Ştirea zilei

Spitalul Judeţean Alba a scăpat de datorii şi intră în reorganizare

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Spitalul Judeţean Alba avea, în iulie 2010, când a fost trecut din administrarea Ministerului Sănătăţii în cea a Consiliului Judeţean Alba, datorii de 7,2 milioane de lei, majoritatea către furnizori. În anul care s-a scurs s-a reuşit plata facturilor restante, astfel că în momentul de faţă unitatea este curată din acest punct de vedere. După analize amănunţite, noii administratori ai Spitalului, în speţă CJ Alba, în colaborare cu noua conducere a unităţii, a identificat mai multe probleme care apăsau asupra bugetului dar şi nişte breşe în sistem prin care se scurgeu bani în mod nejustificat. Astfel au decis să elaboreze un plan de reorganizare pe care l-au trimis la Ministerul Sănătăţii spre avizare. După ce a stat câteva luni bune prin sertarele Ministerului, planul a primit joi, 11 august, avizul conform. „Dacă nu primeam avizul, conducerea Consiliului Judeţean Alba era hotărâtă ca în luna august să dea înapoi spitalul la minister”, a precizat ieri vicepreşedintele CJ Alba, Sorin Bumb, în cadrul unei conferinţe de presă. Acesta a spus că felul în care va fi realizată organizarea viitoare a unităţii este decisă de Consiliul de Administraţie al unităţii. „Este vorba despre comasări de secţii, sunt vizate toate fluxurile din spital dar şi investiţii masive în aparatură medicală şi renovarea secţiei de oncologie. Spre exemplu, nu este normal să exite două secţii de chirurgie”, a spus Bumb. El nu a exclus ca reorganizarea să vizeze şi disponibilizări, în condiţiile în care preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, s-a arătat în multe rânduri nemulţumit faţă de numărul prea mare de personal TESA. Cert este însă că vor avea loc concursuri pentru şefii de secţii din Spital şi nu numai. În ceea ce priveşte investiţiile, CJ Alba a alocat până acum 1,1 milioane de lei pentru achiziţionare de aparatură medicală şi renovarea secţiei de oncologie. „Sper ca imaginea Spitalului Judeţean Alba să se schimbe iar calitatea actului medical să crească”, a conchis vicepreşedintele CJ.
Ioana PITICARIU


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Retragere cu torțe spectaculoasă la Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Retragere cu torțe spectaculoasăla Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026 Alba Iulia a găzduit, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026, un moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene

Ioana Oprean

Publicat

în

Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene Tribunalul Alba a admis, recent, o cerere a Parohiei Ortodoxe Ampoița și a dispus suspendarea executării unei note de neconformitate prin care Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru aplicase o corecție financiară de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Tânărul de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă prins băut și fără permis la volan, reținut de oamenii legii

Ioana Oprean

Publicat

în

Tânărul de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă prins băut și fără permis la volan, reținut de oamenii legii Duminică, 13 septembrie 2026, polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 22 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă, cercetat pentru săvârșirea […]

Citește mai mult