Tânăr de 29 de ani, din Câmpeni, suspectat că s-a urcat drogat la volan. Este cercetat de către polițiști
Tânăr de 29 de ani, din Câmpeni, suspectat că s-a urcat drogat la volan. Este cercetat de către polițiști
Un tânăr de 29 de ani, din Câmpeni, este suspectat că s-a urcat drogat la volan și este cercetat de către polițiști.
Citește și: Notarul din Mureș care a încercat să omoare o femeie din Blaj, trimis în judecată pentru tentativă de omor și lipsire de libertate în mod ilegal

La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 01.30, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au oprit, pentru control, pe Calea Moților din Alba Iulia, un autoturism care era condus de un tânăr de 29 de ani, din Câmpeni.
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Universitatea din Alba Iulia scoate la „concurs” 55 de locuri de voluntariat: Până când se pot înscrie studenții
Universitatea din Alba Iulia scoate la „concurs” 55 de locuri de voluntariat: Până când se pot înscrie studenții Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia lansează o nouă campanie de recrutare a voluntarilor, punând la dispoziția studenților 55 de locuri în șapte structuri ale instituției. Inițiativa este derulată prin Centrul de Informare, Consiliere și Orientare […]
Transportul în comun pe ruta Alba Iulia – Ocna Mureș și retur, „în aer” în weekend: Toate cursele au fost anulate. Cum explică operatorul decizia
Transportul în comun pe ruta Alba Iulia – Ocna Mureș și retur, „în aer” în weekend: Toate cursele au fost anulate. Cum explică operatorul decizia Cursele Centrotrans care circulau în weekend, spre și dinspre Alba Iulia, au fost anulate începând cu data de 5 noiembrie 2026. Decizia a fost luată din cauza numărului redus de […]
Pregătiri pentru sezonul de iarnă în Alba: Peste 11 milioane de lei pentru deszăpezirea drumurilor județene. „Suntem pregătiți”
Pregătiri pentru sezonul de iarnă în Alba: Peste 11 milioane de lei pentru deszăpezirea drumurilor județene. „Suntem pregătiți” Astăzi, 10 noiembrie 2026, a fost semnat contractul pentru deszăpezirea drumurilor județene, anunță, printr-o postare publicată pe Facebook, Marius Hațegan, vicepreședintele Consiliului Județean Alba. Perioada de prestare a serviciilor este de la 15 noiembrie 2026 până la […]
