Ştirea zilei

Subteranul oraşului Ocna Mureş rămâne un mister

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

La sfârşitul anului trecut, la Ocna Mureş, tavanul unei foste galerii a minei de sare s-a surpat, fapt ce a dus la formarea unui crater imens în mijlocul localităţii. Magazinul „Plus” din localitate a fost pur şi simplu înghiţit, distruse sau afectate fiind şi alte imobile aflate în apropiere, dar şi infrastructura rutieră. La aproximativ 5 luni de zile de la acest nefericit incident, administraţia locală încă este în căutarea unor firme care să cerceteze subsolul astfel încât să poată fi stabilit un plan de bătaie pentru ca nenorocirea din decembrie 2010 să nu se repete. Ocnamureşenii se tem ca nu cumva să se trezească că le fuge pământul de sub picioare sau mai grav locuinţele. Pe data de 26 aprilie Primăria Ocna Mureş a scos la licitaţie, pentru a treia oară lucrările de prospecţiune a subteranului oraşului, în zonele administrate de primărie, respectiv spaţiul public, termenul limită de depunere a ofertelor a fost 9 mai. Lucrările ce se doresc a fi realizate sunt investigaţii geoelectrice, topografice şi hidrogeotehnice, în baza acestora putând fi stabilite măsurile necesare stopării alunecărilor de teren, de consolidare a zonei deja afectată etc. Din păcate, aşa cum ne-a precizat primarul Augustin Drăguţ, nici această a treia licitaţie nu a avut rezultatul scontat, în sensul că o singură societate, respectiv Institutul de Cercetări şi Proiectări Miniere din Cluj-Napoca, s-a arătat oarecum interesată însă nu a depus actele necesare licitaţiei. Se pare că nu prea există firme care să se înhame la aceste măsurători, deşi primăria alocă bani grei în acest sens. Administraţia locală nu renunţă însă, astfel că se încearcă organizarea, pentru a patra oară a licitaţiei. „Vom organiza o nouă licitaţie şi sperăm că vom avea şi firme participante. Termenul limită de depunere a dosarelor este data de 29 mai”, ne-a declarat Augustin Drăguţ. În cursul zilei de marţi, 10 mai, edilul din Ocna Mureş a purtat discuţii şi cu o firmă austriacă care ar putea desfăşura astfel de lucrări. Trebuie precizat că cea mai mare parte a oraşului Ocna Mures este construită în jurul fostelor galerii de mină, care sunt, în prezent, pline cu apă. Inundarea galeriilor a fost accidentală şi s-a produs în două etape, în anul 1947 şi 1978. Va mai dura ceva până se va afla ce ascunde subsolul din Ocna Mureş şi până se va putea acţiona… Aşadar tot ce pot face acum oamenii care îşi trăiesc viaţa aici este să aştepte şi să se roage ca pământul să nu o ia la vale… (L.I.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Primăria Alba Iulia caută un organizator pentru Târgul de Crăciun și Târgul de Paște în Cetate, pe următorii patru ani: Selecție de oferte lansată

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Alba Iulia caută un organizator pentru Târgul de Crăciun și Târgul de Paște în Cetate, pe următorii patru ani: Selecție de oferte lansată Primăria Alba Iulia a scos la selecție de oferte concesionarea serviciilor de organizare a celor două mari evenimente sezoniere din Piața Cetății Alba Carolina: Târgul de Crăciun și Târgul de Paște. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cine primește mai mulți bani după rectificarea bugetară de la Alba Iulia din octombrie 2026: Lista

Ioana Oprean

Publicat

în

Cine primește mai mulți bani după rectificarea bugetară de la Alba Iulia din octombrie 2026: Lista Consilierii locali din Alba Iulia vor vota vineri, 9 octombrie 2026, într-o ședință extraordinară, rectificarea bugetului general de venituri și cheltuieli pe 2026. Proiectul de hotărâre (nr. 425 din 5 octombrie) este inițiat de primarul Gabriel Pleșa și este […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Parcul fotovoltaic de la Teiuș: Sistemul de stocare în baterii (BESS), finalizat și pus în funcțiune. Investiție de 21 milioane de euro în cel mai mare proiect pe energie din PNRR

Ioana Oprean

Publicat

în

Parcul fotovoltaic de la Teiuș: Sistemul de stocare în baterii (BESS), finalizat și pus în funcțiune. Investiție de 21 milioane de euro în cel mai mare proiect pe energie din PNRR Eurowind Energy România, prin compania afiliată Teiuș Solar S.R.L., a finalizat și pus în funcțiune a sistemului de stocare a energiei electrice în baterii […]

Citește mai mult