Ţelina, un aliment – medicament excelent în sezonul rece
Țelina – proprietăți • Țelina ca medicament • Tratamente naturiste pe bază de țelină
Miracolul sănătăţii, al vindecării bolilor, se găseşte pretutindeni în jurul nostru: în aerul pe care-l inspirăm, în lumina blândă a soarelui, în plantele de la marginea pădurilor, în hrana cea de toate zilele. Iar o dovadă vie a acestui lucru este şi ţelina – un „doctor al naturii” uimitor, o legumă pe care merită să o cunoaştem mai bine. Atât rădăcina, cât şi frunzele şi seminţele de ţelină sunt comestibile, fiind un aliat al nostru pentru o viaţă sănătoasă. Trebuie ştiut că substanţele cu proprietăţi vindecătoare se găsesc preponderent în coaja ţelinei, pe care de obicei gospodinele o curăţă şi apoi o aruncă, nefiind consumată. Or, ea conţine cele mai multe substanţe antibiotice şi antifungice din plantă, dar şi vitamine cum ar fi C, B1, B2, B6 sau B9, toate cu rol în protecţia contra radicalilor liberi, în întărirea imunităţii şi a rezistenţei noastre la factorii de mediu agresivi. Sub coaja cea bogată în vitamine se află calciu, potasiu, magneziu, fosfor şi fier, adică mai toate mineralele cu rol în menţinerea sănătăţii sistemului nervos şi a celui endocrin.
Citește și: Troscotul – buruiana care tratează afecţiunile respiratorii şi stimulează funcţia rinichilor
Ţelina ca medicament
Reduce colesterolul. Ţelina stimulează secreţia de acizi biliari şi este foarte bogată în fibre alimentare, blocând, atunci când este consumată împreună cu alte alimente, punerea în circulaţia sanguină a trigliceridelor în exces şi a colesterolului. Efectul celulozei şi al altor fibre alimentare conţinute de ţelină asupra nivelului trigliceridelor din sânge este extraordinar, studii de medicină experimentală arătând o scădere a valorii acestora cu 17,3-33,5% după doar treizeci de zile de tratament.
Previne şi ajută în tratarea diabetului. Se consumă zilnic minimum 50 de grame de rădăcină de ţelină, sub formă de salată, care poate fi amestecată cu morcovi, varză, pătrunjel. Toate aceste legume sunt bogate în fibre alimentare şi în principii active cu efect hipoglicemiant. Consumată zilnic, salata ajută, de asemenea, organismul să devină mai receptiv la acţiunea insulinei.
”Mătura reumatismelor”. Sucul şi salata din această legumă catalizează eliminarea substanţelor toxice, au efecte antiinflamatoare şi calmante în durerile articulare, mai ales la persoanele în vârstă, fapt pentru care ţelina este numită „mătura reumatismelor”. Se recomandă o cură de 3-4 săptămâni cu suc din rădăcină (100-150 ml pe zi), consumat pe stomacul gol, în combinaţie cu suc de morcovi. Este eficace şi salata de ţelină crudă. Extern, se face următorul tratament contra reumatismului: frunzele de ţelină opărite cu apă clocotită se lasă să se răcească un pic şi se aplică pe articulaţiile dureroase, se învelesc cu un celofan şi pe deasupra cu o ţesătură de lână. Se ţine această cataplasmă vreme de două ore.
Citește și STIRUL plantă medicinală – IARBA PORCILOR, ESTE BENEFIC ŞI OAMENILOR!
Tratează guta. Puţine remedii se pot lăuda cu un asemenea efect de eliminare a excesului de săruri ale acidului uric ca ţelina. Se administrează sucul sau fiertura de ţelină, în cure de 2 săptămâni, timp în care se ţine un regim exclusiv vegetarian. Cura cu ţelină elimină rapid crizele dureroase, acţionează direct la nivelul articulaţiilor afectate de gută, ajută la îmbunătăţirea metabolismului proteinelor.
