Simpozion la Muzeul Unirii: ”Unitate, Continuitate şi Independenţă în istoria poporului român. 95 de ani de la Marea Unire (1918-2013)”
La Sala Unirii va avea loc joi, 21 noiembrie 2013, de la ora 10.30, deschiderea oficială a sesiunii ştiinţifice a Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia „Unitate, Continuitate şi Independenţă în istoria poporului român. 95 de ani de la Marea Unire (1918-2013)”.
Manifestare tradiţională şi de prestigiu organizată de muzeul albaiulian, sesiunea de anul acesta se bucură de prezenţa a numeroşi specialişti proveniţi din importante centre muzeale şi ştiinţifice din România (Alba Iulia, Bucureşti, Timișoara, Drobeta Turnu Severin, Orăștie, Iași, Bistrița, Oradea, Suceava, Satu Mare, Cluj-Napoca, Sibiu, Deva). Lucrările ştiinţifice vor fi susţinute pe parcursul a două zile (21-22 noiembrie) în cadrul a trei mari secţiuni: Arheologie, Istorie şi Restaurare-conservare.
Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Alba şi Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia.
Programul simpozionului este următorul:
*Joi, 21 noiembrie 2013, Sala Unirii
Ora 10.30 Deschiderea lucrărilor Sesiunii
Lansare de carte:
– volumul Apulum L – Series Archaeologica et Anthropologica 2013; prezintă Vasile Moga
– volumul Apulum L – Series Historia & Patrimonium 2013; prezintă Ana Dumitran
Ora 12.00, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia – Vernisaj expoziție: Războinici în Transilvania din epoca avară
Orele 15. 00 – 19.00, Hotel Parc – Prezentarea lucrărilor pe secţiuni
*Vineri, 22 noiembrie 2012
Orele 9. 00 – 11.30, Hotel Parc – Prezentarea lucrărilor pe secţiuni
Ora 12.00, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia – Vernisaj expoziție: Din patrimoniul bibliofil al muzeului albaiulian. Tipărituri vechi și moderne (sec. XVI-XX) (R.S.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
Foto | Contracte de muncă vechi de aproape 1.900 de ani, consemnate pe tăblițe cerate și descoperite la Alburnus Maior (Roșia Montană), expuse la Muzeul Național de Istorie a României
Contracte de muncă vechi de aproape 1.900 de ani, consemnate pe tăblițe cerate și descoperite la Alburnus Maior (Roșia Montană), expuse la Muzeul Național de Istorie a României Două tăblițe cerate descoperite la Alburnus Maior păstrează mărturia unor contracte de muncă încheiate în Dacia romană acum aproape două milenii. Expuse la Muzeul Național de Istorie […]
Foto | Explozie de culoare în spațiul expozițional al Primăriei Sebeș: Cele mai recente lucrări de artă ale lui Eugen Măcinic, aduse în fața marelui public
Explozie de culoare în spațiul expozițional al Primăriei Sebeș: Cele mai recente lucrări de artă ale lui Eugen Măcinic, aduse în fața marelui public O nouă expoziție personală a artistului plastic Eugen Măcinic poate fi văzută și admirată în generosul spațiu expozițional al Primăriei Municipiului Sebeș. Expoziția poate fi caracterizată drept o adevărată explozie de […]
Foto | „Peștera și bolta cerească. Misterele lui Mithras la Apulum”, exponatul lunii august 2026 la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia
„Peștera și bolta cerească. Misterele lui Mithras la Apulum”, exponatul lunii august 2026 la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia Marți, 4 august 2026, de la ora 11.00, la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia va avea loc vernisajul exponatului lunii august 2026. În anul 1965 a fost descoperit întâmplător un relief votiv din marmură […]