Subiecte Bacalaureat 2016 la matematică – proba obligatorie a profilului: calcularea unor integrale, matrice și polinoame
Subiectele la Bacalaureat 2016 la matematică – proba obligatorie a profilului.
Absolvenții de liceu au susținut, miercuri, proba obligatorie a profilului, cei de la real fiind testați la matematică, iar cei de la profilul uman, la istorie.
Elevii de la profilul Tehnologic au avut de rezolvat o integrală, o matrice şi calcularea unor polinoame.
Elevii care au studiat la profilul Ştiinţe ale Naturii au avut la Subectul I un număr complex de ridicat la pătrat, de calculat o arie şi o ecuaţie a dreptei care trece printr-un punct; la Subiectul II au trebuit să rezolve o matrice de gradul 2 şi o lege a compoziţie; la Subiectul III au avut de calculat o funcţie şi o integrală în cadrul funcţiei.
Probele scrise de la Bacalaureat au început luni, 4 iulie, cu testul de la limba şi literatura română, iar marți a avut loc proba la limba maternă. Miercuri, candidații au susținut proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie), iar vineri va avea loc proba la alegere în funcţie de profilul liceal absolvit, care se susţine la una din 10 materii: geografie, chimie, fizică, biologie, informatică, filosofie, logică, psihologie, sociologie şi economie.
Rezultatele vor fi afișate în data de 12 iulie (până în ora 16,00) și, în aceeași zi, vor putea fi depuse contestații (între orele 16,00 — 20,00), care urmează a fi soluționate în perioada 13 — 15 iulie. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 16 iulie.
Potrivit unui centralizator al Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, în vederea susținerii examenului național de bacalaureat din această sesiune, s-au înscris 137.344 de absolvenți de liceu.
MENCS reamintește faptul că pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulativ, condițiile referitoare la susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale, susținerea tuturor probelor scrise și nota 5 la fiecare dintre acestea, obținerea mediei 6 cel puțin, la probele scrise.
Nu este permis accesul candidaților în sălile de examen cu manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, și nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Nerespectarea dispozițiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu, precizează MENCS.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Se toarnă primul strat de asfalt pe Drumul Mănăstirilor și al Sihaștrilor – DJ 750 C. Investiție de 30 de milioane de euro pentru unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din Alba
Se toarnă primul strat de asfalt pe Drumul Mănăstirilor și al Sihaștrilor – DJ 750 C. Investiție de 30 de milioane de euro pentru unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din Alba Lucrările pe DJ 750 C, cunoscut drept Drumul Mănăstirilor și Sihaștrilor, continuă în ritm alert, iar miercuri, 11 noiembrie 2026, […]
VIDEO | Bărbat de 40 de ani, din Lopadea Nouă, reținut de polițiști și dus în Penitenciarul Aiud. Va sta peste 5 luni după gratii după ce a încălcat ordinul de protecție
Bărbat de 40 de ani, din Lopadea Nouă, reținut de polițiști și dus în Penitenciarul Aiud. Va sta peste 5 luni după gratii după ce a încălcat ordinul de protecție Un bărbat de 40 de ani, din Lopadea Nouă, a fost reținut de polițiști și dus în Penitenciarul Aiud. Va sta peste 5 luni după […]
Video | Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, marcată la Alba Iulia: Omagiu adus militarilor români care și-au servit țara în misiuni internaționale
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, marcată la Alba Iulia: Omagiu adus militarilor români care și-au servit țara în misiuni internaționale Alba Iulia a marcat miercuri, 11 noiembrie 2026, Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, printr-o ceremonie militară și religioasă desfășurată la Troița Veteranilor din Teatrele de Operații, amplasată în Cimitirul Eroilor din municipiu. Manifestarea […]