Remediu contra afecţiunilor bronşice şi pulmonare. Având proprietăţi antispastice bronşice, antibiotice, emoliente şi expectorante, ţelina crudă nu trebuie să lipsească de la masa celor cu tuberculoză pulmonară sau cu pneumonie, deoarece stimulează imunitatea, inhibă înmulţirea bacteriilor, reduce transpiraţiile nocturne şi calmează tusea.
Recomandată în afecţiunile inimii. Datorită conţinutului foarte ridicat de potasiu şi magneziu (de 4 ori mai mare decât la alte plante), ţelina are calităţi puternice de stabilizare a ritmului cardiac. De altfel, această plantă este recomandată în toate afecţiunile inimii, având efecte uşor coronaro-dilatatoare, prevenind depunerile de aterom pe vasele de sânge care alimentează inima, ajutând la reducerea edemelor celor cu insuficienţă renală.
Scade tensiunea arterială. Un studiu recent a dezvăluit faptul că persoanele care consumă zilnic, timp de cel puţin o săptămână, suc de ţelină, se bucură de o scădere semnificativă a tensiunii arteriale. Un compus al ţelinei ajută la relaxarea musculaturii în jurul arterelor şi la dilatarea vaselor de sânge, care permite o circulaţie sanguină mai bună.
Citește și Usturoiul – un adevărat medicament, proprietăţi terapeutice şi indicaţii pentru sănătate
Calmează sistemul nervos. Alcalinele minerale conţinute de sucul de ţelină au un efect calmant asupra sistemului nervos, fiind o soluţie excelentă pentru persoanele care se confruntă cu insomnia. Pentru această problemă, se consumă un pahar cu suc de ţelină seara, cu o oră înainte de culcare. lProtecție în cancerul de stomac şi colon. Ţelina conţine o grupare de componente cu efect anticancerigen, iar o dietă din care nu lipseşte ţelina poate proteja stomacul de cancer, spun specialiştii. Din acest motiv, medicii recomandă consumul zilnic, dacă este posibil, de ţelină, în cantităţi cât mai ridicate.
Ajută la eliminarea calculilor renali. Sărurile de potasiu şi magneziu conţinute de rădăcina sa fac din ţelină un excelent diuretic, eficient pentru eliminarea calculilor renali, mai ales a celor de mici dimensiuni. Mai mult, frunzele şi rădăcina de ţelină conţin principii antiinflamatoare renale, contribuind astfel la prevenirea formării calculilor. Se recomandă curele de 2 săptămâni, timp în care se administrează în fiecare zi câte 100 ml de suc de rădăcină şi frunze (obţinut prin centrifugare).
Previne litiaza biliară. Datorită conţinutului de fibre alimentare, a efectelor sale de stimulare a evacuării bilei din colecist (colecistochinetice), ţelina este un remediu excelent pentru prevenirea litiazei biliare. De asemenea, poate fi folosită pentru eliminarea “mâlului” (microcalculilor) din vezica biliară. lÎndepărtează constipaţia. Ţelina acţionează ca un laxativ foarte puternic, motiv pentru care este recomandat ca atunci când suferi de constipaţie să bei sucul acestei legume sau să o consumi ca atare.
Asigură echilibrul hormonal la femei. Fitohormonii prezenţi în întreaga plantă acţionează asupra hipofizei, glandă care coordonează, între altele, activitatea ovarelor. Din acest motiv, sucul de ţelină este eficient contra tulburărilor de ciclu menstrual (dismenoree) şi în apariţia precoce a menopauzei, cu dereglări la debutul climaxului (bufeuri, prurit vaginal). Câte 30 de ml de suc de ţelină se iau cu 30 minute înaintea meselor principale, într-o cură de 28 de zile. În timpul curei nu se vor consuma dulciuri (ciocolată, prăjituri, sucuri artificiale), iar timp de 3 luni, se reduce consumul alimentelor bogate în grăsimi şi proteine (carne, preparate din carne, conserve, brânzeturi grase).
