Cultură Educație

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Nu se cunoaşte viaţă de sfânt care şi-a agonisit un loc în calendar alergând după foloase necuvenite, după scaune pufoase şi demnităţi bănoase. Cine tânjeşte după astfel de deşertăciuni nu va ajunge nicicând în Sinaxar, chiar dacă ar păstori la Ierusalim sau la Constantinopol. În stabilirea gradului de sfinţenie, prioritare sunt smerenia neprefăcută, răbdarea în suferinţă, sărăcia de bunăvoie, refuzul oricăror tentaţii şi amăgiri efemere, credinţa neclintită în Dumnezeu şi chiar sacrificiul suprem sau martiriul pentru valorile credinţei, la care au recurs foarte mulţi adepţi – mărturisitori, îndeosebi în perioada prigoanelor sau a persecuţiilor. Dacă unii sfinţi au deţinut totuşi demnităţi importante şi ranguri înalte, acest fapt s-a datorat conjuncturii, (ex. Constantin cel Mare, Grigorie, Vasile şi Ioan, Constantin Brâncoveanu, etc.), sau poporului dreptcredincios, care i-a silit să accepte respectivele demnităţi, socotindu-i a fi cei mai îndreptăţiţi să le fie conducători sau îndrumători.
Sfântul Dimitrie este un astfel de caz care, prin vieţuire în sfinţenie şi printr-un sfârşit martiric, sprijină cum nu se poate mai convingător afirmaţiile de mai sus. Cu puţin timp înainte de a-şi încheia criminala domnie pe tronul Imperiului roman, împăratul Diocleţian (284-305), cel mai atroce persecutor şi anti-creştin, comandă o serie de asasinate împotriva unor mărturisitori ai credinţei, ce i-au refuzat ofertele şi i-au înfruntat mândria. Printre ei şi-a găsit sfârşitul şi Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir († 9 aprilie 304). Era de neam ales, tatăl său fiind guvernator al Tesalonicului din Grecia. Din copilărie a primit o educaţie creştinească sănătoasă, pe care şi-a însuşit-o şi a trăit-o până la sfârşitul vieţii. Fiindcă prin binecuvântarea sa tânărul creştin Nestor a ucis în luptă pe invincibilul Lie, omul de nădejde al împăratului, acesta răsplăteşte moartea cu moarte, trimiţând ostaşii în temniţă să-l ucidă pe sfânt cu sabia. Din ceasul morţii, moaştele, hainele, sângele şi inelul său au devenit făcătoare de minuni, unele dintre ele fiind menţionate în Sinaxarul din 26 octombrie, altele în Vieţile Sfinţilor din aceeaşi lună. Pentru puterile miraculoase ce dovedeau sfinţenia mucenicului, Leonţiu, prefectul Iliricului a zidit în cinstea lui două biserici, una în Tesalonic, în care i-a aşezat moaştele la 26 octombrie anul 413, iar alta în Sirmium, oraş în care s-a încununat cu laurii sfinţeniei.
Preot dr. Petru PINCA, Blaj


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

Foto | Contracte de muncă vechi de aproape 1.900 de ani, consemnate pe tăblițe cerate și descoperite la Alburnus Maior (Roșia Montană), expuse la Muzeul Național de Istorie a României

Ioana Oprean

Publicat

în

Contracte de muncă vechi de aproape 1.900 de ani, consemnate pe tăblițe cerate și descoperite la Alburnus Maior (Roșia Montană), expuse la Muzeul Național de Istorie a României Două tăblițe cerate descoperite la Alburnus Maior păstrează mărturia unor contracte de muncă încheiate în Dacia romană acum aproape două milenii. Expuse la Muzeul Național de Istorie […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Foto | Explozie de culoare în spațiul expozițional al Primăriei Sebeș: Cele mai recente lucrări de artă ale lui Eugen Măcinic, aduse în fața marelui public

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Explozie de culoare în spațiul expozițional al Primăriei Sebeș: Cele mai recente lucrări de artă ale lui Eugen Măcinic, aduse în fața marelui public O nouă expoziție personală a artistului plastic Eugen Măcinic poate fi văzută și admirată în generosul spațiu expozițional al Primăriei Municipiului Sebeș. Expoziția poate fi caracterizată drept o adevărată explozie de […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Foto | „Peștera și bolta cerească. Misterele lui Mithras la Apulum”, exponatul lunii august 2026 la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

„Peștera și bolta cerească. Misterele lui Mithras la Apulum”, exponatul lunii august 2026 la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia Marți, 4 august 2026, de la ora 11.00, la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia va avea loc vernisajul exponatului lunii august 2026.  În anul 1965 a fost descoperit întâmplător un relief votiv din marmură […]

Citește mai mult