Politică Administrație

Stimulente pentru personalul medical performant din cadrul Spitalului Orășenesc Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Consiliul Local Cugir a aprobat un proiect de hotărâre inițiat de primarul Adrian Teban cu privire la acordarea stimulentelor financiare lunare pentru personalul medical și de specialitate din cadrul Spitalului Orășenesc Cugir. În acest sens a fost alocată de către legislativul local suma de 30.000 lei, necesară acoperirii acestei cheltuieli pe anul 2017.

Petrecerea Divorțaților

spitalul-din-cugirStimulentele vor fi in limita a doua salarii minime brute pe   tara și vor fi acordate în funcție de Regulamentul stabilit prin hotărârea Coniliului Local Cugir, în subordinea căruia se află spitalul. Potrivit proiectului, criteriile de acordare nominala vor fi clare, cuantificabile, si pot fi urmatoarele: ~ Competenta profesionala;~ Calitatea muncii;~ Cantitatea muncii,~ Relatiile de munca,~ Participarea personalului la elaborarea si implementarea   de proceduri si protocoale:~ Indeplinirea indicatorilor de performanta,   indicele de complexitate a cazurilor, grad de ocupare paturi, durata medie de spitalizare, numarul de externari,~ Numar de ore suplimentare efectuate, datorate lipsei de personal,~ Numar de consultatii in ambulatoriul de specialitate realizate anual si lunar,~ Calificativ maxim obtinut la evaluarea anuala in ultimii 3 ani,~ Supraincarcarea si raspunsul pozitiv la sarcini suplimentare,~ Activitati de inalta performanta; ~ Altele.

Primarul Adrian Teban a declarat că inițiativa se dorește atât o încurajare a performanțelor medicale, cât și o recompesare a activității meritorii a medicilor din spital: “Știm deja că nu se poate face performanță decât în anumite condiții. Demersul nostru vine să completeze eforturile deja făcute în infrastructura spitalicească, de data aceasta încercând să contribuim la motivarea financiară a acelor medici care muncesc și au rezultate. Ne-am propus să facem din spital o unitate care să ofere servicii medicale bune, în condiții decente, iar acest lucru nu se poate fără resursă umană bine pregătită și implicată. Sperăm ca și pe plan național, sistemul de sănătate să reprezeinte o prioritate, astfel încât actualele probleme, inclusiv salarizarea, să fie rezolvate”.

Stimulentele financiare vor fi acordate din luna februarie și nu fac parte din salariul de baza, spitalul public calculeaza toate contributiile datorate catre bugetele de stat si speciale, potrivit legii.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice

Bogdan Ilea

Publicat

în

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”!

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”! După ce s-au victimizat că vor la guvernare și au promis că va curge lapte și miere, socialiștii își arată adevărata față. Prima lor „măsură” luată în favoarea românilor a fost aceea de a arunca vina pe „greaua moștenire” lăsată de Bolojan. Asta, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete

Ioana Oprean

Publicat

în

La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete Orașul Cugir își propune să valorifice potențialul unor terenuri degradate sau insuficient utilizate printr-un proiect de regenerare urbană care vizează dezvoltarea unor spații publice moderne, accesibile și prietenoase cu mediul. În acest scop, autoritățile publice locale din Cugir […]

Citește mai mult