Actualitate

Sistemul informatic al cardului național de sănătate s-a blocat

Ioana Oprean

Publicat

în

Casa Națională de Asigurări de Sănătate transmite că sistemul informatic al cardului național de sănătate s-a blocat, luni, din cauza unor probleme tehnice, iar serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale se eliberează în regim off-line.

card-sanatate„Astăzi, 30.01.2017, începând cu ora 8:30, Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate este indisponibilă datorită unor probleme tehnice. Până la remedierea problemelor tehnice apărute, serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale se acordă/se eliberează în regim off-line”, potrivit unui comunicat de presă al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

„În acest sens, până la termenul de raportare a activităţii lunare pentru perioada în care au fost constatate întreruperi în funcţionarea PIAS, preşedintele CNAS va emite ordin, conform prevederilor legale mai sus menţionate”, potrivit sursei citate.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Pensia anticipată pentru femei în 2026: Trebuie depuse și certificatele de naștere ale copiilor?

Bogdan Ilea

Publicat

în

Pensia anticipată pentru femei în 2026: Trebuie depuse și certificatele de naștere ale copiilor? Solicitantele unei pensii anticipate nu sunt obligate să depună, odată cu cererea, certificatele de naștere ale copiilor. Totuși, pentru femeile care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare pentru că au născut și crescut copii, depunerea acestor documente este recomandată încă […]

Citește mai mult

Actualitate

Video | Șofer de 36 de ani din Bistrița-Năsăud, reținut după ce a fost depistat în Alba Iulia conducând cu o alcoolemie record

Ioana Oprean

Publicat

în

Șofer de 36 de ani din Bistrița-Năsăud, reținut după ce a fost depistat în Alba Iulia conducând cu o alcoolemie record Duminică, 13 septembrie 2026, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din localitatea Lechința, județul Bistrița-Năsăud, cercetat […]

Citește mai mult

Actualitate

Ai muncit în mai multe țări europene? Unde trebuie să depui în 2026 cererea pentru pensie și cine îți plătește banii?

Ioana Oprean

Publicat

în

Ai muncit în mai multe țări europene? Unde trebuie să depui în 2026 cererea pentru pensie și cine îți plătește banii? Românii care au lucrat legal în România și în alte state ale Uniunii Europene nu trebuie să depună câte o cerere de pensionare în fiecare țară. Procedura europeană permite depunerea unei singure cereri, însă […]

Citește mai mult