Curier Județean

Spectacolul „Prințesa Zulufina” revine în repertoriul Teatrului de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia, într-o nouă distribuție

Ioana Oprean

Publicat

în

Spectacolul „Prințesa Zulufina”, în regia lui Cristian Pepino, revine în repertoriul Teatrului de Păpuși „Prichindel”, într-o nouă distribuție. Premiera a avut loc în anul 2014 și, fiind un spectacol iubit de public, am considerat reluarea sa ca fiind una oportună.

„Prințesa Zulufina are la bază un text inspirat dintr-o poveste scrisă de către baroneasa d’Aulnay. Regele Zburlici este îndrăgostit la nebunie de prințesa Zulufina. Disperat că aceasta nu îi răspunde la invitații și scrisori, îl roagă pe meșterul Voiebună, care se pricepe să rezolve toate problemele, să o aducă pe Zulufina la palatul lui. Pe drum, Voiebună va salva un pește, o vrăbiuță și o veveriță de la moarte, iar acestea îl vor ajuta și ele la rândul lor. După ce Voiebună îl învinge pe Căpcăun și reușește să ia apă fermecată din peștera dragonului, Prințesa este obligată să meargă la palatul lui Zburlici, așa cum a promis. Numai că regele, nerecunoscător, îl aruncă în închisoare. Cu ajutorul cățelului credincios al lui Voiebună, Țopăilă, planurile mârșave ale regelui sunt dejucate, personajele rele sunt transformate în pisici și Prințesa Zulufina se căsătorește cu Voiebună.”, ne spune Cristian Pepino.

Personaje simpatice, cântece ritmate, aventuri, toate îi așteaptă pe cei mai buni prieteni ai noștri, copiii, pentru a se bucura de un adevărat spectacol.

Echipa care a construit acest spectacol și care s-ar bucura să primească cât mai multe aplauze este formată din: Cristian Pepino- regizor artistic, Vlad Tănase – scenograf, Dan Bălan – semnează coloana sonoră, actorii teatrului – Ramona Benchea-Mincu, Viorica Boda, Mădălin Costea, Irina Melnic, Cătălina Mihăilă/Teodora Popa și Rareș Bogdan Porca, alături de Elena Madaras, regizor tehnic, Ovidiu Tămășan și Călin Popa – lumini, Florin Andrea – sunet, Ionel Rusu – mașinișt, Mirela Tămășan – croitorie și Marin Goia – tâmplărie. Ioana Bogățan – manager.

Spectacolul va fi prezentat pe scena Casei de Cultură a Studenților începând de miercuri, 20 februarie 2019, orele 10.00. Pentru a vedea programul complet al spectacolelor vă rugăm să intrați pe site-ul teatrului – www.teatrulalba.ro sau pe pagina noastră de facebook.

Vârsta de adresabilitate a spectacolului este 4+, iar prețul unui bilet este de 5,50 lei, putând fi achiziționat din foaierul Casei de Cultură a Studenților. (Z.U.)

Cristina Smadea, secretar literar


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO | Sala de jocuri construită la 3 metri de o biserică din Alba Iulia a fost închisă: ,,Au pierdut toate procesele”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sala de jocuri construită la 3 metri de o biserică din Alba Iulia, închisă: ,,Au pierdut toate procesele” Sala de jocuri de noroc, amplasată în centrul municipiului Alba Iulia, a fost închisă. Cazinoul a stârnit numeroase reacții din partea comunității, deoarece era amplasat chiar lângă o biserică. Recent, însemnele cazinoului „House of Games”, amplasat în […]

Citește mai mult

Curier Județean

4 iulie 2026 | Acces interzis pe o stradă din Alba Iulia: Se vor executa lucrări de asfaltare. Intervalul orar

Bogdan Ilea

Publicat

în

Acces interzis pe o stradă din Alba Iulia: Se vor executa lucrări de asfaltare. Intervalul orar Primăria Alba Iulia anunță că sâmbătă, 4 iulie, între orele 07:00 și 17:00, vor fi executate lucrări de asfaltare pe strada Alcalá de Henares, motiv pentru care circulația va fi restricționată pe un tronson al străzii. Potrivit administrației locale, […]

Citește mai mult

Curier Județean

3 iulie 2026 | Slujbă nocturnă de priveghere la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia: Rânduială tradițională în prima noapte de vineri spre sâmbătă a fiecărei luni

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Slujbă nocturnă de priveghere la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia: Rânduială tradițională în prima noapte de vineri spre sâmbătă a fiecărei luni Astăzi, vineri, 3 iulie 2026, începând cu ora 22.00, la Catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia, va fi săvârșită slujba privegherii. În prima parte vor fi oficiate Vecernia și Utrenia, urmând ca de la […]

Citește mai mult