Stadiul lucrărilor de asfaltare la drumurile din Alba: Pâclișa-Vurpăr, Poiana Gălzii–Întregalde, Ciugud, Drâmbar vor debuta în 2013
În cadrul unei conferințe de presă organizată astăzi la Consiliul Județean Alba, Florin Roman, vicepreședintele instituției a prezentat un scurt bilanț de activitate pentru cele 5 luni de când ocupă această funcție publică de conducere în administrația județeană.
Pentru că are în coordonare Direcția Tehnice și Societatea de Drumuri și Poduri (DPL), Roman a prezentat punctual cele mai importante lucrări care au fost, sunt în curs sau vor fi realizate de Consiliul Județean Alba, în ceea ce privește infrastructura rutieră a județului. Acesta a mai subliniat faptul că face referire la ce s-a făcut în timpul anului și înainte de preluarea funcției de vicepreședinte, multe din lucrări fiind deja începute.
“Am venit în fața dumneavoastră cu ceea ce se poate demonstra că s-a făcut. Astăzi îi las pe cei care trebuie să decidă dacă mi-am făcut treaba în această funcție publică. Lucrez foarte bine cu colegii din colegii din CJ Alba. Ca dovadă, 99% din hotărârile de CJ au fost adoptate în unanimitate de voturi. Asta cred că spune foarte mult despre modul în care se lucrează în acestă instituție. Din acest motiv există o altă imagine a CJ în comparație cu ceea ce se întâmplă în alte consilii locale”, a mai declarat Florin Roman.
Cea mai importantă lucrare care se va derula anul viitor urmează să demareze lucrările pentru asfaltarea tronsonului de drum Pâclișa – Vurpăr și refacerea podului de peste Mureș astfel încât să existe o variantă alternativă în cazul blocării traficului, de la intrarea dinspre Sebeș, pe la Vințu de Jos – Vurpăr – Pâclișa – Alba Iulia. Lucrările pentru această investiție sunt cuprinse în buget și vor debuta la începutul anului viitor.
Continuarea lucrărilor de asfaltare și o prelungire a investiției pe drumului județean care vine de la limită județul Hunedoara via Blandiana va avea ca efect și decongestionarea traficului rutier și în Alba Iulia.
O altă lucrare importantă va fi realizată pe o porțiune de 15 km pe DJ 107 K, Poiana Gălzii – Întregalde, care în acest moment se află într-o stare foarte avansată de degradare.
Proiectul este împărțit pe 2 tronsoane. În ceea ce privește primul tronson, de 4,7 km de drum, între Poiana Gălzii – Roica, licitația a fost deja realizată, urmând ca în cursul săptămânii viitoare să fie semnate contractele de execuție și astfel, înainte de prima zăpadă să se înceapă lucrările minimale de pregătire pentru asfaltare în cursul anului viitor.
Pentru anul viitor va fi licitat și finalizat celălalt tronson de la Roica la Întregalde, asigurându-se astfel un drum de acces decent pentru localnici, dar și pentru numărul tot mai mare de turiști intersați de această zonă.
Lucrări de reparație capitală a podului peste râul Ampoi de la ieșirea din Alba Iulia înspre Ciugud vor demara la începutul anului 2013.
Tot la Ciugud, procedura de licitație pentru reabilitarea a 1,9 km de drum de pe DJ 107, din interiorul localității Drâmbar, este aproape finalizată. Dacă nu vor exista contestații vom începe în scurt timp lucrările.
În acest an s-a turnat un covor de asfalt pe 7 km la Blandiana, alți 3,5 km de cocor asfaltic au fost turnați la Răchita – Strungari, în comuna Săsciori.
O altă lucrare importantă o reprezintă cei 6,4 km de drum asfaltat între Bucium și Mogoș, o șosea care se afla într-o stare deplorabilă. O singură porțiune de 1,5 km a mai rămas neasfaltată, până când administrația locală din Mogoș va finaliza lucrările de introducerea a rețelei de canalizare și apă potabilă.
În acest moment sunt efectuate lucrări de întreținere la Vințu de Jos și Săliște.
O problemă importantă sesizată de Florin Roman în legătură cu graficul acestor investiții ar fi faptul că majoritatea lucrărilor licitate sunt contestate sau atacate în justiție fapt ce întârzie foarte mult demararea acestor investiții în infrastructura rutieră a județului.
Aceste proiecte prezentate în bilanțul pentru cele 5 luni de activitate ale vicepreședintelui Florin Roman se referă doar la investițiile realizate în infrastructura rutieră, unul dintre domeniile coordonate de acesta.
foto arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
4-6 septembrie 2026 | Transylvania Fest, ediția I: Festival medieval la Cetatea din Gârbova, cu reconstituiri istorice, turniruri cavalerești, spectacole de lupte medievale și multe altele
Transylvania Fest, ediția I: Festival medieval la Cetatea din Gârbova, cu reconstituiri istorice, turniruri cavalerești, spectacole de lupte medievale și multe altele Comuna Gârbova, județul Alba, găzduiește în perioada 4–6 septembrie 2026 prima ediție a Transylvania Fest, un festival medieval și cultural organizat în incinta Cetății Greavilor. Evenimentul este organizat de Asociația AGORA – Născuți […]
UPDATE FOTO | Accident la Bucium Cerbu: Un șofer rănit după ce s-a răsturnat cu mașina
Accident la Bucium Cerbu: Un șofer rănit după ce s-a răsturnat cu mașina Traficul rutier este îngreunat pe raza localității Bucium Cerbu, din cauza unui eveniment rutier. Din primele informații, un autoturism s-ar fi răsturnat, iar conducătorul auto ar fi suferit leziuni corporale. Polițiștii s-au deplasat la fața locului pentru efectuarea cercetărilor și fluidizarea traficului […]
DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate pentru intervalul 17.08-23.08.2026 și suplimentar pentru intervalul 10.08-16.07.2026
DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate pentru intervalul 17.08-23.08.2026 și suplimentar pentru intervalul 10.08-16.07.2026 Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Alba anunță întreruperea în alimentarea cu energie electrică. Întreruperile programate pentru intervalul 17.08-23.08.2026 Nr.crt. ADRESA INTERVAL 1 RIMETEA, COLTESTI, Strada PRINCIPALA PARTIAL 17/08/2026 08:30 – 17/08/2026 15:00 Întreruperile programate suplimentar pentru […]