Sindicatele din educație cheamă directorii de școli și inspectorii să se alăture protestului de luni, 8 septembrie 2025
Sindicatele din educație cheamă directorii de școli și inspectorii școlari să se alăture protestului de luni, 8 septembrie 2025
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au transmis un mesaj către directori și inspectori școlari, pe fondul tensiunilor tot mai mari din educație.
Organizațiile sindicale atrag atenția că noile măsuri legislative, creșterea normei didactice, comasarea unităților școlare și mărirea efectivelor de elevi la clasă, pun presiune pe întreg sistemul.
Sindicatele precizează că și directorii și inspectorii sunt afectați, având de gestionat atât cerințele venite de la centru, cât și nemulțumirile profesorilor din teren. În plus, creșterea obligațiilor de catedră pentru cei din funcții de conducere îngreunează activitatea managerială.
Citește și: Sindicatele din învățământ, mesaj pentru politicieni și autoritățile locale: „Pe 8 septembrie 2025 evitați unitățile de învățământ!”
Mesajul federației este că această luptă nu se duce împotriva directorilor sau a inspectorilor, ci pentru un sistem de învățământ mai echilibrat, corect finanțat și predictibil, în care toți cei implicați să își poată desfășura activitatea în condiții decente.

Redăm mai jos integral mesajul transmis de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” către directorii și inspectorii școlari:
Stimate colege și stimați colegi, directori și inspectori școlari,
În aceste momente de profundă incertitudine și presiune asupra sistemului de învățământ românesc, ne adresăm dumneavoastră nu doar în calitatea oficială pe care o dețineți, ci ca unor parteneri esențiali în misiunea nobilă a educației, ca unor colegi care, la fel ca noi toți, resimt din plin efectele unor decizii legislative pripite și dăunătoare.â
Noua legislație, adoptată fără o consultare reală și fără un studiu de impact serios, a generat o serie de probleme care ne afectează în egală măsură. Creșterea normei didactice, comasarea unităților de învățământ, mărirea efectivelor de elevi la clasă, și, nu în ultimul rând, creșterea obligației de catedră pentru directori și inspectori – toate acestea sunt poveri pe care le ducem împreună, chiar dacă din perspective diferite.
Citește și: Sindicatele amenință cu boicotul, dar ministrul Educației îi îndeamnă pe părinți: „Trimiteți copiii la școală pe 8 septembrie!”
Înțelegem presiunea la care sunteți supuși: pe de o parte, aveți responsabilitatea de a implementa decizii venite de la nivel central, iar pe de altă parte, vă confruntați zilnic cu nemulțumirile legitime ale cadrelor didactice, cu lipsa de resurse și cu birocrația excesivă. Aceste măsuri nu doar că îngreunează activitatea managerială și de îndrumare, dar vă îndepărtează de rolul fundamental de lideri și mentori ai comunităților școlare.
Mesajul nostru este unul clar: lupta federațiilor sindicale nu este o luptă împotriva directorilor sau a inspectorilor. Dimpotrivă, este o luptă pentru un sistem de învățământ sănătos, predictibil și finanțat corespunzător, un sistem în care fiecare dintre noi – profesor, director, inspector – să își poată desfășura activitatea cu profesionalism și demnitate.
Suntem convinși că măsura creșterii obligației de catedră pentru directori și inspectori înseamnă un efort mult mai mare din partea celor care ocupă aceste funcții și se impune să luptăm împreună și pentru abrogarea acestei măsuri anti-educație.
Prin urmare, vă invităm să vă alăturați demersurilor noastre, să nu opriți colegii care vor să-și exprime în mod democratic problemele și să nu-i amenințați pe cei care luni vor dori să participe la mitingul și marșul organizat de federațiile sindicale.
Toți cei care vor mărșălui pe străzile Bucureștiului o vor face și pentru dumneavoastră.
Haideți să arătăm împreună că sistemul de învățământ este unit în fața unor măsuri care îi subminează temelia.
Gândiți-vă că înainte de a fi directori sau inspectori ați fost exact ca cei care luni, 8 septembrie, își vor striga nemulțumirea în stradă. Cu mulți ați fost sau sunteți colegi, cu unii chiar prieteni. Nu-i initimidați, nu le tăiați aripile, doar pentru că un ministru trecător vă cere acest lucru.
Și, mai mult, arătați că sunteți mai presus de acuzațiile prim-ministrului Ilie Bolojan „că ați fi simpli doritori de funcții“ și ați pune în practică orice măsură promovată de Executiv indiferent cât rău ar face sistemului educational.
Uniți suntem puternici!
Sursa foto: ARHIVĂ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
WhatsApp lansează conturi pentru copiii sub 13 ani, dar cu control parental: Ce restricții apar și cum funcționează
WhatsApp lansează conturi pentru copiii sub 13 ani, dar cu control parental: Ce restricții apar și cum funcționează WhatsApp a introdus o schimbare importantă pentru utilizatorii foarte tineri. Aplicația a început să introducă conturi speciale pentru preadolescenți, cu vârste sub 13 ani, administrate de părinți. Noua funcție WhatsApp este gândită pentru utilizatorii care nu au […]
Cumplit! Scumpire cu aproape 57% a energiei electrice în România în februarie 2026: Date oficiale
Scumpire cu aproape 57% a energiei electrice în România în februarie 2026 Rata anuală a inflaţiei în luna februarie 2026 comparativ cu luna februarie 2025 a fost 9,3%, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). În luna ianuarie 2026, rata anuală a inflaţiei a fost 9,6%, comparativ cu luna ianuarie 2025. Indicele preţurilor de consum […]
Concedieri MASIVE la o mare companie din România: O parte a producției, relocată în Turcia și Slovenia
Concedieri MASIVE la o mare companie din România: O parte a producției, relocată în Turcia și Slovenia Sindicatul Autoturisme Dacia (SAD) a atras atenția, vineri, 13 martie 2026 că în acest an se va înregistra o scădere a producției la uzina de la Mioveni, după mai bine de două decenii, urmând să fie făcute și […]