Actualitate

Șoferii români, obligați să circule cu luminile aprinse pe toate drumurile: Proiect de modificare al Codului Rutier

Ioana Oprean

Publicat

în

Șoferii români ar putea fi obligați să circule cu luminile aprinse pe toate drumurile, potrivit unui proiect de modificare al Codului Rutier.

Petrecerea Divorțaților

În Camera Deputaților, for decizional, se află proiectul de modificare al Codului Rutier. Parlamentarii vor să introducă obligativitatea folosirii luminilor de întâlnire pe toate drumurile din România.

Codul Rutier prevede, în acest moment, că șoferii sunt obligați să folosească luminile de întâlnire când circulă pe autostrăzi, pe drumurile expres și pe cele naționale europene.

Lucrurile se pot schimba dacă proiectul de modificare a Codului Rutier va trece de Camera Deputaților.

Inițial, proiectul a fost depus la Senat (în 2020) și prevedea folosirea luminilor de întâlnire și pe drumurile naționale. Senatorii l-au respins.

În schimb, Guvernul României a transmis că susține o astfel de modificare, astfel încât Comisia de transporturi din Camera Deputaților l-a avizat favorabil.

În Comisia pentru industrii, inițiativa a fost amendată în sensul extinderii categoriilor de drumuri pe care va fi obligatorie folosirea luminii de întâlnire. Astfel, s-a stabilit că șoferii vor avea obligația de a folosi în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă și pe drumurile naționale și județene, nu doar pe autostrăzi sau drumuri naționale europene, arată sursa citată.

Comisia pentru apărare a venit și ea cu o completare menționând obligativitatea folosirii luminii diurne pe toate drumurile de către conducătorii de autovehicule și tractoare agricole sau forestiere.

Nerespectarea unei astfel de prevederi va fi sancționată cu amendă și cu două puncte de penalizare.

Sursa: adevarul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

600.000 de doze de vaccin antigripal vor ajunge în farmaciile din România până la finalul lunii octombrie 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

600.000 de doze de vaccin antigripal vor ajunge în farmaciile din România până la finalul lunii octombrie 2026 Aproximativ 600.000 de doze de vaccin antigripal injectabil urmează să fie distribuite farmaciilor din România până la sfârșitul lunii octombrie 2026. Mai mult de jumătate dintre acestea ar putea fi disponibile începând de săptămâna viitoare, potrivit unui […]

Citește mai mult

Actualitate

Orionide 2026, spectacolul cosmic al toamnei: Când atinge ploaia de stele punctul maxim pe cerul României

Ioana Oprean

Publicat

în

Orionide 2026, spectacolul cosmic al toamnei: Când atinge ploaia de stele punctul maxim pe cerul României Ploaia de meteori Orionide revine pe cerul României în octombrie 2026, oferind ocazia de a observa pe cer fragmente provenite de la una dintre cele mai cunoscute comete din istorie, cometa Halley. Fenomenul astronomic este activ între 2 octombrie […]

Citește mai mult

Actualitate

Fabricile de armament din Cugir, vizate de planul de reorganizare a ROMARM într-un holding industrial integrat: Consultare publică lansată

Ioana Oprean

Publicat

în

Fabricile de armament din Cugir, vizate de planul de reorganizare a ROMARM într-un holding industrial integrat: Consultare publică lansată Ministerul Economiei propune reorganizarea ROMARM într-un holding industrial integrat, cu fabricile grupate pe domenii de activitate și o conducere menită să reducă influența politică. Reforma ar putea avea implicații importante pentru unitățile de producție din Cugir, […]

Citește mai mult