Tânăr de 19 ani, din Sebeș, cercetat penal – A condus drogat cu cannabis, a produs un accident și apoi și-a abandonat mașina
În dimineața de 21 februarie, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu-Vâlcea – Deva au observat un autoturism abandonat pe banda de urgență a autostrăzii, în zona kilometrului 303, pe sensul de deplasare Sibiu – Deva. Mașina prezenta avarii ce păreau a fi provenite dintr-un accident rutier.
Conducătorul auto a fost identificat imediat, fiind vorba de un tânăr, de 19 ani, din Sebeș, județul Alba. Acesta s-a prezentat la sediul poliției, unde a fost testat cu aparatul etilotest și cu aparatul DrugTest, reieșind că se afla sub influența substanțelor psihotrope, rezultatul fiind pozitiv pentru cannabis.
Polițiștii i-au întocmit dosar penal, tânărul fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de ”conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”. Totodată, polițiștii au dispus măsura reținerii permisului de conducere și eliberarea dovezii înlocuitoare, fără drept de circulație.
Poliția Română vă reaminește că, în conformitate cu articolul 336, aliniatul 2 din Codul Penal, ,,se pedepsește cu închisoare de la unu la cinci ani sau cu amendă, persoana aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul, pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
10 septembrie 2026 | Avarie la apă în Alba Iulia: Ce cartier este afectat și când este estimată reluarea alimentării
Avarie la apă în Alba Iulia: Ce cartier este afectat și când este estimată reluarea alimentării SC APA CTTA SA – Sucursala Alba Iulia a anunțat joi, 10 septembrie 2026, în jurul orei 22.00, întreruperea furnizării apei potabile în municipiul Alba Iulia, cartierul Ampoi 3, pe tronsonul cuprins între Transeuro și intersecția cu strada Emil […]
Incendiu în Poșaga: Focul a cuprins vegetație uscată și litieră de pădure Un incendiu s-a produs în seara zilei de joi, 10 septembrie 2026, în localitatea Poșaga. Focul a cuprins litieră de pădure. „Secția de pompieri Câmpeni intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată și litieră de pădure în localitatea Poșaga. Forțe alocate:1 […]
Video | Tânărul albaiulian Darius Bălăneanu și-a lansat primul volum de poezie, „(Ne)încântat de cunoștință”: Eveniment găzduit de Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan”
Tânărul albaiulian Darius Bălăneanu și-a lansat primul volum de poezie, „(Ne)încântat de cunoștință”, la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Darius Bălăneanu, un tânăr poet din Alba care va împlini 20 de ani pe 12 septembrie 2026, și-a lansat joi, 10 septembrie 2026 primul volum de poezie, intitulat „(Ne)încântat de cunoștință”. Acesta este de fapt […]