Rămâi conectat

Ştirea zilei

Suplinitorii încadraţi în muncă înaintea titularilor rămaşi fără post

Publicat

în

Sindicatul Învăţământ Alba (SIA) cere Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să revină asupra calendarului de titularizare a suplinitorilor pe posturile pe care le ocupă în acest moment, prevăzut în Instrucţiunea nr. 3 pentru punerea în aplicare a art. 253 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, ne-a declarat prof. Ioan Stanca, preşedintele SIA.
Cererile pot fi depuse de suplinitori la unităţile şcolare până în 25 februarie, consiliile de administraţie ale şcolilor unde predau aceştia trebuie să analizeze cererile până la 1 martie, iar termenul de validare sau invalidare de către Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean este 8 martie, dată care devansează rezolvarea reducerilor de activitate şi a transferului profesorilor titulari. Altfel spus, vor exista situaţii în care unii dascăli titulari vor rămâne fără catedră, deoarece suplinitorii vor fi ocupat deja posturile pe care le-ar fi putut ocupa cadrele didactice rămase fără loc de muncă. De exemplu, un profesor de sport de la o şcoală oarecare din Alba Iulia dacă se va afla în restrângere de activitate, el nu va putea ocupa postul titularizabil de la un liceu, deoarece CA al unităţii liceale acceptase anterior titularizarea unui suplinitor.
„Cerem imperativ Inspectoratului Şcolar al judeţului Alba să nu valideze nici o solicitare în acest sens în Consiliul de Administraţie din 7 martie 2011, având în vedere că soluţionarea reducerilor de activitate, a completărilor de normă şi a transferurilor se realizează la nivel de judeţ şi nu la nivel de localităţi sau zone, şi să informeze MECTS asupra punctului de vedere al Sindicatului Învăţământ Alba. Considerăm că această etapă, privind titularizarea pe post a suplinitorilor, trebuie să fie după rezolvarea reducerilor de activitate, a completărilor de normă, a transferului profesorilor titulari şi a concursului de titularizare, astfel ca toţi suplinitorii să aibă şanse egale”, a declarat prof. Ioan Stanca.
lLegea educaţiei naţionale are prevederi care se aplică retroactiv
Potrivit Instrucţiunii nr. 3, de la 1 septembrie 2011, suplinitorii care au participat la concursul naţional unic de titularizare în ultimii 3 ani anteriori intrării în vigoare a Legii educaţiei naţionale (iulie 2010, iulie 2009, iulie 2008) şi au obţinut cel puţin nota 7.00 pot deveni titulari dacă postul nu este rezervat şi este viabil cel puţin 4 ani, iar consiliul de administraţie al şcolii unde predau este de acord cu titularizarea acestuia.
Analizând textul Instrucţiunii nr. 3, trebuie spus că există şi alte aspecte pe care MECTS nu le-a avut în vedere, cum ar fi, în primul rând, faptul că prevederile Legii educaţiei naţionale nu ar trebui aplicate retroactiv, ci să beneficieze doar suplinitorii calificaţi care vor obţine peste 7.00 după concursul de titularizare din 13 iulie 2011 şi vor lucra la catedră. Dacă totuşi se va încălca acest principiu de drept, atunci ar trebui modificat articolul privind acordul CA al şcolii, care nu poate şti dacă suplinitorul respectiv are sau nu competenţe de predare. Din acest motiv ar fi bine ca solicitarea să vină şi la recomandarea Catedrei de specialitate (nu doar a şefului Catedrei, pentru a nu încuraja „nepotismele”). Iar dacă vor analiza textul cu atenţie, pornind de la realităţile din teritoriu, specialiştii MECTS vor găsi cu siguranţă şi alte modificări care trebuie efectuate.
Robert GHERGU


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Ştirea zilei

FOTO| Daniel Rusu, fost deputat de Alba din partea AUR,  a trecut la partidul Alternativa Dreaptă

Publicat

în

FOTO| Daniel Rusu, fost deputat de Alba din partea AUR,  a trecut la partidul Alternativa Dreaptă

Trei deputați independenți vor reprezenta, în Parlament, începând de miercuri, partidul Alternativa Dreaptă format de urmașii Monicăi Macovei și un fost deputat PNȚCD.