Afrodisiac natural. Seminţele şi rădăcina de ţelină au efecte vasodilatatoare genitale, lucru care explică faima acestei legume de afrodisiac rapid. Contrar credinţelor populare, cel mai puternic efect de stimulare a potenţei nu îl are sucul de ţelină, ci pulberea obţinută din seminţele acestei legume. Ele conţin într-o proporţie mult mai mare decât rădăcina nişte substanţe aromatice care stimulează hipofiza să producă aşa-numiţii hormoni gonadotropi, care cresc nu doar apetitul amoros, ci şi fertilitatea masculină. Pentru combaterea infertilităţii şi a impotenţei masculine, se fac tratamente cu o durată de 30 de zile, timp în care se administrează câte 5 grame de pulbere de seminţe de ţelină pe zi. În paralel, se consumă sucul de ţelină, câte 100 ml pe zi, administrat dimineaţa. Ambele părţi ale plantei au un efect reîntineritor general asupra bărbaţilor, redându-le vigoarea.
Ajută la slăbit. Cura cu suc de ţelină, din care se consumă 50 ml înainte de fiecare masă, este un adevărat elixir în tratarea supragreutăţii. Această plantă are efecte diuretice, ajutându-ne să eliminăm excesul de apă din ţesuturi şi fiind un sprijin în controlul apetitului alimentar (substanţele din coaja ţelinei reduc apetitul pe termen lung). De asemenea, ţelina rădăcină şi cea verde, consumate zilnic (40-70 de grame), reduc reactivitatea la stres, fiind de mare ajutor pentru combaterea aşa-numitelor “accese de foame”, care apar frecvent la obezi, mai ales în condiţii de tensiune emoţională, de gol sufletesc, de frustrare afectivă.
Sprijin împotriva bolilor cauzate de intoxicaţii. Zece-cincisprezece linguri de suc de ţelină consumate zilnic, în cure de două săptămâni, sunt un excelent depurativ, care accelerează puternic procesul de eliminare a substanţelor toxice din corp. Acest tratament este indicat în mod special persoanelor care lucrează într-un mediu poluat, celor care au consumat sau consumă multă carne, alimente cu aditivi alimentari, tutun sau medicamente de sinteză cu efecte adverse puternice.
Precauţii şi contraindicaţii la folosirea ţelinei În timpul sarcinii, rădăcina de ţelină nu va fi consumată crudă, ci doar fiartă. Frunzele de ţelină se vor consuma cu moderaţie (maximum 5 grame pe zi), în perioada sarcinii, în timp ce seminţele de ţelină sunt total contraindicate în această perioadă. Curele de ţelină pot conduce la apariţia fotodermatitelor (sensibilitate exagerată a pielii la radiaţia solară), de aceea, persoanele ce consumă ţelină în cure intensive nu trebuie să se expună la soare puternic, fără să folosească creme cu rol de filtrare sau de blocare a radiaţiilor ultraviolete. În cazul aplicaţiilor externe cu ţelină, expunerea la soare este strict interzisă, vreme de minimum 24 de ore. Rareori, ţelina poate produce alergii, traduse prin urticarie sau deranjamente, caz în care tratamentul va fi întrerupt.
Știri recente din categoria Sănătatea și natură
Darurile toamnei: Dovleacul, de ce ce ar trebui să-l mănânci zi de zi, dar cu măsură
Darurile toamnei: Dovleacul, de ce ce ar trebui să-l mănânci zi de zi, dar cu măsură
Nutriționiștii ne sfătuiesc să ne hrănim cu fructe și legume de sezon și deși suntem tentați să credem că în această perioadă de sfârșit de toamnă opțiunile sunt limitate, există o legumă pe care mulți dintre noi o considerăm ornamentală mai ales in perioada Halloween-ului, aceasta fiind dovleacul.
Sursă importantă de betacaroten, asemenea morcovului dovleacul are proprietăți antiinflamatoare și antioxidante, este anticancerigen și antidiabetic.
Dovleacul ajută la curele de slăbire, fiind sarac in calorii. Favorizeaza digestia si previne depunerea grasimilor, datorita unui continut mic si rar de vitamina T. In plus, dovleacul stimuleaza activitatea rinichilor, are actiuni diuretice si favorizeaza eliminarea apei in exces din organism.
