„Suntem în slujba cetăţenilor, dar veghem ca aceştia să respecte la rândul lor legea”
– D-le Arion, vă rugăm pentru început să faceţi câteva precizări legate de ceea ce înseamnă Poliţia Locală, nu de multă vreme constituită şi ce atribuţii principale are serviciul pe care îl conduceţi.
– Poliţia locală cunoscută până la finele anului trecut drept Poliţia Comunitară, a fost înfiinţată prin Legea nr. 155/2010 este o instituţie cu personalitate juridică, aprobată prin hotărâre de Consiliu Local. Odată cu înfiinţarea acestui serviciu au luat naştere compartimente noi, cu atribuţii specifice fiecăruia dintre acestea. Printre noile sarcini ne preocupă disciplina în construcţii, protecţia mediului, controlul comercial, evidenţa persoanelor, domeniul public cu toată complexitatea lui de activităţi.
– Este un domeniu destul de vast. Cum reuşiţi să îi faceţi faţă?
– Nu este deloc uşor când ai 26 de angajaţi dintre care 8 poliţişti locali, restul însemnând pază şi personal auxiliar. Fiecare însă îşi îndeplineşte sarcinile specifice fiecărui compartiment în parte. Deşi nu dorim să evidenţiem în mod special rezultatele activităţii noastre trebuie să arătăm că de la înfiinţarea poliţiei locale din februarie până acum am rezolvat destule situaţii. Numai în perioada lunii iunie s-au aplicat 6 sancţiuni în sumă de aproape 4000 de lei reprezentând amenzi pentru activităţi din domeniul protecţiei mediului, activităţi comerciale şi disciplinare în construcţii. De asemenea s-a verificat modul în care se desfăşoară activitatea de comerţ fiind sancţionate persoanele care desfăşoară activităţi fără autorizaţie de funcţionare sau cu autorizaţie neavizată pe anul în curs. Faţă de aceştia, poliţiştii locali au aplicat sancţiuni cu amendă în valoare de 5.540 de lei.
Una dintre problemele constante cu care se confruntă Serviciul Poliţia Locală este cea a parcărilor neregulamentare şi a circulaţiei cu autovehiculele în zone interzise sau închise circulaţiei, dovadă stă şi numărul mare de amenzi aplicate în această perioadă. Conducătorii auto trebuie să înţeleagă faptul că circulaţia cu autovehiculele pe zonele verzi, alei pietonale, căi de acces pentru persoanele cu dizabilităţi, trotuare, în parcuri sau zone închise circulaţiei constituie contravenţie.
În ceea ce priveşte menţinerea unui climat de ordine şi linişte corespunzător, au fost legitimate mai multe persoane, unele primind avertisment pentru tulburarea liniştii publice.
– Există colaborare între serviciul dumneavoastră şi poliţia oraşului Cugir?
– Avem un protocol de colaborare cu poliţia oraşului în baza căruia funcţionează patrule mixte pe raza localităţii în domeniul ordinii şi liniştii publice, a circulaţuiei pe drumurile publice. Iar pentru a nu se face confuzie că ar exista suprapuneri ale activităţilor, vreau să menţionez că poliţia Cugir are atribuţii majore cum ar fi spre exemplu infracţionalitatea şi altele pe care noi nu le avem. Suntem aşadar două structuri separate.
– Aveţi sprijinul cetăţenilor şi colaborarea lor în ceea ce întreprindeţi?
– În general primim sesizări de la oameni pe care încercăm să le rezolvăm cât mai eficient şi operativ, dar în limitele legale. Din păcate, ne lovim de refuzul acestora de a fi martor la evenimente care înseamnă sancţionarea şi aplicarea legii faţă de un contravenient.
– Ce doriţi să le transmiteţi locuitorilor Cugirului?
– Că suntem aproape de ei. Suntem în slujba lor şi veghem ca şi ei la rândul lor să respecte legea.
– Vă mulţumesc pentru interviu şi vă doresc mult succes!
Constantin PREDESCU
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
Foto | Contracte de muncă vechi de aproape 1.900 de ani, consemnate pe tăblițe cerate și descoperite la Alburnus Maior (Roșia Montană), expuse la Muzeul Național de Istorie a României
Contracte de muncă vechi de aproape 1.900 de ani, consemnate pe tăblițe cerate și descoperite la Alburnus Maior (Roșia Montană), expuse la Muzeul Național de Istorie a României Două tăblițe cerate descoperite la Alburnus Maior păstrează mărturia unor contracte de muncă încheiate în Dacia romană acum aproape două milenii. Expuse la Muzeul Național de Istorie […]
Foto | Explozie de culoare în spațiul expozițional al Primăriei Sebeș: Cele mai recente lucrări de artă ale lui Eugen Măcinic, aduse în fața marelui public
Explozie de culoare în spațiul expozițional al Primăriei Sebeș: Cele mai recente lucrări de artă ale lui Eugen Măcinic, aduse în fața marelui public O nouă expoziție personală a artistului plastic Eugen Măcinic poate fi văzută și admirată în generosul spațiu expozițional al Primăriei Municipiului Sebeș. Expoziția poate fi caracterizată drept o adevărată explozie de […]
Foto | „Peștera și bolta cerească. Misterele lui Mithras la Apulum”, exponatul lunii august 2026 la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia
„Peștera și bolta cerească. Misterele lui Mithras la Apulum”, exponatul lunii august 2026 la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia Marți, 4 august 2026, de la ora 11.00, la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia va avea loc vernisajul exponatului lunii august 2026. În anul 1965 a fost descoperit întâmplător un relief votiv din marmură […]