După Congresul AUR în care a fost ales președinte unic George Simion, deputații Daniel-Gheorghe Rusu, Dănuț Aelenei și Nicolae Roman au intrat într-un conflict cu noua conducere a formațiunii. Rezultatul a fost demisia celor 3 deputați din grupul AUR, urmată de excluderea recentă a acestora din partid.

Elit - Gustul Desăvârșit

Ei s-au alăturat, miercuri, formațiunii Alternativa Dreaptă, care va avea de acum reprezentare parlamentară. „Am tatonat câteva săptămâni mai multe partide cu nișă patriotică, suveranistă, cu dragoste de țară”, au explicat deputați independenți. „Am găsit un partid care să reprezinte valorile pentru care am intrat în Parlamentul României și am găsit ce n-am găsit în altă parte, oameni de caracter”, au mai spus aceștia.

Deputații vor intra în conducerea partidului dar „nimeni nu este mai mare decât proiectul” așa că partidul se va conduce în echipă pentru că partidele de lider „se duc în cap”.

Alternativa Dreaptă s-a înființat în 2019 prin fuziunea între partidele M 10 (fosta formațiune a Monicăi Macovei) și Forța Moldova (partid fondat un fost deputat PNȚCD, Traian Rînja). Partidul are o doctrină de dreapta, conservator, creștin-democrat.

sursa: stiripesurse.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Ştirea zilei

Doctorul Hurani Majid a revenit pe postul de director medical al Spitalului Municipal Aiud

Publicat

în

Doctorul Hurani Majid a revenit pe postul de director medical al Spitalului Municipal Aiud

Doctorul Hurani Mujid a revenit pe postul de director medical al Spitalului Municipial Aiud, începând de azi, 25 mai.

„Începând de astăzi, 25 mai 2022, domnul Dr. Hurani Majid revine pe postul de director medical în cadrul Spitalului Municipal Aiud.

Elit - Gustul Desăvârșit

Pe această cale îi mulțumim pentru activitate domnului Dr. Burchiu Daniel și îi transmitem mult succes noului director medical!”, au transmis reprezentanții Primăriei Aiud, prin intermediul paginii de socializare.

În trecut, medicul primar cardiolog Hurani Majid, alături de colega sa Dr. Groza Ioana, a fost implicat într-o premieră medicală la Spitalul din Aiud și anume salvarea unui pacient de 70 de ani, prin aplicarea trombolizei farmacologice.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Ştirea zilei

25 mai 2022, COVID-19 în Alba. 8 noi infectări și niciun deces, în ultimele 24 de ore, în județ

Publicat

în

25 mai 2022, COVID-19 în Alba. 8 noi infectări și niciun deces, în ultimele 24 de ore, în județ

La nivelul județului Alba, miercuri, 25 mai 2022, s-au înregistrat 8 cazuri noi de infectare cu COVID-19 potrivit datelor transmise de DSP Alba. Raportul prezintă și incidența actualizată și cazurile active de coronavirus pe localități.

Citește și situația cazurilor din Alba, de ieri, 24 mai 2022, COVID-19 în Alba. 2 noi infectări și niciun deces, în ultimele 24 de ore, în județ

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Alba, nu a fost înregistrat niciun deces, în rândul persoanelor bolnave de COVID-19.

Elit - Gustul Desăvârșit

Astfel, numărul total al cazurilor înregistrate rămâne la 53867 de persoane confirmate, 52506 persoane vindecate, 1.290 decese.