Regleaza glicemia si tine nivelul colesterolului sub control, prevenind diabetul si afectiunile inimii. Tot legat de sistemul cardiovascular, substantele active din dovleac imbunatatesc circulatia sangvina periferica si previn agravarea unor afectiuni cardiovasculare degenerative.
Dovleacul contine o cantitate mare de vitamina A, 100 de grame din aceasta leguma oferindu-ne nu mai putin de 70% din necesarul zilnic. Printre altele, vitamina A este vitala pentru sanatatea mucoaselor, a ochilor, pielii, parului si unghiilor. Impreuna cu vitamina E, aceasta previne imbatranirea pielii si aparitia ridurilor.
Poti consuma dovleac si daca suferi de anemie, de oboseala cronica sau in perioadele foarte stresante. Dovleacul are efecte benefice si in caz de insomnie, depresie, nervozitate si anxietate. Actioneaza la nivel cerebral cu efect antiinflamator, calmant si tonic, calmand migrenele si imbunatatind memoria.
Dovleacul este una dintre putinele legume care actioneaza si la nivel hormonal, cu beneficii atat pentru femei, cat si pentru barbati. Creste libidoul, regleaza nivelele hormonale, calmeaza durerile menstruale si imbunatateste fertilitatea in cazul ambelor sexe.
Dovleacul are efecte antimicotice, anticancerigene, antiseptice si antivirale. Sustine sistemul imunitar, combate infectiile din organism si favorizeaza regenerarea celulara, in special la nivelul ficatului.
În funcție de soi și preferințe, dovleacul poate fi consumat crud, copt, fiert, sub formă de plăcinte, tarte, shakeuri, salate şi supe. Exista persoane care il consuma si crud, desi gustul in acest caz nu este foarte placut.
Oricum alegeți să preparați dovleacul, nu uitați sa-i păstrați semințele, o adevarată comoară în interiorul acestuia. Sunt pline de proteine, magneziu, potasiu și zinc, cu efect binefăcător pentru prevenirea anumitor tipuri de cancer, reducerea colesterolului, opresc mărirea glandei prostatice, scad riscul apariției pietrelor la rinichi și ajută chiar la prevenirea depresiei. Așadar, gustarea perfectă pentru a înlocui chipsurile sau alte rontăieli de seara.
Însă, trebuie să aveți grijă cât consumați. În cantităţi mari, betacarotenul nu este toxic, însă consumul excesiv poate conferi pielii o culoare gălbuie, proces numit „carotenemie“. Această colorare este inofensivă şi pielea ta va reveni foarte uşor la normal.
Iar daca vrei sa pastrezi dovleacul si in timpul iernii, el trebuie tinut intreg la temperaturi scazute sau taiat in bucati mai mici in congelator.
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc în 30 noiembrie, de Sfântul Andrei
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE de SFÂNTUL ANDREI 2023. SMS-uri, urări, felicitări pe care le poţi trimite celor care îşi sărbătoresc onomastica de Sf. Andrei
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
MESAJE de SFANTUL ANDREI 2023. Ce SMS-uri, urări, felicitări, mesaje poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica de Sf. Andrei
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Marea Unire de la 1918, pagina sublimă a istoriei românești. CRONOLOGIE
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
MESAJE de ZIUA NATIONALA, 1 DECEMBRIE 2023. SMS-uri, felicitări, urări și mesaje pe care le puteți trimite prietenilor
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
LA MULȚI ANI ANDREI ȘI ANDREEA! Mesaje, FELICITĂRI și URĂRI de Sfântul Andrei pentru cei dragi
-
Actualitateacum 23 de ore
MESAJE HAIOASE de SFANTUL ANDREI 2023: SMS-uri, felicitari și urări amuzante de Sfantul Andrei
-
Ştirea zileiacum 22 de ore
LEGENDA Marelui Lup Alb, cel care îl călăuzea pe Sfântul Apostol Andrei pe tot parcursul său înspre sanctuarele dacice
-
Actualitateacum o zi
Sfântul Andrei, ocrotitorul românilor: Legende dacice, obiceiuri, tradiţii păgâne și creștine de Sântandrei