Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail | 7 noiembrie 2011
Agale se leagănă prin văzduhul liniştit, frunze de toamnă întârziate, desprinse de pe ramuri ca nişte aripi frânte de puşca ucigaşă a vânătorului. Îngălbenite, cocârjate şi singure pornite pe calea unei migraţii fără întoarcere. Plecarea lor în nefiinţă despoaie fruntea copacilor bătrâni, unii de o vârstă cu moşii noştri, alţii cu strămoşii, sau cu vârste chiar mai venerabile. Coroana majestuoasă a verdelui crud i-au umbrit, i-au răcorit şi i-au ferit şi pe bătrânii noştri înaintaşi de pârjolul nemilos al lui cuptor, le-au vegheat odihna în amiezi când, sleiţi de corvoada pământului, scăpau sapa, furca sau coasa din mână. Precum frunzele copacilor şi natura în general, la fel şi omul se naşte, trăieşte, îmbătrâneşte şi moare.
Rândurile de mai sus sună ca o notă tristă desprinsă de pe corzile viorii lui Ciprian Porumbescu, violonistul melancolic care a compus cea mai sfâşietoare doină din repertoriul muzical universal. Nu-mi este în intenţie să compun un pastel de toamnă, ci doar să arăt o dată în plus – dacă mai era nevoie – că întreaga creaţie, om şi natură are un început şi un sfârşit. Este însă o regulă şi ca orice regulă şi aceasta are o excepţie pe care o putem numi ÎNGERII. Ei au fost creaţi de Dumnezeu de la facerea lumii după cum relatează primul verset din Biblie: „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul” (Facere I,1). Sfinţii Părinţi, precum şi teologii tâlcuitori de mai târziu, prin cuvântul Cer, au înţeles Îngerii, sau netrupeştile puteri, deoarece ei nu sunt fiinţe psiho-fizice, ci doar duhuri sau fiinţe pur spirituale. Ei au fost creaţi odată pentru totdeauna, nu se înmulţesc pe cale naturală, nu îmbătrânesc, nu se îmbolnăvesc şi nu mor. Îşi păstrează aceeaşi vioiciune şi prospeţime, rămân devotaţi lui Dumnezeu pentru totdeauna, nu au sincope în comportament şi nu-şi schimbă firea. Sunt însoţitorii omului de la botez până la moarte, vor însoţi a doua venire a Mântuitorului şi vor fi apărătorii noştri în faţa scaunului de judecată a lui Hristos. Trăiesc alături de noi orice emoţie care ne atinge, se bucură de faptele noastre bune şi suferă când rătăcim drumul lăsându-ne seduşi de amăgiri. Sunt mesagerii voinţei lui Dumnezeu în lume. Numărul lor este mult mai numeros decât al oamenilor. Tâlcuitorii dumnezeieştilor Scripturi, asimilează numărul oamenilor cu oaia rătăcită din parabolă pe care Păstorul o caută, o găseşte şi se bucură, iar numărul îngerilor este asociat cu cele 99 de oi care nu s-au rătăcit. Deci proporţia om – îngeri este de 1 la 100. Deşi numărul îngerilor este atât de însemnat, izvoarele revelaţiei reţin doar trei nume de îngeri: Mihail, socotit drept conducător al îngerilor în războiul pe care aceştia l-au dus împotriva forţelor răului, adică al diavolilor. Numele lui Rafail este legat de cel al lui Tobit, un om drept în faţa lui Dumnezeu, care în zilele lui Salmanasar, regele Asiriei, a fost luat în robia babiloniană, dar şi acolo, marea lui dăruire faţă de semeni n-a încetat să lucreze: „Celor flămânzi le dădeam pâinea mea, celor goi hainele mele, şi de vedeam pe careva din neamul meu mort şi aruncat peste zidurile Ninivei îl îngropam” (Tobit, I, 17). Pentru faptele sale dăruite slujirii oamenilor Dumnezeu îl răsplăteşte prin îngerul Rafail. Dintre toţi îngerii, Gavriil este cel mai cunoscut. Este glasul de trâmbiţă al celor mai răsunătoare evenimente din istoria mântuirii, culminând cu Buna-Vestire a Naşterii Mântuitorului din Sfânta Fecioară Maria.
Activitatea Sfinţilor Îngeri nu este doar istorie. Ei şi acum sunt vii şi lucrători, aşteptând de la noi un semn şi o dorinţă de comunicare. Paşii lor în fiecare zi urcă şi coboară pe scara lui Iacob înălţată de pe pământ la cer, ducând la Dumnezeu rugăciunile noastre şi aducând răspunsurile dorite.
Pr. dr. Petru PINCA, Blaj
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Societate
Care este cea mai simplă rețetă de supă cu tăieței: Explicații, pas cu pas Supa de pui cu tăieței rămâne una dintre cele mai simple și apreciate rețete din bucătăria românească. Variantele consultate au aceeași bază: carne de pui, apă, câteva legume pentru aromă, sare și tăieței. Diferențele apar mai ales la cantități și la […]
Video știrea ta | Fără limite: TIR încărcat până la refuz cu lemne, surprins pe drumul dintre Sebeș și Alba Iulia
Fără limite: TIR încărcat până la refuz cu lemne, surprins pe drumul dintre Sebeș și Alba Iulia Un TIR încărcat cu lemne până la refuz a fost filmat de un cititor al ziarulunirea.ro, vineri, 11 septembrie 2026, pe un drum din județul Alba. Mai exact, TIR-ul a fost surprins în această dimineață pe DN1, pe […]
11 septembrie 1867 – Ziua în care Timotei Cipariu a schimbat drumul ortografiei românești
11 septembrie 1867 – Ziua în care Timotei Cipariu a schimbat drumul ortografiei românești 11 septembrie 1867 marchează un moment important în istoria limbii române. După dezbateri îndelungate, Societatea Academică a adoptat proiectul de ortografie susținut de Timotei Cipariu, una dintre cele mai puternice personalități intelectuale ale românilor din Transilvania. Propunerea lui Timotei Cipariu avea […]