Luni, în județul Alba au fost prelucrate în total 281 teste, 133 PCR, 148 teste rapide. Numărul total de teste efectuate până în prezent în județ a ajuns la 468000 mai exact, 357697 de teste PCR și 110303 de teste rapide.

Localitățile din care provin cele 8 noi cazuri de coronavirus:

ALBA IULIA – 5
BLAJ – 1
CUGIR – 1
STREMT – 1

Lista cazurilor active de COVID-19 și INCIDENȚA LOCALITĂȚILOR din județul Alba:
Localitate Populatie Incidenta Cazuri active
POŞAGA 892 1.12 1
POIANA VADULUI 1041 0.96 1
VALEA LUNGĂ 3119 0.96 3
CIUGUD 3295 0.91 3
RĂDEŞTI 1273 0.79 1
CETATEA DE BALTĂ 3063 0.65 2
ŞONA 4365 0.46 2
LOPADEA NOUĂ 2497 0.4 1
MUNICIPIUL ALBA IULIA 76681 0.37 28
METEŞ 2749 0.36 1
LUPŞA 2838 0.35 1
ŞUGAG 2856 0.35 1
MUNICIPIUL BLAJ 20603 0.29 6
ORAŞ CUGIR 25348 0.28 7
GALDA DE JOS 4410 0.23 1
MUNICIPIUL AIUD 25110 0.2 5
SĂSCIORI 6474 0.15 1
ORAŞ TEIUŞ 7141 0.14 1
MUNICIPIUL SEBEŞ 32854 0.12 4
ORAŞ OCNA MUREŞ 13781 0.07 1
ALBAC 1940 0 0
ALMAŞU MARE 1195 0 0
ARIEŞENI 1534 0 0
AVRAM IANCU 1412 0 0
BERGHIN 1886 0 0
BISTRA 4497 0 0
BLANDIANA 876 0 0
BUCERDEA GRÂNOASĂ 2259 0 0
BUCIUM 1378 0 0
CÂLNIC 1932 0 0
CENADE 1044 0 0
CERGĂU 1630 0 0
CERU-BĂCĂINŢI 230 0 0
CIURULEASA 1122 0 0
CRĂCIUNELU DE JOS 2141 0 0
CRICĂU 1964 0 0
CUT 1268 0 0
DAIA ROMÂNĂ 3119 0 0
DOŞTAT 1012 0 0
FĂRĂU 1473 0 0
GÂRBOVA 2133 0 0
GÂRDA DE SUS 1467 0 0
HOPÂRTA 1156 0 0
HOREA 1901 0 0
IGHIU 7111 0 0
ÎNTREGALDE 549 0 0
JIDVEI 5301 0 0
LIVEZILE 1146 0 0
LUNCA MUREŞULUI 2540 0 0
MIHALŢ 3212 0 0
MIRĂSLĂU 1946 0 0
MOGOŞ 742 0 0
NOŞLAC 1814 0 0
OCOLIŞ 496 0 0
OHABA 584 0 0
ORAŞ ABRUD 5141 0 0
ORAŞ BAIA DE ARIEŞ 3742 0 0
ORAŞ CÂMPENI 7120 0 0
ORAŞ ZLATNA 7780 0 0
PIANU 3566 0 0
PONOR 575 0 0
RÂMEŢ 491 0 0
RIMETEA 987 0 0
ROŞIA DE SECAŞ 1579 0 0
ROŞIA MONTANĂ 2688 0 0
SĂLCIUA 1368 0 0
SĂLIŞTEA 2332 0 0
SÂNCEL 2583 0 0
SÂNTIMBRU 3022 0 0
SCĂRIŞOARA 1485 0 0
ŞIBOT 2327 0 0
SOHODOL 1655 0 0
ŞPRING 2533 0 0
STREMŢ 2420 0 0
UNIREA 4815 0 0
VADU MOŢILOR 1266 0 0
VIDRA 1503 0 0
VINŢU DE JOS 5534 0 0


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare