Tânără din Alba Iulia, agresată și amenințată de propriul soț într-un magazin: Bărbatul s-a ales cu dosar penal și ordin de protecție
Tânără din Alba Iulia, agresată și amenințată de propriul soț într-un magazin: Bărbatul s-a ales cu dosar penal și ordin de protecție
Un bărbat și-a agresat șoția și a amenințat-o cu moartea, într-un magazin din Alba Iulia. Polițiștii i-au întocmit dosar penal și ordin de protecție.

La data de 9 aprilie 2024, polițiștii de ordine publică din Alba Iulia au fost sesizați de către o tânără de 23 de ani, din Alba Iulia, cu privire la faptul că a fost victima unei infracțiuni.
Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că, în dimineața aceleiași zile, în jurul orei 09.00, în timp ce se afla în incinta unui magazin din municipiu, pe fondul unor discuții contradictorii avute cu soțul ei, ar fi fost agresată fizic și amenințată cu moartea, de către acesta.
Față de bărbat, a fost emis un ordin de protecție provizoriu, prin care i-a fost interzis să se apropie de soția sa și a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare.
Cercetările sunt continuate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Foto | DEER a demarat proiectul ,,Implementarea sistemului de măsurare inteligentă a energiei electrice la nivelul orașelor reședință de județ din zona Transilvania Sud”, în municipiul Alba Iulia
DEER a demarat proiectul ,,Implementarea sistemului de măsurare inteligentă a energiei electrice la nivelul orașelor reședință de județ din zona Transilvania Sud”, în municipiul Alba Iulia Distribuție Energie Electrică Romania (DEER) continuă procesul de modernizare și digitalizare al rețelelor de distribuție prin demararea, în luna august 2026, a proiectului „Implementarea sistemului de măsurare inteligentă a […]
Polițiștii rutieri din Alba, cu ochii pe participanții la trafic pe două roți: Sunt vizate motociclete, mopede, biciclete și trotinete electrice. Acțiuni pe tot parcursul lunii octombrie
Polițiștii rutieri din Alba, cu ochii pe participanții la trafic pe două roți: Sunt vizate motociclete, mopede, biciclete și trotinete electrice. Acțiuni pe tot parcursul lunii octombrie În perioada 1–31 octombrie 2026, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba vor desfășura, pe raza întregului județ, activități dedicate creșterii siguranței participanților la trafic cu […]
Tânără de 16 ani din Ocna Mureș, prinsă la volanul unui ATV pe o stradă din oraș: Nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule
Tânără de 16 ani din Ocna Mureș, prinsă la volanul unui ATV pe o stradă din oraș: Nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule O minoră, de 16 ani, din Ocna Mureș a fost depistată de polițiști pe o stradă din oraș în timp ce se afla la volanului unui ATV fără […]
