Suspiciuni de fraudă din bani europeni în județul Alba! Ministrul Agriculturii confirmă, DNA anchetează
Vizita de lucru la Alba Iulia a lui Daniel Constantin, viceprim-ministru al României și totodată ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, s-a încheiat cu o conferință de presă.
Încălzit după discuțiile legate de programul PNDR 2014-2020, avute cu primari din judeţ, reprezentanţi ai asociaţilor de profil din domeniul agriculturii, producători agricoli locali, precum şi alți cetățeni interesați de fonduri europene pentru agricultură, Daniel Constantin a prezentat o situație optimistă a agriculturii românești și a oportunităților de dezvoltare prin accesarea fondurilor europene în exercițiul financiar 2013 – 2020.
Deși la întâlnirea cu jurnaliștii au participat și prefectul judeţului Alba – Gheorghe Feneşer, secretarul de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – George Turtoi, directorul general adjunct în cadrul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale – Nicolae Popa, deputatul de Alba Ioan Dârzu și prefectul judeţului Alba – Gheorghe Feneşer, vicepremierul a fost singurul care a răspuns la întrebări.
DNA anchetează două cazuri de fraudă din bani europeni în județul Alba
Ministrul Agriculturii Daniel Constantin a confirmat faptul că la nivelul județului Alba au fost identificate două cazuri de suspiciune privind acordarea de subvenții ilegale de către APIA, unor fermieri. Este vorba despre domeniul zootehniei, respectiv subvenția pe cap de animal, beneficiarii fiind cercetați pentru că ar fi declarat mai multe capete decât dețineau în realitate, încasând astfel subvenții necuvenite.
Ministrul a evitat să ofere mai multe detalii în acest caz pe care a spus că îl regretă, întrucât scandalul legat de fraudarea fondurilor europene pentru agricultură aduce mari prejudicii de imagine APIA, o instituție peroformantă, care este fruntașă în atragerea de fonduri europene în anul 2013, cu aproape 1,5 miliarde de euro.
Acesta a sugerat însă faptul că dosarul suspiciunile de fraudare, în care sunt implicați și beneficiari din Alba, nu ar fi fost posibilă fără complicitatea medicilor veterinari din circumscripția în care au fost identificate problemele.
Probleme similare, mult mai grave însă, au fost confirmate de ministru în județul Suceava. Aici, în luna iunie, scandalul subvențiilor ilegale s-au lăsat cu percheziții, arestări și zeci de audieri. Mai mulți funcţionarii APIA şi DSVSA sunt acuzaţi că au deturnat fonduri europene de cel puţin 5 milioane de lei. Mai exact, în acest județ, funcţionari APIA cu atribuţii de verificare şi aprobarea dosarelor de subvenţie sunt suspectați de procurorii DNA că au admis la plată cereri de acordare a sprijinului financiar pe suprafaţă sau în domeniul zootehnic unor persoane fizice, juridice, parohii şi mănăstiri ce nu îndeplineau condiţiile de eligibilitate.
DNA are în lucru cazuri similare de suspiciune de fraudă în alte patru judeţe, în afară de Suceava și Alba.
Vice-premierul a ținut să transmită un mesaj fermierilor cinstitți din întraga țară și anume că subvențile vor ajunge în continuare la ei, iar cei care încearcă să înşele sistemul vor fi pedepsiți.
„Vreau să îi asigur pe toţi crescătorii de animale că suntem extrem de vigilenţi şi că plăţile destinate crescătorilor de animale vor ajunge către aceştia şi nu către oameni, puţini, nu mulţi, dar care mai încearcă să înşele sistemul”, a conchis Daniel Constantin.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Trotuare de-a lungul DN67C-Transalpina, într-un sat din Alba: Traseele actuale ale străzilor, refăcute pentru a asigura condiții mai bune de circulație
Trotuare de-a lungul DN67C-Transalpina, într-un sat din Alba: Traseele actuale ale străzilor, refăcute pentru a asigura condiții mai bune de circulație Direcția Județeană de Mediu Alba a luat decizia etapei de încadrare, fără evaluarea impactului asupra mediului, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul „Modernizare străzi în sat Laz, comuna Săsciori, […]
Video | Aproape toate insulele ecologice digitalizate din Alba Iulia nu mai funcționează! Motivul: acumulatorii au fost furați. Ce spun autoritățile
Aproape toate insulele ecologice digitalizate din Alba Iulia nu mai funcționează! Motivul: acumulatorii au fost furați. Ce spun autoritățile Aproape toate insulele ecologice digitalizate supraterane destinate colectării separate a deșeurilor din Alba Iulia nu mai funcționează. Motivul? Acumulatorii au fost furați de persoane neidentificate până în acest moment. Acumulatorii de la insulele ecologice digitalizate din […]
50 de euro nu au schimbat cursul legii: Un polițist din Alba a refuzat oferta și a sesizat structura anticorupție
50 de euro nu au schimbat cursul legii: Un polițist din Alba a refuzat oferta și a sesizat structura anticorupție Polițiștii din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Alba au fost sesizați, la data de 2 octombrie 2026, cu privire la o posibilă faptă de corupție, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu de către un polițist […]
