Politică Administrație

Şoferii prinşi sub influenţa băuturilor alcoolice vor conduce maşini dotate cu „Alcool-Stop” – PROIECT

Ioana Oprean

Publicat

în

Şoferii surprinşi la volan sub influenţa băuturilor alcoolice ar putea primi sancţiunea de a circula timp de 180 de zile cu maşini în care s-ar monta un aparat capabil să oprească motorul, dacă detectează alcool în aer. Acesta este un proiect legislativ, depus la Senat de 28 de parlamentari, scrie Gandul.info.

Propunerea legislativă prevede că în OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice apare o nouă categorie de sancţiune pentru şoferi: „Restricţionarea dreptului de a conduce, pe timp limitat, cu anumite excepţii şi/sau limitări”.

„Perioada în care titularul permisului de conducere are dreptul de a conduce doar autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie dotate cu mijloc tehnic certificat <<Alcool-Stop>> se consideră perioadă de restricţionare a exercitării dreptului de a conduce”, prevede proiectul depus în Senat.

De asemenea, propunerea legislativă defineşte dispozitivul „Alcool-Stop” ca fiind un aparat certificat care se montează la sistemul de demarare al motorului autovehiculului, tractorului agricol sau forestier ori tramvai şi „permite pornirea motorului autovehiculului doar în cazul în care nu se semnalează prezenţa alcoolului în aerul alveolar expirat” de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai.

Astfel, actul normativ prevede că pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, „în funcţie de circumstanţe, agentul constatator poate opta, alternativ, pentru aplicarea sancţiunii complementare a restricţionării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 180 de zile în locul sancţiunii complementare de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile”

Dacă agentul constatator optează pentru aplicarea sancţiunii complementare a restricţionării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 180 de zile, dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează cu drept de circulaţie limitat la autovehiculele dotate cu mijloc tehnic certificat <<Alcool-Stop>>.

Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul care nu este dotat cu mijloc tehnic certificat <<Alcool-Stop>> de către o persoană aflată în perioada de restricţionare a exercitării dreptului de a conduce, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Actul normativ mai prevede că dispoziţiile intră în vigoare după 365 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial.

Omologarea, montarea şi inspecţia tehnică a dispozitivelor <<Alcool-Stop>>, precum şi formarea şi atestarea profesională a personalului care realizează activităţile de montare şi inspecţie tehnică a dispozitivelor <<Alcool-Stop>> vor reveni în sarcina Ministerului Transporturilor.

Proiectul de lege a fost depus în Senat de un număr de 28 de deputaţi şi senatori, printre care liderul deputaţilor PSD, Daniel Suciu, liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, liderul deputaţilor ALDE, Varujan Vosganian, liderul USR, Dan Barna, liderul PMP, Eugen Tomac.

Sursa Gandul.info


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

PSD și AUR au adunat voturile pentru demiterea Guvernului: Moțiunea, depusă în această după-amiază. Executivul condus de Bolojan ar putea fi demis chiar săptămâna viitoare 

Ioana Oprean

Publicat

în

PSD și AUR au adunat voturile pentru demiterea Guvernului: Moțiunea, depusă în această după-amiază. Executivul condus de Bolojan ar putea fi demis chiar săptămâna viitoare Guvernul condus de premierul Ilie Bolojan se află față în față cu o amenințare iminentă, după ce PSD și AUR au reușit să coaguleze o majoritate parlamentară suficientă pentru a […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă | Reușite ale PSD Alba: investiții în drumul spre Șureanu, infrastructura de apă, sprijin pentru comunități și elevi

Ioana Oprean

Publicat

în

Reușite ale PSD Alba: investiții în drumul spre Șureanu, infrastructura de apă, sprijin pentru comunități și elevi Patru amendamente importante depuse de consilierii județeni social-democrați, cu sprijinul președintelui PSD Alba, Corneliu Mureșan, la bugetul județului pentru anul 2026 au fost adoptate în ședința de astăzi a Consiliului Județean Alba. Acestea vizează investiții esențiale pentru dezvoltarea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă | Marius Hațegan: Țineți minte: viitor de AUR țara noastră n-are! La fel cum nu are nici de PSD!

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Hațegan: Țineți minte: viitor de AUR țara noastră n-are! La fel cum nu are nici de PSD! Cum vi se pare decizia majorității parlamentare PSD și AUR de a demite Guvernul României? Personal, găsesc că este cea mai înaltă culme a iresponsabilității. Iar autorii acestei “lovituri” către Palatul Victoria au obligația morală de a […]

Citește mai mult