periculoşi traficanţi de fiinţe umane din Europa, a fost condamnat în 2017, de Curtea de Apel Alba Iulia, la 25 de ani de închisoare, în urma contopirii pedepselor aplicate acestuia în trei ţări – România, Spania şi Italia.
„Liter-Art” este proiect unic la nivel de sistem penitenciar românesc, prin implicarea în demersurile de creaţie literară şi ilustraţie de carte atât a deţinuţilor, cât şi a angajaţilor aşezământului de deţinere şi a unor literaţi consacraţi.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
S-a îmbătat și și-a bătut propria mamă și pe surorile acesteia: Bărbat din Sântimbru, reținut de polițiștii din Alba
S-a îmbătat și și-a bătut propria mamă și surorile: Bărbat din Sântimbru, reținut de polițiștii din Alba Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Sântimbru, a fost reținut de polițiștii din Alba, după ce și-ar fi agresat fizic mama și cele două surori ale acesteia, pe fondul consumului de băuturi alcoolice. Conform IP […]
Comuna Ciugud urma să plătească anual mai mult decât dublu decât în prezent pentru noul sistem de transport public, realizat în parteneriat cu municipiul Alba Iulia: Documentații revizuite „pe genunchi” după o sesizare ziarulunirea.ro
Comuna Ciugud urma să plătească anual mai mult decât dublu decât în prezent pentru noul sistem de transport public, realizat în parteneriat cu municipiul Alba Iulia: Documentații revizuite „pe genunchi” după o sesizare ziarulunirea.ro Comuna Ciugud urma să acopere, în noul sistem de transport public din Zona Urbană Funcțională Alba Iulia–Ciugud, o compensație anuală de […]
VIDEO | 1 Decembrie 2026 la Alba Iulia: Gabriel Pleșa anunță că nu va mai autoriza mitinguri politice de Ziua Națională. „Nu vom mai fi de acord să se întâmple ceea ce s-a întâmplat”
1 Decembrie 2026 la Alba Iulia: Gabriel Pleșa anunță că nu va mai autoriza mitinguri politice de Ziua Națională. „Nu vom mai fi de acord să se întâmple ceea ce s-a întâmplat” Primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a vorbit despre evenimentele și manifestațiile care vor avea loc sau nu în oraș de 1 Decembrie, […]

