Slobozi şi neliniştiţi!

Oare cine este chiar atât de naiv să creadă în libertatea primarilor de a asigura, ori ba, după „remuneraţie” şi buget, ajutoarele de căldură pe care Boc şi echipa lui vor să le elimine. Este o lipsă de maturitate, în primul rând, să crezi că administraţia publică locală din România mai are slobozenie în a decide, ce şi cum, în propria ogradă. Şi asta, fiindcă povestea cu descentralizarea este poate mai incredibilă decât cea cu peştişorul de aur. Fiindcă, mai degrabă e convins un edil şef dintr-o localitate oarecare că s-ar trezi în cârlig cu un peştişor cu solzii aurii, decât că Guvernul de la Bucureşti i-ar lua de pe cap vreuna din responsabilităţile financiare!
Nu încape nicio îndoială că, toate responsabilităţile ce le-au fost acordate în ultimele două decenii primăriilor, au explicaţii. Şi cu mici excepţii, sunt juste. Primarul trebuie să ştie câte bănci sunt într-o şcoală, dar şi câte paturi curate sunt într-un spital sau câtă grijă i se poartă unei familii nevoiaşe. Dar, de la deciziile şi responsabilităţile de bun simţ acordate celor care se ocupă de destinele localităţilor şi până la a-i obliga să scoată fonduri şi din piatră seacă e o cale lungă. Şi în ultima vreme, deciziile celor de la Centru seamănă tot mai bine cu gândirea în care, dacă măgarul (să-mi fie iertată comparaţia!) nu cade sub povara sacilor, îi mai arunci în spinare încă un balot!
Degeaba se tot laudă conducătorii şi ţipă în gura mare că cele mai importante decizii se iau pe plan local, dacă, „pâinea şi cuţitul” tot pe masa celor din Bucureşti stau. Sigur, e înţelept să declari pe la talk-show-uri că primarii au libertatea de a asigura, dacă doresc, acordarea în continuare a subvenţiilor pentru încălzire. Auzi, dacă doresc! Păi, ce primar aflat la câteva luni de anul electoral, nu ar fi dispus să arunce cu banii în propriul electorat? Dar, chiar aşa, de ce să subvenţioneze? Mai bine să le achite tuturor, integral facturile din această iarnă…
E la mintea cocoşului, chiar şi excluzând justificarea electorală, că primarii şi-ar dori să ajute dezinteresat cetăţenii. Ca aceştia să fie mulţumiţi. Şi calmi. Să nu mai asalteze primăria cu scrisori, petiţii, cereri, plângeri şi câte altele. Dar cum s-o scoată la capăt într-un an de recesiune financiară, în care cheltuielile „minore” de funcţionare (iluminatul public, curăţenie, salariile personalului etc.) nu mai pot fi asigurate, să găseşti resurse în plus, pentru obligaţii în plus? Este o provocare cu care foarte greu o scoţi la liman.
E unanim recunoscut că, după fiecare scrutin electoral, există un învingător şi un perdant, iar înainte de alegeri vor apare aprige bătălii între competitori. Şi dacă miza luptei este suficient de mare, atunci deciziile luate în plan local nu mai au nicio legătură cu libertatea şi autonomia teritorială, ci cu calculele meschine, în care tremuratul electoral pe lângă calorifere, înfierbântă calculele electorale ale candidaţilor.
Mă trec fiori reci pe şira spinării numai la gândul că aleşii noştri ar putea lua de bune indicaţiile de la Centru cu privire la „libertatea” primarilor de a asigura, sau nu, subvenţiile la energia termică. Teamă îmi este nu atât de deciziile primarului, ci de libertăţile pe care ceilalţi membri ai administraţiei locale ar putea crede că le au. Căci, libertatea de a promite bani, fără să-i ai, este la fel de periculoasă ca aceea de a-ţi lăsa semenii să moară efectiv de foame şi de frig…
Dumitru HENEGAR

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI