Politică Administrație

Târgul „Gustos de Alba”. Agricultura şi industria alimentară a Albei – sănătoase şi savuroase, numai bune de luat acasă!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Una dintre cele mai apreciate manifestări expoziţionale organizate la Alba Iulia de Consiliul Judeţean Alba, târgul „Gustos de Alba” vă aşteaptă la sfârşitul acestei săptămâni, 31 mai – 2 iunie, să-i treceţi pragul. Ajuns la cea de-a patra ediţie, târgul „Gustos de Alba” are în acest an un program în care concursurile şi demonstraţiile culinare ocupă un loc principal contribuind la educarea micilor şi marilor consumatori. Ştim că arta culinară este un element al culturii unui popor şi tocmai de aceea, organizatorii s-au gândit să facă nu doar promovarea simplistă a producătorilor, ci să educe gustul publicului, să-l îndrepte spre produsele de calitate, tradiţionale. Avem aşadar un concurs destinat copiilor „Recunoaşte mierea”, prin care cei mici sunt invitaţi de Apidava Blaj SRL la o degustare dulce şi sănătoasă care se va derula în toate cele trei zile ale târgului. Avem şi concursuri destinate producătorilor care sunt invitaţi să se întreacă la concursurile „Cel mai frumos stand” şi „Cel mai frumos platou”, obiectivul concursurilor fiind acela de a crea o competiţie şi prin modul de prezentare al produselor, un aspect asupra căruia, să recunoaştem, micii producători nu se prea apleacă. Dar pentru că vorbeam de scopul educativ al multor acţiuni din cadrul târgului, să amintim demonstraţiile culinare prezentate de: *PFA Dan Nicoleta Trufe Alba Iulia – Savoarea trufelor, *Mărioara Cândea, Loman – Înturnat de Cărări, *Pompierii voluntari din Rimetea – Torockoi Gulyas (toate trei în programul de sâmbără, 1 iunie), *Elena Stănuş, Pianu de Jos – Balmoş, *Mărioara Cândea, Loman – Clătite cu caşcaval de Loman (ambele în programul de duminică, 2 iunie). Pentru că după o masă gustoasă medicii nu recomandă somnul, ci mişcarea, sunteţi invitaţi să vă alăturaţi trupei de dans de la Şcoala de dans Chirilă din Alba Iulia care vă oferă vineri, 31 mai „Dansul majoretelor” şi Clubului de dans Life is dance din Alba Iulia care vă invită sâmbătă, 1 iunie, la un Flash mob.
Am amintit mai sus momentele speciale ale târgului, dar acum vă spunem că partea „de greutate” revine ca în fiecare an producătorilor mici, mijlocii, sau mai mari care îşi au sediul în judeţul Alba şi care vin în faţa dumneavoastră cu standuri încărcate cu cele mai bune şi savuroase produse: legume şi fructe, miere, brânzeturi, produse de panificaţie, mezeluri, vinuri, sucuri naturale, preparate tradiţionale, produse ecologice, mezeluri, condimente, toate vă invită să le degustaţi şi, dacă le găsiţi gustoase, să le luaţi acasă.
Deschiderea oficială a Târgului care este organizat în zona Pieţei Pascu din Alba Iulia va avea loc vineri, 31 mai, de la ora 12.00, iar punctul final va fi pus duminică, 2 iunie, de la ora 12.00, odată cu festivitatea de înmânare a diplomelor pentru expozanţi. Târgul „Gustos de Alba” este organizat de Consiliul Judeţean Alba având ca parteneri Primăria Municipiului Alba Iulia, Albalact, Apidava Blaj, Fuchs, Asociaţia „Ţara Vinului” Alba, Asociaţia Crescătorilor de Bovine Alba, Asociaţia Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice Alba Transilvania şi conviviumul Slow Food Alba Transilvania.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Primăria Alba Iulia, demersuri pentru recertificarea ISO 9001 a sistemului de management al calității: Cine va presta și cât costă serviciile de audit

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Alba Iulia, demersuri pentru recertificarea ISO 9001 a sistemului de management al calității: Cine va presta și cât costă serviciile de audit Primăria Alba Iulia a contractat, pe 19 octombrie 2026, serviciile de audit pentru recertificarea sistemului de management al calității, înainte ca actualul certificat să expire în a doua decadă a lunii decembrie […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Sebeș, un oraș mai bine conectat: Investiții în mobilitate urbană și legături între cartierele Lancrăm-Mihail Kogălniceanu -Aleea Lac-Aleea Parc-Lucian Blaga- Centru-Parcul Arini -Petrești

Ioana Oprean

Publicat

în

Sebeș, un oraș mai bine conectat: Investiții în mobilitate urbană și legături între cartierele Lancrăm-Mihail Kogălniceanu -Aleea Lac-Aleea Parc-Lucian Blaga- Centru-Parcul Arini -Petrești Crearea unei rețele coerente de zone pietonale și piste pentru biciclete, care să lege principalele cartiere ale municipiului Sebeș de centrul orașului și de Parcul Arini, este un obiectiv important pentru dezvoltarea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Strada Augustin Bena din Sebeș, pregătită pentru lucrări: Începe amenajarea sistemului subteran de preluare a apelor pluviale / Primar: „Știm că lucrările vor îngreuna temporar circulația”

Ioana Oprean

Publicat

în

Strada Augustin Bena din Sebeș, pregătită pentru lucrări: Începe amenajarea sistemului subteran de preluare a apelor pluviale / Primar: „Știm că lucrările vor îngreuna temporar circulația” Ploile abundente au scos în evidență problemele sistemului de preluare a apelor pluviale de pe strada Augustin Bena din Sebeș, unde dezvoltarea urbană a crescut presiunea asupra infrastructurii existente. […]

Citește mai mult