Sportivii de la Revolution Academy Alba – trei medalii de bronz la Campionatul European WKF kickboxing
Reprezentanții Revolution Academy Alba au reușit să cucerească trei medalii de bronz la Campionatul
European WKF de kickboxing de la Baia Mare.
Astfel, Cristian Marcu – la categoria -67 kilograme seniori, Cătălin Bera – la categoria 67 kilograme și Ștefan Costea – la categoria -75 kilograme seniori au urcat pe treapta a treia a podiumului.
“Mă declar satisfacut de curajul și dorinta sportivilor mei de a deveni mai buni în competițiile de kickboxing. Obiectivul de a cuceri medali la acest campionat european a fost atins, urmează o perioadă de recuperare și pregătire pentru noile aventuri care ne așteaptă. Kickboxing-ul este un sport ce necesită măiestrie și o inimă de luptător. Pe această cale invit părinții să-și îndrepte copiii spre sport pentru a avea o educație sportivă și de a deprinde elemente de autoapărare”, a declarat antrenorul Alin Moldovan (Revolution Academy Alba).
La Campionatul European de kickboxing, organizat de Federația Mondială de kickboxing, lotul Revolution Academy Alba a fost compus din 4 sportivi care au reprezentat România. Dintre aceștia, Paul Tolaș nu a concurat, acuzând o problemă medicală (dureri lombare).
Ștefan Costea, la doar 17 ani, a luptat pentru prima dată la seniori, împotriva unor adversari cu experiență, însă în ciuda acestui lucru a cucerit medalia de bronz la categoria -75 kilograme K1. De asemenea, Cristian Marcu a avut un parcurs bun la Europene, câștigând bronzul după mai multe victorii (o accidentare în zona cervicală l-a oprit din înfruntarea cu un sportiv din Ucraina), albaiulianul cântărind doar 60 de kilograme și clasându-se pe locul al treilea la categoria 67 kilograme. Cătălin Bera, un tânăr de 17 ani, debutant la seniori, într-o competiției de o asemenea anvergură, s-a oprit în semifinale, unde a luptat cu un francez, multiplu campion la amatori, adjudecându-și medalia de bronz.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Live Video | Progresul Pecica – CIL Blaj, la Semlac: Liderul din „Mica Romă” își propune prelungirea seriei invincibile
Progresul Pecica – CIL Blaj, la Semlac: Liderul din „Mica Romă” își propune prelungirea seriei invincibile CIL Blaj joacă sâmbătă, 3 octombrie 2026, la Semlac (județul Arad), cu Progresul Pecica, în etapa a 7-a din Seria 7 a Ligii 3 de fotbal. Partida este programată de la ora 15:00, fiind transmisă în directă pe contul […]
SuperLiga AJF, etapa a 6-a: liderul Industria Galda, a treia victorie la rând, 2-0, la Unirea!
SuperLiga AJF, etapa a 6-a: liderul Industria Galda, a treia victorie la rând, 2-0, la Unirea, cu formația din Curbă! Industria Galda de Jos a câștigat a doua deplasare consecutivă și se menține lider la ora marului meci de etapa viitoare, derby-ul cu campioana Viitorul Sântimbru. Citește și: Foto: SuperLiga Alba, liderul Industria Galda […]
România lui Gheorghe Hagi, umilită în Polonia, 0-6, SET, în Nations League! Polonia – România, în Nations League, a fost 6-0 (1-0), un coșmar pentru naționala lui Gheorghe Hagi, cu triplă Lewandowski! O umilință trăită acum 59 de ani, 1-7 cu Elveția! Citește și: Nicolae Stanciu, liderul naționalei României în meciul cu Bosnia-Herțegovina: Pe ce alt […]
