Teatru, jazz, muzică medievală şi zeci de personaje istorice, la Noaptea Muzeelor
Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia organizează sâmbătă, 19 mai 2012, a III-a ediţie a „Nopţii Muzeelor. Noaptea în care istoria prinde viaţă”. Anvergura evenimentului a crescut odată cu oraşul şi cu experienţa tinerei echipe de la instituţia judeţeană de cultură.
Astfel că, spre deosebire de ceilalţi ani, noaptea de sâmbătă va fi plină de concerte, expoziţii, reconstituiri de spaţii istorice, personaje istorice şi teatru. Intrarea este liberă, iar toţi cei 75 de angajaţi ai muzeului vor fi la muncă pentru a asigura cele mai bune condiţii desfăşurării acestui eveniment.
Manifestarea a fost iniţiată în anul 2004 de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, iar anul acesta peste 3 000 de muzee din Europa vor sărbători “Noaptea Muzeelor.”
Potrivit organizatorilor, începând cu ora 18.00, la Sala Unirii se joacă piesa Ursul, de Cehov, după care urmează un concert de muzică medievală şi renascentistă. Între orele 20.00 – 1.00, peste 20 de personaje vor coborî din diferite perioade ale istoriei pentru a se plimba prin sălile expoziţionale ale muzeului. Printre ele, vizitatorii vor avea ocazia să întâlnească atât personalităţi ale istoriei românilor, precum Mihai Viteazul, Horea, Avram Iancu sau regii României Mari, Ferdinand şi Maria, dar şi alte personaje, precum omul preistoric, dac, senator şi soldat roman, cavaler medieval, nobili ai secolului Luminilor, lider politic român interbelic etc. La ora 24.00, începe un concert de muzică jazz iar înspre mijlocul nopţii reprize jam session de jazz pe scena din Piaţeta Mihai Viteazul.
Societatea de Transport Public Local va asigura pentru acest eveniment curse la jumătate de preţ, pe rute speciale, pentru ca oricine doreşte, să poată ajunge sâmbătă la Noaptea Muzeelor.
Program Noptea Muzeelor
– Ora 18.oo/ teatru: Trupa Skepsis în Ursu (A.P. Cehov) – Sala Unirii
– Ora 19.00/ concert muzică medievală: Nomen est Omen – scenă piaţeta Mihai Viteazul
– Orele 20.oo-01.oo/ peste 20 de personaje istorice vor da viaţă sălilor expoziţionale ale muzeului
– Ora 23.30/ vernisajul expoziţiei artiştilor Adriana Popa şi Dan Timofte: Jazz. Portret şi culoare (Etajul II)
– Ora 24.oo/ concert de jazz: Band Caffe Noir (Etajul II)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificată la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura română 2026
Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificată la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura română 2026 Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni în clasa a X-a MII, s-a calificat la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura Română 2026. Asta după ce s-a clasat pe locul […]
FOTO | Ion Dumitrel a revenit în competițiile sportive de orientare, la câteva zile după ce a împlinit 68 de ani: ,,Sunt recunoscător că am reușit să particip din nou la o competiție”
Ion Dumitrel a revenit în competițiile sportive de orientare, la câteva zile după ce a împlinit 68 de ani: ,,Sunt recunoscător că am reușit să particip din nou la o competiție” Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, a revenit în competițiile sportive de orientare, la câteva zile după ce a împlinit 68 de ani. El […]
FOTO | „Țigla de seară” din Transilvania: Obiecte de patrimoniu aduse în prim-plan într-o expoziție specială la Alba Iulia
„Țigla de seară” din Transilvania: Obiecte de patrimoniu aduse în prim-plan într-o expoziție specială la Alba Iulia În Spațiul expozițional al Palatului Apor al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (str. Gabriel Bethlen, nr. 5) a fost programat vineri, 13 martie 2026, vernisajul expoziției „Arhiva de pe acoperiș”, dedicată universului Feierabendziegel și curatoriată de […]