Subprefectul Corneliu Mureşan – apel pentru respectarea memoriei personalităţilor istorice ale României
Subprefectul Corneliu Mureşan – apel pentru respectarea memoriei personalităţilor istorice ale României
Subprefectul Corneliu Mureşan a făcut un apel public pentru respectarea memoriei personalităţilor istorice ale României în contextul în care bustul lui Iosif Jumanca – şi altor eroi care au contribuit la înfăptuirea Marii Uniri – sunt depozitate în condiţii improprii în curtea din spatele Muzeului Naţional al Unirii.
”A trecut mai bine de 1 an de când, alături de europarlamentarul Victor Negrescu, am solicitat conducerii Consiliului Judeţean să depună diligenţele necesare pentru reamplasarea busturilor personalităţilor Unirii, acolo unde le este locul, de jur-împrejurul Sălii Unirii. Am văzut că în această perioadă, cu mare întârziere, a fost lansată procedura de achiziţionare a soclurilor pentru busturile personalităţilor istorice”, a spus Corneliu Mureşan.
Apelul a fost făcut în contextul în care Corneliu Mureşan, alături de alţi membri ai PES Activists Alba, a depus coroane cu flori la bustul lui Iosif Jumanca, înainte cu o zi de împlinirea a 129 de ani de la de la crearea primului partid social democrat din România. Iosif Jumanca a fost un important membru al Partidului Social Democrat din Transilvania şi a jucat un rol semnificativ în înfăptuirea Marii Uniri.
„România are nevoie, în continuare, de o social-democrație unită, puternică și consolidată, dar și de măsuri de stânga eficiente, care să vină în sprijinul majorității și care să crească nivelul de trai al oamenilor.
Nu în ultimul rând, avem datoria de a respecta personalitățile României și pe cei care au luptat pentru țara noastră. Din păcate, acest lucru, nu se întâmplă în prezent. Bustul fostului deputat, membru al Consiliului Național Român Central și al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, Iosif Jumanca, se află depozitat, fără respectarea memoriei sale, în curtea din spatele Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia.
Anul trecut, alături de europarlamentarul Victor Negrescu, am solicitat Consiliului Județean Alba reamplasarea busturilor personalităților Unirii de la 1918 acolo unde le este locul – de jur-împrejurul Sălii Unirii.
Reiterez, cu această ocazie, apelul de a repune la loc de cinste busturile celor care, prin faptele lor, au contribuit la înfăptuirea celui mai mare act de voință al tuturor românilor! Lucrările de reabilitare ale Sălii Unirii, susținute de PSD cu ocazia Centenarului Unirii, au fost finalizate de câțiva ani. Nu putem uita de personalitățile istorice și nu putem să le abandonăm busturile în locuri improvizate!”, a scris Corneliu Mureşan pe pagina sa de Facebook.
Astăzi, 31 martie, la ceas aniversar, PES Activists România a organizat o dezbatere despre istoria și viitorul social democrației românești.
”Am marcat momentul printr-o dezbatere în format hibrid, coordonată de europarlamentarul Victor Negrescu, la care au participat miniştri, secretari de stat, reprezentanţi ai societăţii civile şi fundaţiilor politice de stânga, activişti PES din toată ţara. S-a discutat despre trecutul, prezentul şi viitorul social-democraţiei”, a conchis Corneliu Mureşan.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Primăria Blaj pune roboții și inteligența artificială la treabă: 17 procese administrative vor fi automatizate. În ce stadiu este proiectul
Primăria Blaj pune roboții și inteligența artificială la treabă: 17 procese administrative vor fi automatizate. În ce stadiu este proiectul Primăria Municipiului Blaj a lansat în Sistemul Electronic pentru Achiziții Publice (SEAP) o nouă procedură pentru achiziția serviciilor de implementare a unei soluții de automatizare robotică a proceselor (RPA) și inteligență artificială (AI). Potrivit documentului, […]
Bărbat de 35 de ani, trimis în judecată pentru viol în formă continuată asupra unei minore de 12 ani de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba: Faptele ar fi fost comise în România și Belgia
Bărbat de 35 de ani, trimis în judecată pentru viol în formă continuată asupra unei minore de 12 ani de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba: Faptele ar fi fost comise în România și Belgia Un bărbat în vârstă de 35 de ani, aflat în stare de arest preventiv, a fost trimis în judecată […]
Protosinghelul Ioan Cojanu, stareţul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba Iulia, a trecut la cele veșnice, la vârsta de 67 de ani
Protosinghelul Ioan Cojanu, stareţul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba Iulia, a trecut la cele veșnice, la vârsta de 67 de ani Protosinghelul Ioan Cojanu, starețul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul”, s-a stins din viață în cursul nopții de 29 septembrie, la vârsta de 67 de ani. Părintele Ioan Cojanu s-a născut la data de 27 […]

